Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Sat08242019

Last updateTue, 18 Jun 2019 8pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Rafinare si Marketing Importurile de țiței, produse petroliere și cărbune au crescut cu 3,8%, 21,1%, respectiv 48,2% în primele 5 luni din 2015

Importurile de țiței, produse petroliere și cărbune au crescut cu 3,8%, 21,1%, respectiv 48,2% în primele 5 luni din 2015

petrotel

Importurile de țiței, produse petroliere și cărbune au s-au majorat în primele 5 luni ale acestui an, în timp ce cele de gaze naturale au scăzut drastic.

Potrivit datelor INS, importurile de țiței ale României au crescut cu 3,8% în intervalul ianuarie-mai 2015, față de perioada similară a anului trecut, la 2,7326 milioane tone echivalent petrol. Producția internă de țiței a scăzut cu 0,9%, la 1,5735 milioane tone echivalent petrol.

Importurile românești de țiței provin în cea mai mare parte din Rusia și Kazahstan, acestea alimentând rafinăriile Petrotel, deținută de rușii de la Lukoil, și Petromidia, aparținând Rompetrol, controlată de compania de stat kazahă KazMunaiGaz. De asemenea, OMV Petrom deține licențe de dezvoltare și producție pentru 4 zăcăminte de hidrocarburi în Kazahstan.

Totodată, importurile de produse petroliere s-au majorat cu 21,1%, la 888,3 mii tone echivalent petrol.

Cea mai mare majorare a fost consemnată însă de importurile de cărbune net, care au crescut cu 48,2% față de primele 5 luni din 2014, la 226,6 mii tone echivalent petrol. Producția internă de cărbune a avut un avans de 6,8%, la 1,8617 milioane tone echivalent petrol.

Pe de altă parte, importurile de gaze naturale utilizabile s-au redus drastic față de ianuarie-mai 2015, cu 77,5%, la doar 66,6 mii tone echivalent petrol. Producția internă s-a redus și ea, însă marginal, cu 0,2%, la 3,6277 milioane tone echivalent petrol.

Potrivit ultimelor date oficiale ale ANRE, în martie 2015, consumul intern de gaze naturale a fost asigurat din import în proporție de doar 1,22%, față de 13,32% în martie 2014. Pe de altă parte, consumul total de gaze naturale din România a crescut cu 6,78% în martie 2015 față de martie 2014, la 13,089 milioane MWh.

CONSUMUL GLOBAL DE ENERGIE

PRODUCTIA GLOBALA DE ENERGIE

Consumul de energie al SUA

Tag Cloud