Energy Report

Exporturile de gaze ale Israelului ar reduce substanțial dependența Europei de Rusia. Protecționiștii locali contraatacă la Curtea Supremă din Ierusalim

Un studiu geologic recent, efectuat de americani, arată că bazinul Levant din estul Mediteranei, împărțit de apele teritoriale ale Israelului și Ciprului, ar conține o cantitate de gaze naturale recuperabilă în condiții de rentabilitate economică de nu mai puțin de 3,5 mii de miliarde de metri cubi. Astfel, doar respectivul zăcământ ar fi suficient pentru a satisface consumul de gaze al întregii Europe. Iar unul dintre motivele pentru care proiectul de gazoduct Trans Adriatic Pipeline (TAP) a fost susținut în mod tacit de către Uniunea Europeană în fața rivalului său Nabucco a fost tocmai cooptarea Israelului ca furnizor de gaze naturale pentru Europa, prin intermediul TAP.

În Israel, însă, exportul de gaze naturale este restricționat prin lege. Recent, cedând în fața presiunilor populare, care s-au manifestat inclusiv prin manifestații de stradă, guvernul de la Tel Aviv a redus cota din producția internă de gaze naturale care poate fi exportată de la 53% la 40%. Susținătorii protecționismului nu au fost însă mulțumiți nici după această reducere și au atacat decizia executivului la Curtea Supremă a Israelului de la Ierusalim.

Premierul Benjamin Netanyahu a anunțat la sfârșitul lunii iunie decizia guvernului său de a fixa la 40% cota din producția internă de gaze naturale a Israelului care poate fi exportată.

„Am luat decizia corectă pentru binele Israelului. Fără exporturi de gaze vom rămâne și fără gaze pentru piața internă. Ar fi fost o greșeală să cedăm în fața populismului, în fața celor care spun să ținem gazul doar pentru noi. Unele țări au făcut asta, iar gazele lor naturale sunt în continuare îngropate sub pământ sau sub apă, sub populism și birocrație”, a declarat Netanyahu, după anunțarea deciziei.

În lunile anterioare hotărârii guvernului, companiile de explorare și exploatare gaze naturale prezente în Israel au făcut un lobby extrem de puternic pentru a obține o cotă cât mai mare de export, argumentând că piața locală israeliană este mult prea mică pentru ca investițiile în dezvoltarea de câmpuri gazeifere să aibă sens din punct de vedere economic în condițiile menținerii restricțiilor cu privire la export.

Proteste în stradă

Pe de altă parte, opoziția parlamentară, precum și o serie de organizații ecologiste și de personalități din mediul academic au cerut stabilirea unui plafon de export semnificativ mai redus, acuzând că este pusă în pericol securitatea energetică a Israelului și sunt nesocotite standardele de mediu, de dragul profiturilor companiilor de petrol și gaze.

În mai, înainte de decizia guvernului de a reduce cota de export de la 53% la 40% din producția internă de gaze, sute de protestatari s-au strâns în fața casei lui Yitzhak Tshuva, patronul celei mai importante companii de profil din Israel, Delek Group.

„Ne-am strâns aici să-i spunem în față lui Tshuva că este inacceptabil să facă atât de mulți bani pe spinarea poporului. Plătește lobbyști cu zeci de mii de șekeli pentru a profita cât mai mult de gazele noastre și a lăsa cât mai puțin pentru poporul israelian”, spunea atunci liderul demonstrației, Yigal Rambam, cel care, în 2011, a condus o mișcare masivă de protest pentru „justiție socială”, acuzând în principal majorarea continuă a costului vieții, în special în domeniul locativ, ca și scăderea calității serviciilor publice, mai ales în sănătate și educație.

Protestele au fost departe de a fi singulare, ele debutând de la fixarea fostei cote de export, de 53% din producția internă, care a fost decisă de guvernul israelian în 2012. Respectiva cotă fusese decisă după 3 ani de dezbateri aprinse, generate de descoperirea, în 2010, a zăcămintelor masive de gaze naturale din apele teritoriale israeliene ale Meditaranei.

Lobby contra lobby

Alte motive de nemulțumire au fost lipsa de transparență și de rigoare a autorităților cu privire la acest subiect, nesocotirea intereselor naționale pe termen lung și acuzații cu privire la „umflarea” estimărilor cu privire la resursele de gaze naturale ale Israelului, la presiunile lobby-ului companiilor de extracție interesate să exporte.

Luna trecută, mai mulți parlamentari de opoziție, alături de mai multe organizații de advocacy, printre care Israel Energy Forum, Academic Center for Law and Business și Israel Union for Environmental Defense, au reclamat guvernul la Curtea Supremă din Ierusalim, cea mai înaltă instanță de justiție israeliană. Reclamația cere Curții Supreme să decidă că guvernul nu poate decide de unul singur în chestiunea exporturilor de gaze naturale, care, fiind de cea mai mare importanță strategică pentru Israel, trebuie dezbătută și votată în Parlament (Knesset). Mai mult, se acuză că însuși faptul că guvernul a decis singur în această chestiune constituie o încălcare a legii israeliene a petrolului.

O parte din respectivele organizații sprijină interesele industriilor israeliene care consumă intensiv gaze naturale și care beneficiază de pe urma limitării exporturilor ca urmare a faptului că pot să achiziționeze gaze la prețuri reduse, ca urmare a excesului de ofertă, exces care ar dispărea dacă exporturile s-ar liberaliza, conducând la o scumpire a gazelor.

Astfel, unul dintre argumentele reclamanților, susținut cu un studiu estimativ realizat de către experți și oameni de știință din domeniul chimiei, este acela că, potrivit calculelor incluse în studiu, economia israeliană ar avea mult mai mult de câștigat de pe urma unei dezvoltări a industriei petrochimice locale, pe baza gazelor naturale ieftine din producția internă, rezultate din înăsprirea interdicției de a exporta, decât din taxele și impozitele pe care statul ar urma să le încaseze de pe urma exporturilor de gaze naturale.

Săptămâna trecută, Curtea Supremă a decis că a acceptat să judece cazul și că va audia argumentele reclamanților pe data de 17 septembrie.

Crucial pentru Europa

Verdictul Curții Supreme a Israelului este de cea mai mare importanță pentru Europa. Astfel, unul dintre motivele pentru care proiectul de gazoduct Trans Adriatic Pipeline (TAP) a fost susținut în mod tacit de către Uniunea Europeană în fața rivalului său Nabucco a fost tocmai cooptarea Israelului ca furnizor de gaze naturale pentru Europa, prin intermediul TAP.

Cu două săptămâni înainte de anunțarea verdictului consorțiului Shah Deniz, care a declarat TAP câștigător,, a avut loc o discuție între Valeria Termini, vicepreședinte al Consiliului Reglementatorilor Energiei din UE și oficiali ai ministerului israelian al Energiei și Apelor, pentru a-i convinge să se alăture proiectului TAP, pentru ca Europa să-și reducă dependența de gazul rusesc.

Acest lucru ar permite Israelului să transporte gaz în UE prin intermediul conductei TAP și ar reduce semnificativ investițiile necesare pentru construirea de către Israel a unor costisitoare facilități de export de gaze naturale lichefiate (LNG). Un terminal LNG ar costa undeva între 7 și 10 miliarde de dolari, în timp ce o conductă care să lege rețeaua națională israeliană de transport la TAP - numai 2-3 miliarde de dolari.

Un studiu geologic recent, efectuat de americani, arată că bazinul Levant din estul Mediteranei, împărțit de apele teritoriale ale Israelului și Ciprului, ar conține o cantitate de gaze naturale recuperabilă în condiții de rentabilitate economică de nu mai puțin de 3,5 mii de miliarde de metri cubi. Astfel, doar respectivul zăcământ ar fi suficient pentru a satisface consumul de gaze al întregii Europe.

Rusia ar putea specula tensiunile politice din regiune

Potrivit companiilor Delek Group și Noble Energy, care operează câmpurile offshore de gaze naturale ale Israelului din Marea Mediterană, au fost deja demarate discuții cu posibili cumpărători din Iordania, Egipt și Palestina. Mai mult, au fost demarate negocieri cu privire la posibilitatea de a se exporta gaze naturale în Europa, prin intermediul Turciei.

Turcia este participantă la proiectul gazoductului trans-anatolian (Trans-Anatolian gas pipeline - TANAP), care, în faza a doua de dezvoltare a proiectului de exploatare de la Shah Deniz, ar urma să lege Azerbaijanul de Europa prin Turcia, conectând totodată și gazoductul TAP.

Faptul că Turcia a acceptat negocierile e un semn că tensiunile politice care au survenit între cele două state în ultimii trei ani încep să se atenueze și că au devenit mai vizibile masivele profituri pe care ambele le pot înregistra de pe urma colaborării în sectorul gazelor naturale. Pe de altă parte, din punct de vedere politic mai există o problemă: zăcămintele din bazinul Levant sunt împărțite între Israel și Cipru, iar Ciprul și Turcia sunt implicate demult într-o dispută teritorială, care ar putea pune bețe în toate proiectului.

Nu trebuie scăpată din vedere nici influența Rusiei, care și-ar vedea amenințat statutul de principal furnizor de gaze naturale al Europei în cazul în care Israelul ar ajunge să exporte gaze pe Bătrânul Continent.

Există și un plan B

Pe de altă parte, investițiile în dezvoltarea bazinului Levant ar fi lipsite de sens economic în cazul în care Israelul și Ciprul nu ar reuși să capete acces la piața europeană de export. Asta pentru că, de exemplu, nevoile interne ale Israelului sunt deja acoperite în bună măsură de câmpul de la Tamar, aflat deja în producție, cu resurse estimate de 280 de miliarde de metri cubi.

Cei de la Delek Group spun că examinează și posibilitatea de a exporta gaze naturale lichefiate în Asia. Construirea de terminale în acest scop ar fi mult mai costisitoare și mai complicată, însă există o șansă ca varianta să fie rentabilă, dat fiind faptul că asiaticii sunt dispuși încă să plătească prețuri mari pentru a beneficia de fluxuri constante de gaze, ca urmare a cererii în continuă creștere.

Astfel, australienii de la Woodside Petroleum au încheiat un acord cu Delek Group și Noble Energy, prin care se angajează că, în cazul în care se va alege soluția exporturilor de gaze naturale lichefiate către Asia, să preia 30% din concesiunea bazinului Levant, contra unei sume de circa 1,25 de miliarde de dolari. Însă este vorba doar de un plan B, acordul urmând să devină nul în cazul în care Israelul reușește să își asigure o rută de export către Europa pentru gazele sale naturale.