Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Tue04082025

Last updateTue, 01 Apr 2025 10am

Romana English
Back Home Petrol si Gaze

Petrol si Gaze

Sterling şi-a prelungit licenţele şi vânează parteneri. Canadienii încearcă să-şi reducă participaţiile în perimetrele din Marea Neagră

Sterling şi-a prelungit licenţele şi vânează parteneri. Canadienii încearcă să-şi reducă participaţiile în perimetrele din Marea Neagră

Canadienii de la Sterling şi-au prelungit la ANRM licenţele pentru platoul de apă mică de la Midia şi la blocul Pelican în sectorul românesc al Mării Negre. În plus, compania anunţă că a finalizat mai devreme decât planificase programul de prospecţiuni seismice 3D în părţile cheie ale celor două mari arii, utilizând două vase în loc de unul. Cum prelucrarea şi interpretarea datelor ar

Viitorul sunt tot combustibilii fosili. Energia regenerabilă mai creşte puţin şi gata, consideră Daniel Yergin, unul din cei mai faimoşi experţi în energie

Viitorul sunt tot combustibilii fosili. Energia regenerabilă mai creşte puţin şi gata, consideră Daniel Yergin, unul din cei mai faimoşi experţi în energie

În prezent este o întrecere sau chiar un câmp de luptă pentru care energie sau care mix energetic să primeze în viitor. Asta ţine însă doar de prezent. În curând situaţia se va schimba. Energia regenerabilă va mai creşte puţin dar, totuşi, va rămâne la o pondere redusă în consumul global, de acum în 20 de ani, este de părere Daniel Yergin, unul din cei mai faimoşi experţi în energie de pe

Gaze în Fâşia Gaza

Gaze în Fâşia Gaza

 

Mai multe teste preliminare efectuate de către experţi de la Universitatea Islamică sugerează că există un câmp de gaze naturale în apropierea coastei de lângă Fâşia Gaza, a declarat Salem Salama, directorul unui comitet economic din regiune, scrie France Presse.

Dacă acest lucru se va dovedi real şi viabil comercial, există speranţe pentru alimentarea cu combustibili a teritoriilor

Întâlnire la vârf între șefii Gazprom și OMV. Livrările de gaze rusești și South Stream – principalele subiecte abordate

Întâlnire la vârf între șefii Gazprom și OMV. Livrările de gaze rusești și South Stream – principalele subiecte abordate

Conducerile companiilor Gazprom și OMV au avut, duminică, o întâlnire în care au discutat aspecte ale colaborării lor bilaterale, principalele puncte din agendă fiind livrările de gaze naturale ale rușilor către austrieci și proiectul gazoductului South Stream.

Cele două delegații au fost reprezentate la cel mai înalt nivel, șefii acestora fiind directorii generali ai celor două companii,

Guvernul scutește Conpet de tarifele de folosință a drumurilor publice, invocând riscul de faliment al societății

Guvernul scutește Conpet de tarifele de folosință a drumurilor publice, invocând riscul de faliment al societății

Societatea Conpet, controlată majoritar de statul român și care este concesionara Sistemului Național de Transport al țițeiului, va fi scutită de obligația de a plăti administratorilor drumurilor publice tarifele de utilizare a acestora pentru lucrări de reabilitare și modernizare a conductelor amplasate în zona drumurilor publice, guvernul invocând faptul că, din această cauză, în prezent

BRM: OMV Petrom Gas SRL a vândut gaze pe bursă cu 80 lei/MWh

BRM: OMV Petrom Gas SRL a vândut gaze pe bursă cu 80 lei/MWh

OMV Petrom Gas SRL, divizia de gaze a Petrom, a vândut, pe data de 19 februarie, pentru prima data gaze pe Bursa Română de Mărfuri (BRM), nemaiapelând la metoda negocierii directe cu furnizorii sau consumatorii pentru vânzarea producției.

Cel mai bun preț oferit în timpul ședinței de tranzacționare electronice, acceptat de OMV Petrom Gas, s-a cifrat la 80 lei/MWh (exclusiv acciza și TVA),

Rompetrol şi-a înfiinţat o nouă companie în România

Rompetrol şi-a înfiinţat o nouă companie în România

Grupul Rompetrol a înfiinţat recent o nouă firmă în România, având ca obiect de activitate extracţia petrolului brut, indică un document consultat de Energy Report. La conducerea noii firme sunt mai mulţi directori şi administratori de la Rompetrol Well Services.

Firma se numeşte Rompetrol Exploration and Production SRL, are un capital social de un milion de lei, vărsat integral şi îi are

Chevron vrea să cumpere cu pizza simpatia localnicilor dintr-o zonă unde i-a explodat o sondă

Chevron vrea să cumpere cu pizza simpatia localnicilor dintr-o zonă unde i-a explodat o sondă

Unii dintre locuitorii din Pennsylvania care trăiesc în apropierea unei sonde de extracție de gaze naturale a Chevron care a explodat de curând, provocând moartea unei persoane, primesc tot felul de compensații din partea corporației.

Este vorba despre pizza și sucuri gratuite.

Chevron a împărțit 100 de cupoane-cadou pentru pizza și sucuri pentru cei din zona Green County, unde, pe 11

Înainte de a fora în România, Lukoil anunţă profit în scădere cu o producţie în creştere pe 2013

Înainte de a fora în România, Lukoil anunţă profit în scădere cu o producţie în creştere pe 2013

Cea mai mare companie petrolieră privată a Rusiei, Lukoil, a înregistrat anul trecut profituri în scădere cu 28,8%, acestea cifrându-se la 7,8 miliarde de dolari, în ciuda faptului că şi-a majorat producţia, scrie RIA Novosti. Şeful gigantului rus, CEO Vagit Alekperov, care deţine circa 21% din companie, s-a aflat într-o vizită în România în urmă cu câteva zile. Acesta a declarat că va

Ucrainenii de la Naftogaz și-au plătit jumătate din datoriile către Gazprom și au cerut păsuire pentru restul

Ucrainenii de la Naftogaz și-au plătit jumătate din datoriile către Gazprom și au cerut păsuire pentru restul

Deși Rusia a virat Ucrainei prima tranșă, în valoare de 2 miliarde de dolari, din împrumutul de 15 miliarde de dolari promis în decembrie anul trecut, pe de altă parte, monopolul energetic ucrainean Naftogaz a plătit "omologului" său rus Gazprom jumătate din datoriile pentru gazele livrate de ruși, respectiv 1,28 miliarde de dolari, cerând păsuire pentru cealaltă jumătate.

Potrivit

OMV Petrom a majorat pentru prima dată de la privatizare producția de hidrocarburi

OMV Petrom a majorat pentru prima dată de la privatizare producția de hidrocarburi

OMV Petrom și-a majorat pentru prima dată de la privatizare producția de petrol, gaze și condensat din România, producția de țiței păstrându-se la nivelul din 2012.

Potrivit raportului anual al companiei, în 2013, productia de titei, gaze si condensat la nivel de Grup a totalizat 66,64 mil bep, la acelasi nivel cu 2012. In Romania, productia totala de titei, gaze si condensat a crescut la

Tag Cloud