Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Tue02182020

Last updateWed, 12 Feb 2020 8am

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Explorare si Productie Viitorul sunt tot combustibilii fosili. Energia regenerabilă mai creşte puţin şi gata, consideră Daniel Yergin, unul din cei mai faimoşi experţi în energie

Viitorul sunt tot combustibilii fosili. Energia regenerabilă mai creşte puţin şi gata, consideră Daniel Yergin, unul din cei mai faimoşi experţi în energie

mix energetic

În prezent este o întrecere sau chiar un câmp de luptă pentru care energie sau care mix energetic să primeze în viitor. Asta ţine însă doar de prezent. În curând situaţia se va schimba. Energia regenerabilă va mai creşte puţin dar, totuşi, va rămâne la o pondere redusă în consumul global, de acum în 20 de ani, este de părere Daniel Yergin, unul din cei mai faimoşi experţi în energie de pe plan Global, preluat de Boston Globe. Expertul a câştigat şi un premiu Pulitzer cu cartea “The Prize: The Epic Quest for Oil, Money, and Power”.

Peste tot, problema va fi cea a mix-ului energetic, chiar dacă temporar anumite aparenţe pot induce în eroare. Gazele naturale ieftine, care cel puţin în SUA sunt rezultatul boom-ului forărilor recente, par a fi pentru unii actori din piaţă, deocamdată, un motiv suficient pentru reducerea ponderii cărbunelui scump şi a centralelor nucleare. Problema e că, existând preocupări în creştere legate de mediu, nuclearul ar trebui să rămână parte a mix-ului energetic, rămânând a fi găsită o soluţie în gestionarea adecvată a costurilor.

"Vedem centrale nucleare în perfectă stare că se închid. Or, acestea sunt o sursă non-carbon de energie electrică, astfel încât există îngrijorarea dacă nu cumva pierdem prematur capacităţile nucleare existente", atenţionează expertul.

Mai aplicat la situaţia din SUA, Yergin crede că pe măsură ce mixul energetic continuă să se schimbe, americanii se vor baza pe canadieni când va fi nevoie de combustibil suplimentar. Iar acest lucru se va întâmpla cu sau fără controversatul proiect al conductei Keystone XL, care ar urma să ducă zăcămintele de ţiţei din nisipurile bituminoase din Alberta în SUA şi până la rafinăriile din Golful Mexicului.

Eventuala renunţare la proiectul Keystone ar avea un impact extrem de redus asupra reducerii consumului de combustibili fosili şi a gazelor cu efect de seră, precum dioxidul de carbon, pe care le emit.

“Dacă nu vor canadienii ca ţiţeiul să vină prin conducta Keystone, va veni cu trenul. Însă marele câştigător al ne-construirii conductei gigant va fi Venezuela, deoarece al său ţiţei vâscos are aceeaşi amprentă de carbon precum nisipurile bituminoase canadiene. Aşa că, Venezuela sau Canada, alegeţi. Care este ţara voastră favorită şi cine vă e vecin”, adaugă Yergin.

Producţia petrolieră a SUA este, de asemenea, în plină expansiune, ca urmare a faptului că tehnica de foraj controversată a fracturării hidraulice are acces lanoi şi noi rezerve. Întrebarea este însă dacă Statele Unite vor fi vreodată în stare să se elibereze de la producătorii de petrol din străinătate - fie Arabia Saudită fie Canada - din moment ce preţurile la petrol sunt stabilite la nivel global.

Expertul întreabă, expertul răspunde. „Nu vom putea fi independenţi în termeni de preţ. SUA este încă în curs de a fi parte din aceeaşi piaţă la nivel mondial”.

CONSUMUL GLOBAL DE ENERGIE

PRODUCTIA GLOBALA DE ENERGIE

Consumul de energie al SUA

Tag Cloud