Premierul Poloniei: dependența Germaniei față de gazele rusești pune Europa în pericol
- Detalii
- Publicat în 10 March 2014
Premierul Poloniei, Donald Tusk, a declarat că îi va cere cancelarului Germaniei, Angela Merkel, să ia măsuri pentru a reduce dependența Germaniei și a Europei de importurile de gaze din Rusia, pentru a preveni „eventualii pași agresivi ai Rusiei în viitor”. În plus, Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia au cerut Congresului american, prin intermediul unor scrisori comune, să le ajute să cumpere gaze naturale din SUA şi să îşi reducă astfel dependenţa de livrările din Rusia.
Merkel va vizita Polonia miercuri pentru a discuta despre criza din Ucraina, unde Rusia a preluat efectiv controlul asupra peninsulei sudice Crimeea. Evenimentele de acolo au revelat măsura în care se bazează Europa pe petrolul și gazele rusești.
Ucraina este o țară importantă de tranzit pentru livrările de gaze din Rusia către Uniunea Europeană, care se bazează pe ruși pentru mai mult de un sfert din necesarul său de consum.
„Dependența Gemaniei față de gazele rusești poate efectiv să afecteze suveranitatea Europei. Nu am niciun dubiu în legătură cu asta”, a spus premierul Donald Tusk într-o conferință de presă.
Subvenționarea regenerabilelor scumpește energia
„Energia este din ce în ce mai scumpă în Europa, din cauza ambițiilor nemăsurate ale politicii de mediu, ceea ce ar putea însemna de asemenea o mai mare dependență față de sursele de energie din Rusia. Prin urmare, voi vorbi (cu Merkel) în primul rând despre cum poate Germania să-și corecteze unele acțiuni economice astfel încât dependența față de gazele rusești să nu paralizeze Europa când va avea nevoie să ia o poziție fermă”, a declarat Tusk.
Germania a fost unul dintre cei mai puternici susținători ai creșterii cotei surselor regenerabile de energie în mixul european. Polonia își obține aproape toată energia din cărbunele intern și s-a opus acestor eforturi în trecut.
„Chestiunea Ucrainei este o chestiune privitoare la viitorul Uniunii Europene, la siguranța UE și la corectarea politicii energetice a UE”, a spus Tusk.
„Nu vom putea să ne ferim de eventuali pași agresivi ai Rusiei în viitor, dacă atât de multe state europene sunt dependente de livrările de gaze ale Rusiei sau sunt pe cale să intre într-o astfel de dependență”, a adăugat premierul polonez.
Potrivit datelor Gazprom Export, principalul client al Gazprom în Europa este Germania, care a importat, anul trecut, 40,18 miliarde de metri cubi de gaze naturale, urmată de Turcia (26,61 miliarde de metri cubi), Italia (25,33 miliarde de metri cubi) și Marea Britanie (12,46 miliarde de metri cubi).
Împotriva protecționismului american
Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia au cerut Congresului american, prin intermediul unor scrisori comune, să le ajute să cumpere gaze naturale din SUA şi să îşi reducă astfel dependenţa de livrările din Rusia, relatează Financial Times.
Într-o iniţiativă neobişnuit de îndrăzneaţă, ambasadorii celor patru ţări la Washington au trimis în această săptămână scrisori comune liderilor Senatului şi Camerei Reprezentanţilor, în care cer sprijin pentru aprobarea exporturilor de gaze naturale lichefiate americane (GNL) în Europa.
Criza din Ucraina a reaprins temerile că autorităţile de la Moscova folosesc gazele naturale drept armă geopolitică, iar ambasadorii au subliniat că statele lor cumpără din Rusia între 70% şi 100% din necesarul de gaze.
"Prezenţa gazelor naturale americane ar fi binevenită în Europa Centrală şi de Est, iar acţiunea Congresului de a susţine exporturile de GNL către aliaţii Americii ar veni într-un moment deosebit de important pentru regiune", se arată în scrisorile adresate liderului Senatului, Harry Reid şi preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, John Boehner.
Semnal politic
Statele Unite nu vând în prezent gaze lichefiate în Europa, iar Congresul nu are un control direct asupra aprobării exporturilor. Decizia depinde de Departamentul pentru Energie, iar ambasadorii au criticat procesul birocratic, care este "un obstacol major".
"Securitatea energetică nu este doar o problemă zilnică a milioane de locuitori ai regiunii, dar şi una dintre cele mai mari probleme de securitate a aliaţilor Americii din Europa Centrală şi de Est", potrivit scrisorii.
Cu toate acestea, chiar şi în absenţa restricţiilor, Statele Unite nu ar putea ajuta în prezent Europa, întrucât primul terminal de export al gazelor lichefiate nu va fi finalizat înainte de a doua jumătate a anului 2015.
Unii susţinători ai liberalizării exporturilor spun că eliminarea restricţiilor ar putea da un semnal preşedintelui rus Vladimir Putin că Statele Unite nu vor permite ca aliaţii lor să fie agresaţi.
Birocrație greoaie
Gazele pot fi exportate liber în ţările cu care Statele Unite au încheiat acorduri de liber-schimb, dar vânzările în alte state trebuie aprobate de Departamentul Energiei, iar companiile se plâng că procesul birocratic durează prea mult.
Ambasadorii au adresat scrisorile liderilor Congresului, în timp ce mai mulţi membri ai acestuia au cerut în această săptămână preşedintelui Obama să recurgă la puterea sa executivă pentru accelerarea aprobărilor.
Boehner a scris, la rândul său, într-un articol apărut în Wall Street Journal, că autorităţile de la Washington "fac prea puţin într-un domeniu în care ar trebui să procedeze invers. El a adăugat că exporturile mai mari ar crea mai multe locuri de muncă în industria energiei.
Din 2011 încoace, Departamentul american al Energiei a aprobat şase autorizaţii pentru construcţia de terminale destinate gazelor lichefiate provenite de la zăcămintele de şist. Primul dintre acestea, Sabine Pass din Louisiana, va începe exporturile în a doua jumătate a anului 2015. Cel puţin alte 24 de cereri sunt în aşteptare.