Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Wed11142018

Last updateThu, 01 Nov 2018 8pm

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Piete Internationale Europa amână importurile de gaze rusești, așteptând accentuarea ieftinirii acestora, ca urmare a prăbușirii prețurilor la țiței

Europa amână importurile de gaze rusești, așteptând accentuarea ieftinirii acestora, ca urmare a prăbușirii prețurilor la țiței

Gazprom Polonia

Veniturile bugetare ale Rusiei se confruntă cu o nouă problemă, generată tot de deprecierea masivă a țițeiului pe piețele internaționale. Dat fiind că, pe majoritatea contractelor pe termen lung ale gigantului de stat Gazprom cu clienții săi europeni, prețul de livrare al gazelor este indexat la cel al petrolului, cu o întârziere de 6-9 luni, consumatorii din Europa preferă să consume în această perioadă gaze stocate în propriile lor depozite de înmagazinare subterană și să amâne achizițiile de gaze din Rusia pentru la vară, când au în vedere reumplerea depozitelor de înmagazinare cu gaze de la Gazprom la prețuri mult mai reduse față de cele din momentul de față.

Această strategie comportă și riscuri, în special de natură geopolitică. Agravarea conflictului dintre Ucraina și rebelii proruși din estul țării, având ca rezultat deteriorarea relațiilor cu Rusia, pune sub semnul întrebării acordurile dintre Kremlin, Kiev și UE cu privire la livrările de gaze rusești în Europa via Ucraina și, pe cale de consecință, viitorul aprovizionării consumatorilor europeni din primăvară încolo.

Cantitatea de gaze extrasă și consumată din depozitele subterane de înmagazinare din UE de la 1 octombrie 2014 și până în prezent a crescut cu 44% comparativ cu perioada similară din urmă cu 12 luni, potrivit datelor Gas Infrastructure Europe. În același timp, livrările cumulate de gaze din Rusia către Europa și Turcia au scăzut cu 29% luna trecută, comparativ cu decembrie 2013, după ce, în noiembrie anul trecut, au scăzut cu un sfert, arată datele Gazprom.

Importurile de gaze din Rusia, ale căror prețuri sunt indexate la evoluția cotațiilor internaționale la țiței, cu o întârziere de 6-9 luni, vor fi mai ieftine la vară, prețurile de pe contractele pe termen lung ale Gazprom urmând să înceapă să fie influențate de prăbușirea cu 58% a cotațiilor la țiței consemnată din iulie 2014 încoace. Acest lucru reprezintă un stimulent extrem de puternic pentru clienți în a cumpăra acum cât mai puțin gaz rusesc posibil, prin amânarea importurilor, afirmă analiștii Citigroup, citați de Bloomberg.

Logic din punct de vedere economic

"Este extrem de logic din punct de vedere economic să amâni achizițiile de gaze rusești, devreme ce prețul acestora este indexat la cotația țițeiului cu întârziere. Dacă petrolul va începe să recupereze din ieftinire, comportamentul piețelor se va modifica corespunzător", spune Zach Allen, președintele firmei de consultanță Pan Eurasian Enterprises.

Gazprom a livrat 11,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale în Europa în decembrie 2014, față de 16,3 miliarde de metri cubi în luna corespunzătoare a anului anterior. Un alt motiv de reducere a livrărilor este faptul că Europa traversează cea mai caldă iarnă din istorie, fapt care a redus cererea și a redus prețurile cu 28% în 2014.

Statele UE au extras din depozitele lor subterane de înmagazinare o cantitate de 29 de miliarde de metri cubi de gaze naturale în perioada 1 octombrie 2014 – 22 ianuarie 2015, potrivit datelor Gas Infrastructure Europe. În perioada corespunzătoare din urmă cu 12 luni, cantitatea extrasă a fost de 20 miliarde metri cubi. Exporturile Rusiei către Europa și Turcia, excluzând livrările efectuate prin Marea Neagră, au scăzut cu 34% în primele 21 de zile din ianuarie 2015, comparativ cu perioada similară din 2014.

"Consumul este slab din cauza vremii calde. Clienții noștri preferă să utilizeze gaze din depozitele lor de înmagazinare pentru a profita de influența ieftinirii petrolului asupra prețului nostru de livrare, sperând să-și reumple depozitele la vară, la prețuri mult mai mici", a declarat, pentru Bloomberg, Serghei Kuprianov, purtător de cuvânt al Gazprom.

Stocuri refăcute la vară, la prețuri mai mici

Afirmațiile sale sunt confirmate de prețurile de pe bursele de gaze. Astfel, la Londra, gazele cu livrare în februarie sunt cu 7,7% mai scumpe decât contractele futures pentru iunie-septembrie.

"Dacă prețurile pentru contractele spot sunt mai mari decât cotațiile futures, acest lucru constituie un stimulent pentru a extrage gaze din depozitele de înmagazinare. Transportatorii sunt îngrijorați să nu pățească ca anul trecut, când au rămas cu cantități foarte mari de gaze în depozite la finalul iernii", spune Andrew Morris, analist la compania turcă de consultanță în energie Poeyry Oyj.

Cei de la East European Gas Analysis consideră că gazele rusești cu preț indexat la cotațiile țițeiului mai au loc de ieftinire. Prețul ar mai putea scădea cu aproape 20%, de la 9,3 dolari/1 milion BTU în momentul de față la 7,5 dolari/1 milion BTU în al doilea trimestru al anului, estimează analiștii companiei.

"Importatorii din Europa așteaptă scăderea prețului sub 7,5 dolari/1 milion BTU pentru a-și reumple depozitele subterane de înmagazinare. Vara aceasta, exporturile de gaze rusești ar putea doborî un nou record de ieftinire", spune Mihail Korcemkin, fondatorul East European Gas Analysis.

Ucraina rămâne un risc

Pe de altă parte, recenta agravare a conflictului dintre Ucraina și rebelii proruși din estul țării, având ca rezultat deteriorarea relațiilor cu Rusia, pune sub semnul întrebării acordurile dintre Kremlin, Kiev și UE cu privire la livrările de gaze rusești în Europa via Ucraina și, pe cale de consecință, viitorul aprovizionării consumatorilor europeni din primăvară încolo, comentează Natural Gas Europe.

Potrivit datelor Gas Infrastructure Europe, doar luni, 26 ianuarie, Ucraina a extras 0,58% din stocurile sale de gaze naturale aflate în depozite subterane de înmagazinare. În acest moment, depozitele ucrainene sunt umplute în proporție de 30,21%, ceea ce face din Ucraina cea mai expusă țară din Europa în acest moment, urmată de Ungaria, cu depozite pline în proporție de 47,60%.

Situația nu este încă tragică. În termeni cantitativi, Ucraina este pe locul trei în topul țărilor europene cu cele mai mari rezerve de gaze naturale înmagazinate, după Germania și Italia.

Raționalizarea n-a dat rezultate

Deocamdată, pe baza acordurilor semnate cu Rusia, Ucraina nu va avea probleme cu aprovizionarea cu gaze pe perioada iernii. Însă lunile următoare vor fi extrem de periculoase pentru întreaga regiune. Dacă nu se va ajunge la un nou acord între Kiev și Kremlin, consumatorii europeni ar putea suferi, existând riscul ca, la fel ca în alți ani în care au existat diferende pe tema gazelor între cele două țări, Ucraina să înceapă să consume din gazele rusești destinate UE, ca urmare a încetării livrărilor din Rusia.

Potrivit monopolului energetic de stat ucrainean Naftogaz, consumul total de gaze al industriei, instituțiilor de stat, sistemelor municipale de încălzire centralizată și gospodăriilor populației a fost cu 17% mai mare decât limita maximă fixată de guvern prin decret de raționalizare în primele 20 de zile din ianuarie.

Această depășire semnificativă a plafonului de consum ar putea determina guvernul să aplice noi majorări ale prețurilor reglementate la gaze. În septembrie anul trecut, Naftogaz anunța posibila triplare a tarifelor la gaze pentru consumatorii casnici.

CONSUMUL GLOBAL DE ENERGIE

PRODUCTIA GLOBALA DE ENERGIE

Consumul de energie al SUA

Tag Cloud