Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu03282024

Last updateThu, 14 Mar 2024 9am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Piete Internationale Prețul petrolului scade în urma reducerii importurilor chineze și a deciziei OPEC de a nu-și modifica producția

Prețul petrolului scade în urma reducerii importurilor chineze și a deciziei OPEC de a nu-și modifica producția

oil decline

Prețul internațional al petrolului a continuat să scadă luni dimineață pe piețele asiatice în urma anunțului scăderii masive a importului Chinei de țiței, a anticipatei decizii de vineri a OPEC de a-și păstra nivelul producției neschimbat și a anunțului Iranului privind inevitabilitatea majorării exporturilor de petrol.

Indicii futures ai țițeiului Brent au pierdut în deschiderea ședinței asiatice 56 de cenți, ajungând la 62,75 dolari pe baril, în timp ce indicii West Texas Intermediate (WTI) s-au depreciat cu 58 cenți, tranzacționându-se la ora 03:13 GMT la 58,55 dolari pe baril.

Oficialii OPEC au recunoscut că membrii cartelului ar putea chiar majora producția peste ținta de 30 de milioane de barili pe zi, în special ca urmare a intenției Iranului, Irakului și Siriei de a-și mări capacitățile și exporturile de țiței.

Pe partea de cerere, China, cel mai mare importator la nivel global, și-a redus în luna mai cu aproximativ o pătrime importurile de petrol față de luna aprilie. Importurile de produse rafinate ale Chinei au scăzut la rândul lor cu 6%, în timp ce exporturile de produse petroliere finite chineze s-au redus cu 10%.

“Raportul dintre cerere și ofertă de pe piața globală rămâne unul marcat de supraofertă”, a declarat Yasushi Kimura, președinte al Asociației Petrolului din Japonia, citat de Reuters.

"OPEC anticipează o revenire a cererii de șișei la nivel global și consideră că nu este necesară o modificare a actualului nivel al producției. Decizia OPEC poate fi explicată și pe baza temerii OPEC, potrivit căreia orice micșorare a producției cartelului ar fi compensată de o majorare a producției de petrol din formațiuni de șisturi cristaline din SUA”, susține acesta.

Analiștii susțin că producția de forare din SUA ar putea crește din nou în a doua parte a anului după cele 26 de săptămâni de declin înregistrate până în prezent, ca urmare a reducerii costurilor tehnologice de producție.

 

Tag Cloud