Energy Report

Gazele de șișt mai au un nou dușman, în afara grupărilor ecologiste sau politicienilor care se declară preocupați de soarta unor comunități locale. De această dată, însă este vorba de un dușman extrem de influent, cel puțin în Germania: producătorii de bere. Aceștia au avertizat Berlinul că legalizarea explorării gazelor neconvenționale în cea mai mare economie a Europei ar putea pune în puritatea celebrei beri nemțești unor serioase riscuri.

Guvernul cancelarului Angela Merkel elaborează în prezent un cadru legal menit a reglementa strict procesul de fracturare hidraulică. Printre prevederile sale obligatorii se numără studiile de impact asupra mediului și o interdicție de explorare în așa-numitele zone de protejare a apei.

Federația Berarilor German a avertizat însă membrii executivului, prin intermediului unei scrisori deschise, citate de Financial Times, că, până în momentul în care nu există niciun risc de de contaminare a apei utilizate pentru fabricarea berii, guvernul nu ar trebui să adopte legislația menită a permite fracturarea hidraulică.

Un purtător de cuvânt al Federației a declarat că mulți producători de bere sunt dependenți de apa extrasă din puțuri private. "Atâta timp cât fracturarea hidraulică nu este un proces care să se fi dovedit sigur, noi spunem să luați mâinile de pe resursele noastre", a declarat acesta, solicitând totodată efectuarea de cercetări științifice suplimentare.

Chiar dacă în SUA, adoptarea pe scară largă a procesului de fracturare hidraulică a condus la o reducere semnificativă a prețului gazelor, controversata tehnologie nu este văzută cu ochi buni în Europa și va fi o temă importantă a campaniei electorale din Germania din luna septembrie.

Puține lucruri sunt mai sfinte în Germania decât sortimentele sale de bere, estimate a depăși un număr de 5.000 de tipuri. Mulți producători de bere respectă încă o lege a purități acestui produs, care datează de sute de ani și permite numai utilizarea de hamei, orz, drojdie și apă.

Cu toate acestea, alte industrii urmăresc îndeaproape evoluțiile gazelor de șist din SUA . Germania rămâne dependentă de gazul rusesc scump și unele companii se tem de pierderea avantajului competitiv. De asemenea, ele se confruntă cu o majorare a costurilor ca urmare a trecerii impuse de guvernul federal de la itilizarea de energie nucleară la cea din surse regenerabile.

Kurt Bock, directorul executiv al BASF, gigantul german de petrol și gaze și care activează și în industria chimică, a avertizat în luna februarie că nu ar trebui permis ca subiectul "fracturării hidraulice" să devină următorul subiect de panicare a opiniei publice în Germania. "Avem aceste rezerve de gaz în Germania. . . Dar de ce ar trebui să investim în străinătate atunci când în țara noastră, putem crea plusvaloare și locuri de muncă? ", a afirmat CEO-ul BASF.

{jathumbnailoff}

Americanii de la Chevron și australienii de la Zeta Petroleum au încheiat un acord privind schimbul reciproc de informații și date legate de concesiunile de gaze naturale din România ale celor două companii, respectiv perimetrul de la Bârlad al Chevron, de 6.284 de kilometri pătrați, și cel de la Suceava, de 2.403 kilometri pătrați, deținut de Zeta Petroleum în parteneriat cu singaporezii de la Raffle Energy, pe care se află câmpul gazeifer Climăuți.

Acordul dă acces părților implicate la anumite informații cu privire la concesiunile respective, printre care se numără date istorice legate de foraj și de prospecțiunile seismice executate. Cele două perimetre, de la Suceava și Bârlad, se află unul în prelungirea celuilalt.

„Schimbul de date a fost aprobat de către Autoritatea Națională pentru Resurse Minerale (ANRM)”, se precizează într-un comunicat al Zeta Petroleum.

Chevron intenţionează să înceapă în a doua jumătate a acestui an forarea unui puţ de explorare la perimetrul de gaze de şist de la Bârlad. Consiliul Judeţean Vaslui a eliberat, în lunile decembrie 2012 şi ianuarie 2013, trei certificate de urbanism pentru tot atâtea perimetre din judeţul Vaslui unde Chevron intenţionează să facă prospecţiuni pentru o posibilă exploatare a gazelor de şist.

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Vaslui a început procedura de evaluare a impactului pe care l-ar avea asupra mediului explorarea gazelor de şist în cele trei perimetre din judeţ deținute de Chevron.

Rezerve situate la mică adâncime 

„Zeta Petroleum și Raffles vor evalua datele existente cu privire la concesiunea de la Bârlad, cu scopul de a identifica ținte de hidrocarburi convenționale în zonă. Concesiunea de la Bârlad se află lângă câmpul gazeifer Roman-Secuieni, operat de Romgaz, unul dintre cele mai mari câmpuri comerciale din România”, se mai spune în comunicatul Zeta Petroleum.

Potrivit companiei, între 1970 și 1980 au fost forate circa 85 de sonde de explorare pe concesiunea de la Bârlad, multe dintre acestea indicând prezența de zăcăminte clasice de gaze. În plus, au fost executate numeroase prospecțiuni seismice 2D.

Acordul privind schimbul de date cu Chevron deschide noi potențialuri, pe lângă rezervele convenționale deja dovedite de la Suceava, unde se produc gaze din câmpul de la Climăuți, a declarat directorul executiv al Zeta Petroleum, Stephen West.

„Credem deja că există un potențial de până la circa 2 miliarde de metri cubi de gaze naturale convenționale situate la mică adâncime (între 400 și 1.000 de metri), pe baza probelor și prospecțiunilor derulate până în prezent, și așteptăm să primim informații și despre descoperirile Chevron. În același timp, prin acest acord, Zeta Petroleum capătă acces la o cantitate considerabilă de date seismice și de foraj cu privire la concesiunea de la Bârlad, o altă zonă cu rezerve certe de hidrocarburi”, a spus West.

Producție de circa 15.500 metri cubi pe zi la Climăuți

Concesiunea de la Suceava, unde Zeta Petroleum și Raffles Energy dețin câte 50% din drepturi, este operată de singaporezi și include câmpul gazeifer de la Climăuți, care produce în prezent circa 15.500 de metri cubi de gaze pe zi, provenite din nisipuri sarmatice, la o adâncime de circa 460 de metri.

În prezent, pe concesiunea Suceava sunt localizate două sonde, forate de foștii concesionari ai perimetrului, iar în prezent se derulează un studiu de fezabilitate care să identifice cele mai bune metode pentru ca aceste sonde să fie băgate în producție anul acesta. Prima din ele, SE-1, forată în 2005, a prezentat la teste un flux stabil de 25.500 metri cubi pe zi (maxim de 33.000 metri cubi pe zi), iar cea de-a doua, Dornești Sud-1, forată în 2007 – de 24.000 de metri cubi pe zi.

În ianuarie 2013, Zeta Petroleum anunța ca opțiune low-cost de introducere în producție a celor două sonde construirea unui gazoduct care să unească  sondele cu infrastructura existentă și utilizarea gazului pentru producerea energiei electrice la o centrală locală. Costul total al lucrărilor era estimat la 2 milioane euro, din care 1 milion partea Zeta Petroleum.

Compania estima că, la un venit adițional de 75.000 de dolari pe lună adus de cele două sonde, investiția ar fi recuperată în 12 luni și ar genera apoi venituri care ar putea fi reinvestite în alte concesiuni, precum cea de la Bobocu și cea de la Jimbolia, unde Zeta Petroleum deține 39% din drepturi, restul fiind în posesia NIS Gazpromneft (51%) și Armax Gaz SA (10%).

La jumătatea lunii martie, cei de la Zeta Petroleum au anunțat că s-a descoperit petrol și la o a treia sondă de testare de la Jimbolia, mostrele extrase evidențiind prezența hidrocarburilor în multiple straturi de nisip, iar descoperirea fiind consistentă cu cele efectuate anterior în alte două puțuri de testare din cadrul concesiunii.

Organizațiile de lobby ale industriei americane de petrol și gaze naturale și cele ale producătorilor de energie din surse regenerabile duc o luptă aprigă pentru a-și impune punctul de vedere în fața autorităților pe tema eliminării sau menținerii cotelor obligatorii de energie verde în cadrul consumului de electricitate al diferitelor state americane. Pe de altă parte, cele două grupuri de presiune par să se fi pus de acord asupra unei modificări legislative care să permită și investitorilor în regenerabile să se organizeze sub un anumit tip de structură juridică ce beneficiază de scutire de la plata impozitului pe profit și de alte facilități fiscale, precum multe companii din industria energiei fosile.

Peste jumătate dintre statele SUA care au în vigoare legi ce obligă companiile de utilități să cumpere energie din surse regenerabile de la producători iau în calcul eliminarea acestei obligativități sau diminuarea cantităților obligatorii, după ce avansul inovațiilor legate de tehnologiile de extragere a gazelor naturale au majorat oferta de pe piață și au dus la ieftinirea semnificativă a acestei resurse naturale.

16 dintre cele 29 de state americane care au implementate cote obligatorii de energie eoliană și solară în consumul total de electricitate iau în considerare fie eliminarea, fie reducerea acestor cote, potrivit Departamentului pentru Energie al Statelor Unite. Primul ar putea fi Carolina de Nord, urmat de Colorado și Connecticut. Modificarea legislației pe această temă ar fi în folosul companiilor de utilități, dar și al producătorilor de petrol și cărbune.

Aceste companii, printre care Duke Energy, PG&E, ExxonMobil sau Peabody Energy, au finanțat mai multe grupuri de lobby care au militat pentru schimbarea normelor cu privire la cotele obligatorii de energie regenerabilă, potrivit datelor Center for Media and Democracy.

Modificarea legislației i-ar afecta negativ pe producătorii de turbine eoliene, cum ar fi Vestas Wind Systems, sau pe dezvoltatorii de parcuri fotovoltaice, precum First Solar. În consecință, aceste companii finanțează la rândul lor grupuri de lobby, pentru a încerca să blocheze demersurile de eliminare sau reducere a cotelor obligatorii de energie verde.

Gazele sunt ieftine și influente

„Suntem împotriva acestor cote obligatorii și suntem hotărâți ca, în 2013, să facem cele mai mari eforturi pentru a le elimina. Gazele naturale sunt un combustibil curat, iar acum pot vedea și autoritățile că sunt mult mai ieftine decât energia regenerabilă”, spune Todd Wynn, directorul departamentului de energie al American Legislative Exchange Council (ALEC), un grup de lobby.

Avântul tehnologiei fracturării hidraulice și a forajului orizontal au permis reluarea exploatării unor câmpuri de gaze naturale vechi, aflate pe cale de dezafectare, ceea ce a făcut ca prețul gazelor să scadă cu peste 70% comparativ cu maximele istorice atinse în 2005. În aceste condiții, politicienilor și autorităților de reglementare le este din ce în ce mai greu să justifice cotele obligatorii de energie eoliană și solară, mult mai scumpă decât gazele naturale.

„Promotorii revoluției gazelor de șist au conexiuni politice și economice nu doar în Statele Unite, ci în întreaga lume. În 17 ani ar putea atinge vârful maxim posibil al consumului de energie dar acest lucru nu este unanim acceptat”, spune Michael Liebreich, șeful Bloomberg New Energy Finance.

Eliminarea cotelor obligatorii și a altor forme de sprijin și subvenționare a energiei regenerabile constituie amenințări pentru companii precum General Electric, Siemens sau SolarCity, care produc turbine eoliene sau componente pentru facilități fotovoltaice.

Măsurile vizate la nivel de state își au corespondentul în demersuri similare inițiate la Washington. Opoziția din partea Partidului Republican a întârziat prelungirea valabilității unui credit fiscal destinat investitorilor în facilități eoliene. Cei de la Vestat spun că, din această cauză, au fost nevoiți să-și concedieze 10% dintre angajații a două fabrici de la turbine eoliene din Colorado.

Cât de dependente de subvenții sunt investițiile în regenerabile

„Până în prezent nu s-au eliminat nicăieri cotele obligatorii de energie regenerabilă, dar s-au intensificat demersurile în acest sens în ultimul an. Principalul argument al oponenților este cel legat de costuri”, spune Justin Barnes, analist principal la North Carolina Solar Center, un grup de cercetare finanțat de Departamentul de Stat pentru Energie, care operează o bază de date cu subvențiile și schemele-suport pentru energie regenerabilă implementate în fiecare dintre statele americane.

Investițiile în energie regenerabilă și eficiență energetică au scăzut cu 54% anul trecut în SUA, la 4,5 miliarde de dolari, ca urmare a reducerii ajutoarelor de stat, arată datele agregate de Bloomberg. În 2013 s-ar putea consemna un nou declin, dacă statele își vor reduce sau elimina cotele obligatorii de energie verde, cote care, până în prezent, au făcut ca firmele de utilități să crească achizițiile de energie din surse regenerabile, în detrimentul producătorilor pe bază de cărbune și gaze naturale.

Campania de lobby împotriva cotelor obligatorii este purtată, printre alții, de think-tank-uri precum Heritage Foundation sau Heartland Institute. Cei din urmă susțin că aceste cote scumpesc electricitatea, distrug locuri de muncă și au efecte pozitive nesemnificative asupra mediului.

Cotele obligatorii de energie regenerabilă din Carolina de Nord îi vor fi costat pe consumatorii finali de curent electric 1,8 miliarde de dolari în plus la facturi înt6re 2008 și 2021, susțin aceștia, citând un raport comun al John Locke Foundation și Beacon Hill Institute. „Eliminarea cotelor obligatorii ar majora veniturile disponibile ale gospodăriilor și companiilor și ar atrage mai multe investiții”, spun cei de la Heartland Institute.

„Ne așteptăm, în următorii doi ani, la eliminarea ajutoarelor de stat. Demersurile în acest sens sunt finanțate de industria cărbunelui”, spune Lyndon Rive, CEO-ul SolarCity.

Dezbatere legislativă

Parlamentul local din Carolina de Nord va începe luna aceasta dezbaterea unui proiect de lege care propune plafonarea la 6% din cererea totală a cotei obligatorii de energie regenerabilă, începând cu 2015, și eliminarea totală a cotei din 2012. În prezent, cota este de 12%.

„Carolina de Nord este port-drapelul națiunii în demersul de protejare a consumatorilor față de aceste cote, care scumpesc curentul electric. Va fi un exemplu de urmat pentru celelalte state”, spune Todd Wynn de la ALEC. Un comitet parlamentar a aprobat deja proiectul, iar liderul majorității republicane, Mike Hager, inițiatorul acestuia, spune că se așteaptă la un vot pozitiv până la finalul acestui an. 

„Nu ne-am fi imaginat niciodată în 2007 că se va ajunge la o asemenea ofertă abundentă de gaze naturale din producția internă. Avem nevoie de zăcământul de gaze de șist Marcellus pentru a compensa costurile mari ale energiei regenerabile și pentru a preveni scumpirea în continuare a electricității. Cu energia regenerabilă e precum cu copiii: trebuie să crească, să se maturizeze și să învețe să trăiască pe picioarele lor în viața reală”, spune Hager.

Principalii finanțatori ai campaniei electorale a lui Hager includ companii majore de utilități precum Duke Energy sau Progress Energy, potrivit datelor National Institute on Money in State Politics. Duke Energy nu are o poziție oficială cu privire la proiectul de lege despre reducerea și ulterior eliminarea cotelor obligatorii de energue regenerabilă, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, care a admis că firma a sprijinit financiar și grupul de lobby ALEC.

Alte state, precum Colorado, au ales o cale mai ocolită de a reduce ajutoarele de stat pentru energia eoliană și solară: pe de o parte, au majorat cota obligatorie, dar, pe de altă parte, pur și simplu au extins definiția surselor regenerabile de energie, pentru a include, de exemplu, gazul metan produs prin arderea cărbunelui. În Connecticut au fost incluse și hidrocentralele mari.

Lobbystul strigă „lobbyștii!”

„Această modificare va ajuta companiile de utilități din Connecticut să atingă ținta potrivit căreia, în 2020, 20% din consumul total de energie la nivelul statului să provină din surse regenerabile. În loc să reducă această țintă sau cotele obligatorii, ei au ales să lărgească criteriile de eligibilitate, pentru a include, de exemplu, energia hidro importată din Canada”, explică Nick Culver, analist la New Energy Finance din New York.

Alte state, cum ar fi Missouri, Ohio sau Kansas, pregătesc măsuri similare. Un număr de treizeci de proiecte de lege pe această temă din aceste state au fost caracterizate ca având efecte potențiale negative semnificative asupra cererii de energie regenerabilă de către North Carolina Solar Center, finanțat de Departamentul de Stat pentru Energie și North Carolina University.

Alte șase state pregătesc măsuri similare.

Pe de altă parte, industria energiei eoliene și solare se pregătește de contraatac, prin intermediul organizațiilor de lobby proprii, recunoaște vicepreședintele Solar Industry Energy Association, Carrie Hitt.

„Avem de a face cu o campanie deliberată a think-tank-urilor conservatoare împotriva energiei regenerabile, care amenință industria energiei fosile”, spune Hitt.

Nu mai bine cădem la pace?

Pe lângă lupta de lobby dintre cele două tabere pe subiectul cotelor obligatorii de energie regenerabilă la nivel de state, cele două industrii par a se fi pus de acord să împartă un anumit tip de facilitate fiscală acordat de statul federal.

„Dacă industria regenerabilă va avea acces la aceste avantaje fiscale, asta o va ajuta să devină mai puțin dependentă de subvențiile federale”, a declarat Jack Gerard, președintele principalului grup de lobby al industriei petroliere, American Petroleum Institute.

Despre ce este vorba? În prezent, producătorii de surse fosile de energie, cum ar fi companiile de petrol și gaze, dar și operatorii de conducte de transport al hidrocarburilor, au posibilitatea de a se organiza juridic sub forma unor fonduri de investiții listate la burse (Master Limited Partnership - MLP). Facilitatea este accesibilă industriilor considerate strategice de către statul american.

Marele avantaj al MLP-urilor este că sunt scutite de impozit pe profit și beneficiază și de alte facilități fiscale.

„Extinderea posibilității de organizare sub formă de MLP și la industria eoliană și solară ar spori investițiile în surse regenerabile de energie. MLP este modelul perfect de vehicul investițional pentru regenerabile”, spune Gerard.

Există și sprijin politic

Ambele partide sprijină ideea includerii industriei regenerabile pe lista celor care își pot organiza juridic afacerile sub formă de MLP, spune Lisa Murkowski, liderul republicanilor din Comitetul pentru Energie al senatului SUA. Murkowski este implicată în elaborarea unui proiect de lege în acest sens, care va fi promovat de senatorul democrat de Delaware, Chris Coons.

MLP-urile sunt tranzacționate pe burse, ca și fondurile mutuale, iar valoarea totală de piață a acestora este de peste 350 de miliarde de dolari.

„Industria energiei fosile face un pas în direcția corectă apropo de atitudinea lor față de energia regenerabilă. Organizarea producătorilor de energie din surse regenerabile sub formă de MLP-uri va avea un mare impact pozitiv, cu condiția să vedem și fapte în acest sens, nu doar vorbe”, spune Bill Richardson, fost guvernator al statului New Mexico și secretar de stat pentru Energie în mandatul președintelui american Bill Clinton.

Legislația privind MLP-urilor a fost adoptată pe vremea lui Ronald Reagan, ca o modalitate de sprijin pentru industria resurselor naturale.

Interese comune

„Faptul că industria de petrol și gaze sprijină ideea sporește șansele ca proiectul de lege să fie adoptat. Nu este doar un joc cu sumă nulă între energia fosilă și cea regenerabilă ”, este de părere Ethan Zindler, analist la New Energy Finance.

La rândul său, senatorul Murkowski susține că petroliștii sprijină proiectul.

„Multe dintre aceste companii de petrol și gaze au interese substanțiale și în zona energiei regenerabile. Cele cu care eu am stat de vorbă nu se raportează la aceasta ca la un concurent. Unii conservatori consideră că energia regenerabilă este doar o fantezie, dar n-am remarcat nici un fel de opoziție din partea petroliștilor”, subliniază Murkowski.

Acesta a adăugat că scopul Congresului trebuie să fie predictibilitatea legislativă. „Asta nu înseamnă că trebuie majorate subvențiile, mai ales că tehnologia și echipamentele din industria regenerabilă sunt într-un proces continuu de ieftinire. A permite investitorilor în regenerabile să se organize ca MLP-uri le-ar reduce costurile”, adaugă Murkowski.

Ea a mai spus că dorește înființarea unui fond de stat pentru tehnologii avansate în energie, finanțat  din redevențe încasate din extracția de petrol și gaze pe terenuri proprietate federală pe care în prezent este interzisă exploatarea, și care ar oferi granturi pentru proiecte de cercetare legate de eficiență energetică.

„În acest fel, ne-am mai reduce din dependența costisitoare de importurile de petrol, am menține tarifele la electricitate la niveluri rezonabile și am încuraja investițiile în cercetare fără să majorăm taxele sau deficitul bugetar”, conchide senatorul republican.

Pe nesimțite, cu pași mărunți, poziția oficială cu privire la gazele de șist și la fracturarea hidraulică s-a modificat la 180 de grade, atât în România, cât și în UE. Parte ca urmare a intensificării lobby-ului companiilor de petrol și gaze direct interesate, parte din cauza escaladării creșterii costurilor cu energia, în economie și nu numai, în pofida recesiunii - creștere de care subvenționarea energiei regenerabile nu e deloc străină, ca și politica energetică în general, românească și europeană. Astfel, politicienii români și europeni au trecut într-un interval scurt de timp de la ostilitate și reticență, trecând prin obiectivitate simulată („să analizăm toate implicațiile, să decidem în cunoștință de cauză etc”) la un discurs prietenos, dacă nu de-a dreptul mobilizator („independență energetică, creștere economică, locuri de muncă”).

Decidenții au trecut, astfel, de la o extremă la alta: de la preocuparea exclusivă pentru chestiuni legate de protecția mediului (nici ea perfect inocentă și dezinteresată, motivată atât de rațiuni electorale, cât și de interese economice opuse celor ale companiilor care vor să exploateze gaze de șist) la mercantilismul total. Scăpându-se din vedere că orice chestiune economică este în primul rând una de natură etică și de drept.

Unde ar fi corect să se ia decizia în privința gazelor de șist? La Bruxelles? La București, respectiv la Guvern și la deconcentrate – Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) etc? La consiliile județene? La primăriile în jurisdicția cărora ar urma să aibă loc (eventual) explorarea și exploatarea resurselor respective?

Orice răspuns ar căpăta această întrebare, rezultatul ar fi același: cetățenii din zonele vizate, cei direct interesați și implicați, care ar avea nemijlocit de pierdut sau de câștigat de pe urma exploatării gazelor de șist, nu vor avea nici un cuvânt de spus în decizia finală care se va lua, indiferent care va fi aceasta. Oamenii care protestează la fața locului și spun „nu” (sau „da”, unii) la referendumurile pe această temă organizate pe plan local protestează și votează degeaba.

Pentru că, pe baza mitului „contractului social”, resursele naturale sunt „bunuri ale întregului popor”, iar politicienii și tehnocrații cu putere de decizie, preocupați, precum oricine, de interesele proprii și sensibili la lobby, au „drept de viață și de moarte” asupra lor.

„Contract social” păgubos

Scrie clar în Constituție:

„Statul trebuie să asigure (...) exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesul național”.

„Bogățiile de interes public ale subsolului, (...) resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice”.

„Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate (...)”.

„ (...) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității”.

Statul-proprietar nu are obligații privind mediul

Și o precizare importantă – statul își asumă rolul de garant, protector și legislator al protecției mediului. O sumă de cuvinte frumoase: „Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic. (...) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. Statul trebuie să asigure (...) refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic”.  

Dar statul nu are nici o responsabilitate în acest sens în calitate de proprietar.

Astfel, doar la articolul 44 („Proprietatea privată”) se stipulează: „Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului”.

Nimic similar în privința proprietății de stat. În concluzie, odată ce ajungi concesionar pe terenuri proprietate de stat și obții (pe o cale sau alta) avizele și autorizațiile de mediu impuse de legislație, mai departe Dumnezeu cu mila. „Asigurarea bunei vecinătăți”? Se rezolvă ușor. Și vecinii pot fi expropriați pentru „cauze de interes public”.

Nu se poate face nimic în prima fază de explorare

Autoritățile responsabile cu protecția mediului, oricât de bine intenționate în teorie (teorie nesusținută de nimic, dimpotrivă, dar să le acordăm prezumpția de bună-credință și competență), sunt sensibile, bineînțeles, la direcția politică generală dictată de sus. Iar când direcția nu e clară, au soluția amânării la nesfârșit, cel mai bun exemplu în acest sens fiind Roșia Montană. Până când direcția devine clară. Iar în privința gazelor de șist, direcția politică pare în curs de clarificare. 

Mai mult, potrivit legislației în vigoare, nici nu este nevoie de acord de mediu în prima etapă de explorare, aceea care se execută cu metode și tehnologii convenționale (nu prin fracturare hidraulică și foraj orizontal), fapt recunoscut de altfel public de către ministerul de resort în februarie anul trecut.

Ca și cum n-ar fi fost suficient, până se ajunge în acea etapă de explorare care necesită acord de mediu (fracturare hidraulică, foraj orizontal), legislația nu impune câtuși de puțin punerea în dezbatere publică a acordurilor de concesiune, înainte de semnarea și parafarea lor. De fapt, Guvernul nu doar că are dreptul să clasifice orice fel de informații legate de aceste concesiuni, ci are chiar obligația de a o face, potrivit legislației în vigoare. Secretomania naturală a Guvernului este consfințită și legitimată prin lege. Iar legile se pot schimba, dar mai greu, mai ales când nu există interes de sus în acest sens.

Primăriile simulează presiunea. Ce vor face când vor primi bani?

Protestatarii din zonele unde există acorde de concesiune pentru gaze de șist au fost susținuți în unele cazuri de autoritățile locale. Uneori strict verbal, alteori chiar prin măsuri administrative, care au mers de la refuzul de a elibera autorizații de construcție, avize și certificate de urbanism companiilor de petrol și gaze până la organizarea de referendumuri locale pe tema gazelor de șist.

Există o singură problemă: toate aceste demersuri sunt inutile și nu pot decât întârzia efectele unor decizii care se iau în cu totul altă parte. Asta pentru că autoritățile centrale (Parlamentul și Guvernul, la care se adaugă o serie de agenții) au monopol total asupra politicilor legate de resursele naturale. Primăriile nu au efectiv nici un cuvânt de spus asupra acestei chestiuni, din punct de vedere juridic.

Iar asta nu e totul. În prezent, potrivit legislației în vigoare, autoritățile locale în jurisdicția cărora se exploatează resurse minerale nu primesc nici un ban din redevențele plătite de companiile de extracție. Atitudinea primăriilor „rebele” s-ar putea însă schimba, dacă intenția anunțată a Guvernului de a modifica legislația redevențelor se va materializa.

Potrivit unui proiect de lege elaborat de către guvernarea anterioară și reluat de Executivul USL condus de Victor Ponta, o cotă de 20% din taxele percepute titularilor de licenţe pentru activitatea de prospecţiune, explorare sau exploatare de resurse minerale urmează să fie cedată la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe raza cărora se află perimetrele.

În acest sens, poate mai semnificative decât declarațiile premierului Victor Ponta sunt cele ale vicepremierului și ministrului Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, care a spus, recent, că România trebuie să aibă o poziție „pragmatică” în privința gazelor de șist.

„Ştiu că s-au făcut asemenea exploatări de gaze de şist în Statele Unite ale Americii şi nu am văzut acolo decât că preţul gazelor a scăzut foarte mult, iar asta înseamnă că industria s-a dezvoltat foarte tare. Populaţia a plătit mai puţin şi economia americană a fost ajutată foarte mult de exploatrea gazelor de şist. De ce nu am putea încerca şi noi, până la urmă? Contează şi părerea populaţiei, dar trebuie să ne uităm cu mare atenţie cât de mult este avizată şi informată populaţia şi, mai ales, cât de corect şi onest este informată. Să vedem cu foarte mare sinceritate cine tot întreţine şi cine încearcă să informeze sau să dezinformeze populaţia într-un fel sau altul. Este foarte simplu: putem rămâne cu gazele de şist în subsol, dar la suprafaţă cu aceeaşi lipsă de bani”, a spus Dragnea.

E foarte limpede. Când nu sunt alegeri, cetățenii formează „populația”. Doar când trebuie chemați la urne, se transformă subit în „alegători”, ba chiar în „contribuabili”. (va urma)

Compania austrialiană ADX Energy, care are concesionat perimetrul de explorare Parța, situat în vestul României, în județul Timiș, în apropiere de granița cu Serbia, au finalizat colectarea de date seismice 2D pe o suprafață de 90 de kilometri pătrați din cadrul perimetrului și au început procesarea acestor date. Totodată, compania a decis întreruperea programului de prospecțiuni până în iulie, din cauza ploilor masive și a inundațiilor locale, precizând că acesta va reîncepe după principalul sezon de recoltă al anului, când australienii se așteaptă la un grad de acceptare sporit din partea localnicilor, ca urmare a faptului că, în sezonul uscat, amprenta ecologică a lucrărilor este mai redusă, mai ales în ceea ce privește prospecțiunile seismice 3D.

„Din cauza condițiilor meteo adverse, manifestate prin ploi neobișnuit de masive, care au provocat inundații locale, programul de achiziție de date seismice a fost temporar întrerupt până pe la mijlocul lunii iulie. Programul va fi reluat după principalul sezon de recoltă al anului și după îmbunătățirea gradului de acceptare a acestuia de către populația locală de agricultori, ca urmare a faptului că amprenta ecologică a lucrărilor este mai redusă în sezonul uscat, în special în ceea ce privește prospecțiunile seismice 3D”, se arată într-un comunicat al ADX Energy.

Potrivit presei locale, locuitorii din regiune și-au manifestat nemulțumirea față de lucrările de prospecțiuni seismice derulate în zonă, unii dintre aceștia acuzând derularea acestora pe proprietățile lor private fără acordul lor, iar alții suspectând că ar fi vorba de explorări pentru gaze de șist și temându-se de efectul acestora asupra mediului ambiant.

În replică, autoritățile locale au susținut că nemulțumirile sunt doar rezultatul unor dezinformări.

Pe 14 februarie 2013, Agenția pentru Protecția Mediului Timiș a anunțat public depunerea unei solicitări de emitere a acordului de mediu pentru proiectul de lucrări de prospecțiune seismică bi și tridimensională din zona Parța, din Câmpia Timișului, pe 15 aliniamente (71 km), într-un perimetru extins până în vecinătatea localităților Becicherecu Mic – Dudeștii Noi – Sînandrei – Răuți – Uivar, județul Timiș, titular fiind ADX Energy, prin Prospecțiuni SA.

Rezultate preliminare încurajatoare

Australienii mai precizează că datele seismice 2D achiziționate sunt de o calitate semnificativ mai bună decât cele colectate în trecut.

„Rezultatele preliminare ale operațiunii de procesare și interpretare a acestor date, aflată în curs, sunt încurajatoare, indicând posibilitatea ca prospecțiunile să ducă la descoperirea unor rezerve relativ mari, atât de petrol, cât și de gaze naturale”, mai spun cei de la ADX Energy.

Lucrările de explorare la perimetrul Parța au început în februarie anul acesta, cei de la ADX Energy propunându-și ca prima sonda de explorare sa fie finalizata cel mai tarziu in ultimul trimestru al acestui an. Programul prevede prospectiuni seismice 2D pe o suprafata de 190 de kilometri patrati si 3D pe o suprafata de 200 de kilometri patrati

Cei de la ADX Energy precizau atunci ca programul de lucru la care s-au angajat prevede achizitionarea de date seismice 2D si 3D si forarea a doua sonde de explorare pana in luna mai a anului 2015.

In septembrie 2012, australienii de la ADX Energy au semnat un contract de achizitie de date seismice 2D si 3D pentru concesiunea Parta cu compania romaneasca Prospectiuni SA, care anul trecut mai finalizase un proiect in zona respectiva.

Contractul de concesiune a perimetrului Parta a fost semnat de australieni cu Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) in ianuarie 2011.

La cât sunt estimate zăcămintele

Perimetrul Parta are o suprafata de 1.221 de kilometri patrati si este situat in vestul Romaniei, in apropiere de granita cu Serbia. Acesta contine 7 campuri de hidrocarburi considerate a fi fost exploatate superficial. Activitatea de explorare a fost intrerupta in prima parte a anilor ’80, cele mai multe sonde fiind forate in ani ’60 si ’70.

In urma lucrarilor geologice si geofizice derulate pana in prezent, ADX Energy estimeaza ca potentialul recuperabil cumulat al perimetrului se ridica la 47 de milioane de barili de petrol si 13,6 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Principalele tinte de foraj sunt situate la o adancime situata intre 800 si 2.000 de metri.

„Romania reprezinta o importanta oportunitate, in linie cu actuala strategie de dezvoltare a ADX, care isi focalizeaza tot mai mult resursele pe tinte de dezvoltare de substanta, care ofera perspective sigure, conditii financiare si fiscale excelente, materializare certa si transport direct al gazelor catre pietele europene”, subliniaza ADX Energy.

ADX Energy este operatorul concesiunii Parta si detine 50% din drepturi, cealalta jumatate fiind achizitionata de firma austriaca Rohöl-Aufsuchungs Aktiengesellschaft (RAG), prin acoperirea costurilor trecute ale proiectului si asumarea anticipata a unei parti din cele viitoare.

Un procent de 41,5% dintre români consideră că exploatarea gazelor de șist constituie un pericol pentru mediu și pentru oameni, iar 44,8% sunt de părere că exploatarea aurului cu cianuri la Roșia Montană este un pericol pentru România, potrivit unui sondaj de opinie efectuat în perioada 12-17 aprilie 2013 de către Agenția de Rating Politic, agenția acreditată de PNL și USL pentru realizarea sondajelor pentru selecția candidaților în 2011-2012.

La îmtrebarea „Dumneavoastră ce părere aveți: Exploatarea gazelor de șist - nou descoperite - este un pericol pentru mediu și oameni?”, un procent de 41,5% dintre cei intervievați au răspuns „E un pericol”, în vreme ce 21,9% au spus că nu e un pericol, iar 16% - că nu știu și nu pot aprecia.

Un procent important, de 20,3%, au răspuns că nu au auzit de acest subiect, iar 0,3% au refuzat să răspundă.

44,8% dintre participanții la sondaj au fost de părere că exploatarea aurului cu cianuri la Roșia Montană este un pericol pentru România, în vreme ce un procent de 35,3% au declarat că, dimpotrivă, este un beneficiu pentru România.

Un procent de 19,8% dintre cei intervievați au declarat că nu pot aprecia, iar 0,1% au refuzat să răspundă.

Guvernatorul BNR conduce în topul încrederii, urmat de Oprescu

Participanții la sondaj au fost întrebați dacă tind mai degrabă sau nu să aibă încredere într-o serie de lideri politici.

Răspunsurile l-au plasat pe primul loc pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu o cotă de încredere de 62,4%, urmat de primarul Capitalei, Sorin Oprescu (55,1%), Victor Ponta (50,7%), Regele Mihai (50,6%), Klaus Johannis (44,6%), Crin Antonescu (35,5%), Mircea Geoană (32,2%), Mihai Răzvan Ungureanu (30,8%), Traian Băsescu (23,0%), Vasile Blaga (22,2%) și Dan Diaconescu (18,5%).

La intenția de vot, a rezultat că principalele partide din USL, PSD și PNL, ar obține, cumulat, un procentaj mai mare dacă ar participa separat la alegeri (și nu în cadrul Uniunii), de 59,8%, din care 37,8% PSD și 22,0% PNL, în timp ce actualul USL ar obține 56,2%. PDL și Mișcarea Populară sunt creditate cu un procent de vot de circa 10%, respectiv circa 3%.     

Se menține pesimismul, dar și pro-europenismul

Potrivit Agenției de Rating Politic, sondajul a mai relevat că schimbarea puterii politice și rezultatul alegerilor locale din 2012 au contribuit la o modificare în sens pozitiv a percepției despre sistemul socio-politic în ansamblu, însă ulterior acesta tendință s-a inversat și a redevenit negativă.

În acest sens, a reieșit că viitorul este evaluat de către români într-un mod mai pesimist decât în urmă cu 9 luni, în timp ce situația materiala personală din prezent este evaluată ca stagnantă.

Peste 70% dintre români nu văd o rezolvare a crizei mai devreme de 2 ani, iar aproape 40% - nu mai devreme de 5 ani.

O altă concluzie a studiului este că problemele băncilor din Cipru afectează considerabil încrederea românilor în siguranța economiilor personale. Cu toate acestea, în ciuda întâmplărilor recente din zona euro, UE rămâne un punct de referință pozitiv.

„Românii regăsesc probabil în Europa sursa de prosperitate autentică”, spun autorii studiului.

Sondajul realizat de Agenția de Rating Politic în perioada 12 – 17 aprilie 2013 a fost unul telefonic, pe un eșantion stratificat, de 1.020 de persoane, cu selecție aleatorie a gospodăriilor și persoanelor. Au fost efectuate ponderări ale eșantionului la valorile cunoscute/reale din populație pentru variabilele sex, vârstă, mărime localitate și regiune.

Agenția de Rating Politic a mai realizat barometre similare în februarie 2011, decembrie 2011 și iulie 2012.

Guvernele din Uniunea Europeană și Parlamentul European au ajuns la o înțelegere cu privire la modificarea substanțială a directivei UE cu privire la reglementările contabile, modificare potrivit căreia companiile de petrol, gaze, minerit, energie și alte resurse naturale vor fi obligate să dezvăluie în detaliu toți banii pe care îi plătesc guvernelor europene ca urmare a lucrărilor de exploatare și producție derulate. Totuși, din formularea asupra căreia s-a convenit nu reiese limpede dacă respectivele companii vor fi obligate să dezvăluie și toate cheltuielile efectuate în beneficiul guvernelor înainte de demararea lucrărilor propriu-zise de explorare și exploatare, în scopul obținerii din partea autorităților statale a autorizațiilor, licențelor și contractelor de concesiune necesare.

Asta în condițiile în care, recent, o delegație compusă din manageri şi directori din Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), Autoritatea Naţională de Reglemetare în domeniul Energiei (ANRM), inclusiv președintele ANRE, precum și din ministerele Economiei şi Mediului, a efectuat o vizită în Statele Unite, la invitația Agenției pentru Comerț și Dezvoltare a SUA, unde a asistat la demonstraţii tehnice de extragere a gazelor de şist derulate de companiile americane Halliburton, ExxonMobil, Chevron şi Cameron, toate cu activităţi în România.

O situație similară a survenit recent în Bulgaria, unde primarul orașului Dobrici a efectuat, în aceleași scopuri legate de gazele de șist, o vizită în SUA, la invitația ambasadei americane la Sofia. În replică, participanții la un miting de protest împotriva exploatării gazelor de șist prin fracturare hidraulică au cerut Procuraturii bulgare anchetarea primarului pentru conflict de interese.

Plăți dezvăluite în detaliu

Noua formă a directivei UE cu privire la reglementările contabile impune companiilor din petrol, gaze, minerit, energie și alte resurse naturale să facă publice toate plățile de peste 100.000 de euro efectuate către guvernele proprietare ale resurselor respective, pentru fiecare proiect de exploatare de astfel de resurse.

Plățile trebuie dezvăluite defalcat de către companii, pentru fiecare proiect de acest tip și pentru fiecare tip de plată. Tipurile de plăți care trebuie dezvăluite sunt următoarele: cotele-părți destinate guvernelor din veniturile rezultate din vânzarea producției, taxele pe profit, dividendele (acolo unde statele dețin participații la proiecte sau la companiile de exploatare), redevențele, bonusurile plătite în avans statelor, înainte de demararea exploatărilor, și orice alte tipuri de bonusuri plătite pe parcursul lucrărilor de explorare și exploatare, precum și „orice alte beneficii directe plătite guvernelor”.

„Aceste reglementări vor ajuta la crearea unui nou standard global de transparență în sectorul resurselor naturale. Având la dispoziție aceste informații, cetățenii țărilor bogate în resurse minerale vor putea trage la răspundere atât companiile, cât și guvernele, cu privire la deal-urile încheiate”, a declarat directorul biroului UE al Transparency International, Jana Mittermaier.

Fiecare companie va trebuie să raporteze public plățile efectuate către guverne pentru contracte, licențe, concesiuni și alte înțelegeri similare. Aici ar putea intra tarifele de utilizare a sistemelor naționale de conducte de gaze și petrol, dar și prețurile de închiriere a terenurilor și a diferitelor infrastructuri. Ideea este ca oricine să poată vedea online câți bani plătește o anumită companie autorităților dintr-un stat unde derulează operațiuni.

Forma modificată a normei ar putea intra în vigoare începând cu luna septembrie a acestui an.

„Acordul la care am ajuns va deschide o nouă eră a transparenței, într-o industrie care mult prea adesea a dat dovadă de opacitate, și va ajuta la combaterea evaziunii fiscale și a corupției”, a declarat comisarul european pentru piață internă, Michel Barnier, principalul inițiator al modificării legislative.

Ce nu le convine companiilor

Companiile din sectorul resurselor naturale susțin că sunt nemulțumite de gradul de detaliere al informațiilor care trebuie raportate, impus de noua formă a directivei, arătând că acesta ar putea deveni o povară administrativă, în condițiile în care nici măcar contabilitatea lor internă nu este atât de detaliată. În plus, firmele vor ca cele mai multe dintre aceste informații să rămână confidențiale, argumentând că este vorba în multe cazuri de secrete de business.

Firmele mai arată că dezvăluirea plăților efectuate către autoritățile unui stat pentru un proiect de exploatare de resurse naturale ar putea genera tensiuni politice în țările în care operează, întrucât ar scoate în evidență diferențe de sume plătite între diferite regiuni sau în împărțirea banilor între guvernele centrale și autoritățile locale.

Subiectul ar fi cu atât mai sensibil în cazul proiectelor derulate pe arii care traversează mai multe țări, cum sunt cele din zona Mării Caspice.

În plus, în ciuda unui lobby puternic al industriei, dar și al unora din statele membre UE, obligațiile de raportare prevăzute de noua formă a directivei UE nu va prevedea excepții pentru țările unde astfel de dezvăluiri sunt interzise de legislația națională. Germania și Marea Britanie au sprijinit o formă „îndulcită” a modificării legislative, care ar fi impus doar publicarea sumelor totale plătite guvernelor și autorităților locale, fără defalcare pe fiecare proiect în parte.

„Milioane de cetățeni vor putea acum să afle ce bani primesc guvernele lor de la companiile din sectorul resurselor naturale, să întrebe ce se face cu acești bani în interes public și să tragă la răspundere autoritățile dacă nu văd nici un beneficiu de pe urma acestor bani”, susțin cei de la Global Witness, unul dintre ONG-urile care au militat pentru această reformă.

Cum rămâne cu lobby-ul și „protocolul”?

Formulare asupra căreia s-a convenit în noua formă a directivei contabile europene („orice alte beneficii directe plătite guvernelor”) lasă în aer chestiunea dacă respectivele companii vor fi obligate să dezvăluie și toate cheltuielile efectuate în beneficiul guvernelor înainte de demararea lucrărilor propriu-zise de explorare și exploatare, în scopul obținerii din partea autorităților statale a autorizațiilor, licențelor și contractelor de concesiune necesare, cum ar fi cheltuielile de protocol.

Asta în condițiile în care, recent, o delegație compusă din manageri şi directori din Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), Autoritatea Naţională de Reglemetare în domeniul Energiei (ANRM), inclusiv președintele ANRE, precum și din ministerele Economiei şi Mediului, a efectuat o vizită în Statele Unite, la invitația Agenției pentru Comerț și Dezvoltare a SUA, unde a asistat la demonstraţii tehnice de extragere a gazelor de şist derulate de companiile americane Halliburton, ExxonMobil, Chevron şi Cameron, toate cu activităţi în România.

„Este o misiune de contact în zona economică, în statul american Texas, deplasare organizată de USTDA (Agenţia pentru Comerţ şi Dezvoltare a SUA - n.r.)”, a declarat Havrileţ, citat de Mediafax.

O situație similară a survenit recent în Bulgaria, unde primarul orașului Dobrici a efectuat, în aceleași scopuri legate de gazele de șist, o vizită în SUA, la invitația ambasadei americane la Sofia, primarul susținând că a avut întâlniri de documentare cu autorități de reglementare în domeniu de peste ocean. În replică, participanții la un miting de protest împotriva exploatării gazelor de șist prin fracturare hidraulică au cerut Procuraturii bulgare anchetarea primarului pentru conflict de interese.

Protestatarii din Bulgaria, alături de cei din România

Manifestația de la Dobrici, din nord-estul Bulgariei, a avut ca țintă a protestelor potențiala utilizare a fracturării hidraulice pentru exploatarea zăcămintelor de gaze de șist în România și a avut loc în aceeași zi cu mitingurile de protest organizate în același scop la nord de Dunăre. O manifestație de solidaritate cu protestatarii din România a avut loc și în fața sediului ambasadei statului român de la Sofia.

În Bulgaria este în vigoare un moratoriu pe termen nelimitat asupra gazelor de șist, legiferat de Parlament anul trecut. Însă manifestanții de la Dobrici au declarat că se tem că încheierea moratoriului românesc asupra gazelor de șist și eventuala demarare a lucrărilor de explorare ar putea afecta regiunile bulgărești de lângă graniță, prin distrugerea solului și a resurselor de apă. 

Cu o zi înainte de decretarea moratoriului de către Parlament, autoritățile de la Sofia au revocat o licență de explorare pentru gaze de șist a americanilor de la Chevron, invocând faptul că aceștia au prezentat probe insuficiente cu privire la securitatea pentru mediu a fracturării hidraulice.

În România, Chevron intenţionează să înceapă în a doua jumătate a acestui an forarea unui puţ de explorare a gazelor de şist în judeţul Vaslui şi va iniţia studii seismice pentru cele trei perimetre din judeţul Constanţa. Populaţia din aceste zone se opune acestor demersuri, considerând că procedeele utilizate sunt dăunătoare mediului.

În Franța se pune o întrebare existențială: și dacă uneori fracturarea hidraulică nu e fracturare hidraulică? Asta pentru că statul francez are planuri foarte serioase cu privire la dezvoltarea de resurse de energie geotermală din rocile aflate la adâncime, în crusta pământului. Aceste resurse ar urma să fie eliberate prin utilizarea unor metode de foraj despre care industria petrolieră susține că sunt similare cu mult-hulita fracturare hidraulică folosită pentru exploatarea de hidrocarburi din șisturi bituminoase, pe care Franța a interzis-o în 2011.

Ministrul Mediului din guvernul de la Paris, Delphine Batho, a acordat două licențe de explorare geotermală în cursul lunii februarie și a precizat că încă 18 solicitări de astfel de licențe se află în faza de examinare și verificare. O parte dintre companiile care au solicitat licențe intenționează să permeabilizeze rocile subterane printr-un proces denumit „stimulare”, care presupune detonarea în adâncime a unui amestesc de apă cu acizi în fisurile rocilor, pentru eliberarea căldurii vulcanice.

Acest proces este în bună măsură similar cu fracturarea hidraulică, utilizată, de exemplu, de companiile de petrol și gaze din Statele Unite pentru exploatarea minerală a șisturilor bituminoase, metodă care constă în pomparea la mare adâncime și cu mare presiune a milioane de litri de apă sărată, amestecată cu un „cocktail” de substanțe chimice, ce are ca efect sfărâmarea rocilor subterane și eliberarea hidrocarburilor. Metoda prezintă riscuri de mediu, cum ar fi cel legat de poluarea rezervelor subterane de apă sau de amplificare a activităților seismice în zonele de exploatare.  

Guvernul socialist de la Paris este foarte entuziasmat de potențialul de dezvoltare al resurselor de energie geotermală, care se pliază de minune pe planul anunțat de președintele Francois Hollande, de reducere a dependenței țării de electricitatea generată de centralele atomice. În 2011, Franța a interzis exploatarea de petrol și gaze prin fracturare hidraulică, invocând „serioase riscuri de mediu și pentru sănătatea cetățenilor”, și a anulat licențele de explorare deținute de companii precum francezii de la Total sau americanii de la Schuepbach Energy.

Grupurile de lobby ale industriei de petrol și gaze nu sunt de acord.

Dublu standard

„Acordarea de licențe de explorare pentru proiecte de dezvoltare a energiei geotermale creează un dublu standard. Metodele de foraj folosite de acestea sunt similare cu fracturarea hidraulică”, spune șeful Uniunii Franceze a Industriilor Petroliere, Jean-Louis Schilansky.

Recent, conducătorul departamentului de energie din ministerul francez al Mediului, Pierre-Marie Abadie, a declarat în cadrul unei conferințe că Franța va continua să permită forajul neconvențional pentru eliberarea de resurse geotermale, întrucât acesta nu a fost interzis prin lege.

Nucleul polemicii este în ce măsură stimularea rocilor subterane prin detonarea de apă cu acizi este similară cu fracturarea hidraulică utilizată pentru exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze din șisturi bituminoase.

„Practic, Franța folosește fracturarea hidraulică pentru eliberarea de resurse de energie geotermală”, spune Maria van der Hoeven, director executiv la Agenția Internațională pentru Energie. Ea a făcut un apel la Franța să își revizuiască politicile legate de utilizarea acestei metode în exploatarea de hidrocarburi, având în vedere costurile mari ale statului francez cu importul de gaze naturale.

Pânâ în prezent, guvernul de la Paris a acordat licențe de explorare geotermală în Masivul Central, unde va opera Electerre de France, companie susținută de omul de afaceri Charles Beigbeder, precum și în Pirinei – firmei Groupe Fonroche Energie, a cărei activitate de bază constă în instalarea de panouri solare. Ambele sunt companii franceze.

Se jură că nu e nici o fractură

Susținătorii dezvoltării surselor de energie geotermală susțin că metodele de foraj folosite de dezvoltatori sunt diferite de fracturarea hidraulică.

„Aceste proiecte nu presupun fracturare. S-ar putea să fie nevoie de o oarecare stimulare a rocilor, însă numai la început, pentru redeschiderea fisurilor preexistente, nu pentru crearea unora noi”, spune Ela Demangeon, manager de proiect la Syndicat des Energies Renouvelables. Ea a recunoscut, pe de altă parte, că licențele de explorare în domeniu continuă să fie acordate cu toate că există un oarecare vid legislativ cu privire la faptul dacă există sau nu diferențe de substanță între cele două metode de foraj.

Argumentul guvernului este că metodele de eliberare a energiei geotermale au evoluat, bazându-se pe faptul că temperatura pâmântului crește odată cu adâncimea, atingând zeci de mii de grade Celsius la nucleu.

„Fracturarea hidraulică a fost utillizată în trecut în industria energiei geotermale, însă acele vremuri au trecut. Proiectele de acum se vor folosi de fisurile deja existente în rocile subterane”, spune ministrul Mediului, Delphine Batho. 

La finalul anului trecut, valoarea totală a capacităților geotermale instalate, pe plan mondial, era de 11.000 MW, din care peste un sfert în Statele Unite, potrivit Geothermal Energy Association, cu sediul la Washington. În Europa, peste jumătate dintre capacitățile instalate sunt localizate în Italia.

Ca și fracturarea hidraulică, provoacă cutremure și poluează apa

Primele proiecte de exploatare a energiei geotermale, din Italia, SUA și Islanda, utilizau energie și abur de suprafață, provenite din gheizere. Primul experiment care a presupus exploatarea energiei geotermale prinse în roci de adâncime a avut loc în anii ’70 la Los Alamos în New Mexico. Atunci s-a pompat apă, cu mare presiune, la o adâncime de circa 3 kilometri, într-un compact de roci fierbinți, având ca efect fracturarea hidraulică a acestora și eliberarea căldurii.

Proiecte similare, denumite sisteme geotermale avansate, au mai fost dezvoltate în Australia, Japonia și Germania. În Franța, un proiect european de cercetare demarat în 1987 în Alsacia, la Soultz-sous-Forets, este și în prezent singura exploatare geotermală de mare adâncime de pe continent. Cu o putere instalată de 1,5 MW, aceasta se bazează pe ceea ce autoritatea minieră a statului francez, Bureau de Recherches Geologiques et Minieres (BRGM), numește „mini-fracturare hidraulică” și „stimulare a rocilor”.

Acum, Franța are în plan dezvoltarea de proiecte de energie geotermală de mari dimensiuni. În consecință, statul „va permite stimularea rocilor de adâncime cu ajutorul apei și acizilor, pentru creșterea permeabilității acestora”, potrivit documentelor oficiale de organizare a licitațiilor pentru licențe în domeniu, publicate de autoritatea franceză pentru mediu și eficiență energetică.

„Aceste proiecte nu vor utiliza fracturarea hidraulică în sensul strict al sintagmei, pentru că nu va exista fracturare. Stimularea hidraulică, ce va fi folosită la început, va redeschide fisurile existente care sunt blocate de depozite de minerale. Ulterior, nu va mai fi nevoie de repetarea procedeului”, spune Romain Vernier, șeful diviziei geotermale a BRGM.

În cadrul acestor proiecte vor fi utilizați acizi, în timp ce fracturarea hidraulică din industria de petrol și gaze se face cu alte substanțe chimice, precum și cu nisip. De asemenea, presiunea hidraulică va fi mai mică, adaugă Vernier.

Cu toate acestea, chiar el recunoaște că această stimulare a rocilor ar putea genera evenimente seismice similare cu cel provocat de proiectul de la Soultz-sous-Forets, care a avut o magnitudine de 2,9 și a fost resimțit la nivelul solului. Un proiect similar localizat în apropierea Baselului, în Elveția, a fost închis în 2006, după ce a provocat un cutremur cu magnitudine de 3,4.

Ce e inacceptabil pentru fosile merge pentru regenerabile

„Cu toate că genul de foraj utilizat la proiectele franceze de energie geotermală se pare că  este mai puțn periculos decât fracturarea hidraulică pentru gaze de șist, totuși riscuri există”, comentează Stuart Haszeldine, profesor de geologie la Universitatea din Edinburgh. Potrivit acestuia, rocile de la 6 kilometri adâncime în jos se află sub o presiune critică, ce le menține stabilitatea, iar aceasta ar putea fi perturbată de injecțiile de acid și de răcirile bruște provocate de foraj. De asemenea, presiunea exercitată asupra conductelor subterane ar putea provoca scurgeri sau contaminarea resurselor subterane de apă.

Pentru industria petrolieră franceză, riscuri de cutremur, precum și faptul că forajul pentru resurse de energie geotermală ar putea contamina sursele subterane de apă potabilă înseamnă că, practic, metoda pune aceleași probleme ca și fracturarea hidraulică după gaze de șist.

„Orice tip de foraj geotermal include metode de fracturare, pentru că e nevoie să circule suficientă apă, iar aceasta să fie încălzită. În concluzie, riscurile de a provoca activitate seismică și de a polua apa sunt aceleași. Discuția publică este distorsionată pentru a nu provoca revoltă. În plus, fracturarea hidraulică geotermală ar putea beneficia de oarecare clemență, fiind vorba de o sursă regenerabilă de energie”, este de părere Claude Mandil, fost șef al Agenției Internaționale pentru Energie, actualmente membru al board-ului Total.

Fonroche, compania franceză care a câștigat licența din Pirinei, intenționează să investească circa 82 de milioane de euro în lucrări de explorare, pe o suprafață de 1.000 de kilometri pătrați.

„Vom dezvolta metode inovative de foraj, la adâncimi de 4 – 6 kilometri, pentru a descoperi acviferi subterani fierbinți. La acele adâncimi va trebui să redeschidem fisuri preexistente în blocurile de roci. Nu vom derula lucrări în locații unde să fie nevoie de fracturare hidraulică și nu vom face nici măcar stimulări de roci. Metodele noastre de foraj nu vor pune în pericol mediul și nu vor provoca cutremure”, dă asigurări Jean-Philippe Soule, șeful diviziei geotermale a companiei.

Cei de la Fonroche mai sunt implicați, alături de Electricite de Strasbourg și Moore Geothermie Sarl, în patru proiecte de explorare care presupun pomparea de apă la peste 150 de grade Celsius în structuri geologice subterane „fracturate în mod natural” din Alsacia, potrivit documentelor afișate pe site-ul Ministerului Mediului. Aceste proiecte nu au fost încă licențiate de guvernul de la Paris.

Elliott Roosevelt Jr., unul dintre nepoții președintelui american Franklin Delano Roosevelt (FDR), s-a chinuit timp de 20 de ani ca proprietar al unei singure sonde petroliere, localizată într-o fundătură din pustietățile vestului Texasului, sondă care extrăgea infima cantitate de 10 barili de țiței pe zi. Acum, Roosevelt Jr. (foto, primul din dreapta, alături de tatăl și de surorile sale), în vârstă de 76 de ani, care se declară republican ca opțiune politică, se pregătește să implementeze o tehnologie de extracție despre care susține că ar putea elibera o treime din resursele de 1,8 miliarde de barili de petrol din regiune, aflate la o adâncime de aproape 2.000 de metri. Culmea e că, în mod contraintuitiv, tehnologia s-ar putea dovedi o binecuvântare și nu un blestem pentru natură. 

Metoda presupune injectarea de dioxid de carbon în rocile sedimentare aflate la mare adâncime, eliberând în acest fel o cantitate de petrol care, potrivit prețurilor internaționale valabile la începutul lunii aprilie, ar valora în total circa 58 de miliarde de dolari, adică mai mult decât PIB-ul Bulgariei.

Metoda avută în vedere de Roosevelt, denumită recuperare accelerată a țițeiului cu ajutorul dioxidului de carbon (Carbon Dioxide-Enhanced Oil Recovery – CO2 EOR), ar putea accelera avântul Statelor Unite în postura de supraputere mondială a combustibililor fosili. Asta în mandatul lui Barack Obama, care a candidat și a fost ales de două ori pe o platformă ecologistă, în care planurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și de promovare a energiei din surse regenerabile au jucat un rol primordial.

Pentru ca ironia istorică să fie și mai mare, Obama este considerat încă din 2008 urmașul politic al democratului Franklin Delano Roosevelt, ambii fiind promotori ai politicilor de stimulare a economiei, în perioade de recesiune, prin investiții publice finanțate prin majorarea deficitelor bugetare, escaladarea îndatorării publice și relaxarea politicilor monetare – primul în actuala criză, cel de-al doilea în epoca Marii Depresii din 1929-1933.

Bani cheltuiți degeaba pe John „Drill, Baby, Drill” McCain

În cei patru ani de când campionul energiei verzi și al protecției mediului, Barack Obama, l-a învins în alegeri pe John McCain, care a fost sprijinit financiar și logistic de o serie întreagă de petroliști miliardari care urmăreau relaxarea legislației de mediu pentru încurajarea extracției de țiței, pe principiul „Drill, Baby, Drill”, producția de petrol a Statelor Unite a crescut cu aproape 30%. În 2020, americani i-ar putea depăși la acest capitol pe saudiți, numărul unu mondial în acest moment, estimează Agenția Internațională pentru Energie de la Paris.  

Petroliștii spun că injecțiile de CO2 ar putea amplifica boom-ul petrolier american. Metoda a fost folosită pentru prima oară în anii ’70 pentru stoarcerea de resurse din zăcăminte aproape epuizate. Ea a fost revitalizată în anii ’90 și a ajutat la revitalizarea unor câmpuri petroliere dezafectate din cauza faptului că țițeiul rămas în ele era amestecat cu prea multă apă.

De atunci, tehnologia a fost perfecționată și a început să fie folosită și pentru exploatarea zăcămintelor tinere, pentru accelerarea producției.

Spre deosebire de fracturarea hidraulică, prin care este injectată apă amestecată cu nisip și chimicale, pentru spargerea șisturilor bituminoase și eliberarea hidrocarburilor prinse acolo, injectarea de CO2 induce o reacție chimică ce face petrolul extras mai puțin vâscos și îl determină să curgă mai fluent din porii microscopici aflați în rocile în care este prins. Dioxidul de carbon costă 35 de dolari tona metrică în vestul Texasului, iar petroliștii îl reciclează de cât de multe ori pot.

Injecțiile de CO2 ar putea elibera până la 100 de miliarde de barili de petrol recuperabil prin extracție în Statele Unite, potrivit estimărilor firmei de consultanță în domeniu Advanced Resources International Inc. Problema este că utilizarea pe scară largă a acestei metode are nevoie de descoperirea de noi surse de CO2, despre care mulți oameni de știință spun că accelerează încălzirea globală.

Advanced Resources International estimează că SUA ar avea nevoie în acest sens de 33 de miliarde de tone metrice de CO2, însă numai 3 miliarde sunt în prezent disponibile din surse naturale, cum ar fi vulcanii stinși sau în curs de stingere. Restul ar putea proveni din activități umane, cum ar fi centralele electrice care produc și captează CO2, însă numărul acestora este destul de mic deocamdată.  

Ar putea fi o binecuvântare pentru mediu

John Thompson, directorul proiectului privind tranziția de la combustibilii fosili al think-tank-ului ecologist Clean Air Task Force din Boston, susține că crearea de cerere comercială pentru dioxid de carbon reprezintă un beneficiu adus de extracția de petrol prin injectarea de CO2, din punct de vedere al protecției mediului.

El spune că zăcămintele reziduale de petrol din SUA sunt suficient de mari pentru a absorbi jumătate din emisiile de CO2 ale centralelor electrice din America din următorii 30 de ani și propune acordarea de facilități fiscale companiilor petroliere pentru dezvoltarea metodei de extracție prin injectare de dioxid de carbon și a altor tehnologii capabile să combată poluarea.

„Sper ca Elliott Roosevelt să facă mulți bani. Sper ca și alții să îi urmeze exemplul, pentru că, în acest fel, se va scoate din atmosferă mult mai mult dioxid de carbon decât dacă această metodă nu ar fi fost dezvoltată”, spune Thompson.

Cei de la Greenpeace nu sunt însă la fel de entuziasmați. „Sporirea producției de petrol nu reduce dependența SUA de combustibilii fosili, iar metoda de care vorbim nu ne face să scăpăm de dioxidul de carbon respectiv în mod permanent. Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră se poate face mai rapid și mai ieftin prin promovarea energiei din surse regenerabile”, spune Kyle Ash, lobbyst principal la Greenpeace SUA.

„Roosevelt e doar un nume cu care m-am născut”

Nepotul lui FDR este sigur că, dacă reușește să facă rost de suficient CO2, va da lovitura pe proprietatea sa de 192.000 de kilometri pătrați, care intersectează Texasul și New Mexico, aflată într-un adevărat fief al extracției convenționale de petrol din SUA.

Joseph Googins, bunicul său matern, a început să cumpere drepturi de exploatare minerală încă din 1902. Le-a lăsat moștenire fiicei sale Ruth, care s-a măritat cu Elliott, fiul președintelui Roosevelt, în 1933, spre finalul Marii Depresii. Cei doi au divorțat 11 ani mai târziu. Ruth a lăsat moștenire fiului său Elliott Jr. drepturile respective.

Acesta spune că își amintește că a fost în vizită la Casa Albă când era mic, dar susține că nu prea își bate capul cu faptul că este urmașul faimosului președinte. „E doar un nume cu care m-am născut”, spune el. Roosevelt Jr. e atât de sigur că a pus mâna pe găina cu ouă de aur încât a mai cheltuit 10 milioane de dolari pentru a cumpăra drepturi minerale suplimentare.

Refuză să spună unde se situează noile terenuri cumpărate, de teama potențialei concurențe. Are o colecție de butoni din campaniile electorale ale bunicului său FDR, cu mesaje atât pro, cât și contra, iar freza sa, cu cărare într-o parte, seamănă cu cea a lui Franklin Delano.

Se declară republican ca opțiune politică, spre deosebire de bunicul său, care a fost un artizan al virajului către stânga al Partidului Democrat, însă spune că nu este de acord cu unii prieteni de-ai săi din partid asupra subiectului încălzirii globale, despre care declară că este un fenomen real. Pe de altă parte, nu subscrie la ideea că producția globală de petrol este condamnată la un declin permanent, până la epuizare, însă subliniază că resursele rămase de țiței vor fi din ce în ce mai scumpe.

„N-ai să-l scoți din pământ ca să-l vinzi cu 20 de dolari barilul. Planul nostru de afaceri se bazează pe un preț de 90 de dolari pe baril”. Sortimentul West Texas Intermediate se vindea cu 97,07 dolari barilul pe 1 aprilie 2013. Potrivit lui Roosevelt, afacerea sa va genera o rată internă de rentabilitate de 15% la un preț al țițeiului de 50 de dolari pe baril și corespunzător mai mare la un preț superior.

Viață aventuroasă, planuri de viitor pe măsură

Roosevelt așteaptă să dea lovitura încă din 1960, când se ocupa de obținerea de terenuri de foraj pentru companiile petroliere și negocia cu proprietarii prețuri de vânzare și redevențe. În 1973 era vicepreședinte executiv la Shenandoah Oil Corp., iar angajații săi au construit o conductă de petrol de 220 de kilometri în Guatemala în timp ce se aflau sub asaltul unor forțe de guerilă antiguvernamentale. Ulterior, a continuat să foreze după petrol și gaze atât în SUA, cât și în Canada, înființând și o companie de depozitare a gazelor naturale.

După o carieră de jumătate de secol, spune că e hotărât să lanseze cel mai mare proiect mondial de exploatare a hidrocarburilor prin injecții de CO2, având la dispoziție peste 7.000 de hectare pentru foraj și 40.000 de hectare pentru stocarea permanentă a dioxidului de carbon. În acest scop, i-a contactat pe cei de la Kinder Morgan Energy Partners din Houston, cel mai mare producător de conducte din SUA și al cincilea cel mai mare producător de țiței din Texas, pentru un parteneriat.

Kinder Morgan ar putea furniza dioxidul de carbon necesar, ar putea opera proiectul sau ar putea finanța o parte din costurile necesare implementării sale. În 2011, compania și-a refăcut stocul de CO2 cumpărând dioxid de carbon prins sub o stâncă de granit în Arizona.

Roosevelt mai spune că are deja un contract prin care va începe să cumpere CO2 în 2017, de la o centrală electrică care urmează să fie construită lângă Odessa, Texas. Totodată, se află în contact cu mai multe companii de utilități ce utilizează cărbune sau gaze naturale și care captează și stochează dioxidul de carbon rezultat din arderea respectivelor materii prime.

Roosevelt Jr. intenționează să înceapă injectarea de cantități mici de CO2 în 2014, în cadrul unui program de foraj de probă. Doi ani mai târziu vrea să intre în producție. În prezent, caută o finanțare de 300 de milioane de dolari, pentru o investiție de 6 ani. Odată demarată producția comercială, el susține că cash-flow-ul rezultat va finanța investițiile ulterioare și estimează costurile totale ale întreprinderii la 2 miliarde de dolari.

Roosevelt se așteaptă ca, în timp, profitul obținut să reprezinte de 50 de ori valoarea capitalului investit. La firma pe care a înființat-o pentru derularea acestui proiect lucrează ambii săi fii, Elliott III (50 de ani) și David (43 de ani).

Și nu se va opri aici. Vrea să crească de 6 ori suprafața pe care să se foreze cu injecții de CO2, prin noi achiziții de terenuri. În Texas, dar nu precizează unde. „Totul e să pot să fac rost de suficient dioxid de carbon”, spune el.

Fanii lui Obama, dezamăgiți de idol

În timp ce Roosevelt pune cap la cap piesele puzzle-ului afacerii sale, sperând că va disloca sute de milioane de barili de petrol rezidual, susținătorii ecologiști ai lui Obama sunt profund dezamăgiți de palmaresul în domeniu al idolului lor și vor măsuri de promovare a energiei verzi.

Pe 1 martie, Departamentul de Stat a anunțat că proiectul conductei Keystone XL, care ar trebui să transporte în SUA petrol extras din nisipurile bituminoase ale Canadei, nu pune în pericol mediul înconjurător, deși țițeiul provenit de acolo generează cu 17% mai multe emisii de gaze cu efect de seră decât petrolul american tipic. Potrivit instituției de stat, dacă proiectul stagnează sau eșuează, producătorii canadieni vor găsi alte metode pentru a accesa piața americană, așa că impactul de mediu va fi, în cele din urmă, același.

O altă înfrângere pentru ecologiști a avut loc în 2010, când planul lui Obama de implementare a unui sistem de tranzacționare a drepturilor de emitere a dioxidului de carbon, similar cu cel al certificatelor verzi din Europa, a fost respins de Senat. 

„Președintele Obama trebuie să adauge și niște fapte la retorica sa cu privire la combaterea încălzirii globale”, a declarat directorul executiv al grupului de presiune Sierra Club, Michael Brune, după anunțul cu privire la conducta Keystone XL.

Pe proprietatea sa, Elliott Roosevelt Jr. se bucură că poate ajuta la crearea unei piețe de dioxid de carbon, care să elimine emisiile generate de centralele electrice care ard cărbune și gaze naturale. Deși, în sinea sa, rămâne un petrolist texan, adică un susținător fără rezerve al combustibililor fosili, obsedat să dea marea lovitură pe finalul carierei și vieții.

„Nu ne-am apucat de treaba asta ca să rezolvăm problema încălzirii globale. Afacerea noastră este eliberarea și vânzarea de țiței”, conchide el.

Cercetătorii americani de la University of Oklahoma, Columbia University și US Geological Survey au publicat, recent, un studiu care concluzionează că există o legătură între cutremurul de magnitudine 5,6 survenit în 2011 în statul Oklahoma și avântul fără precedent în regiune, în anii de dinaintea sinistrului, al activităților de exploatare a zăcămintelor de hidrocarburi, atât prin procedee clasice, cât și prin metoda fracturării hidraulice. Marea problemă este legată de felul în care sunt evacuate apele reziduale rezultate în urma lucrărilor de foraj, fie el convențional sau prin fracturare.

Cutremurul din 2011 s-a produs după ce, în anii anteriori, activitatea seismică în zonă a cunoscut o intensificare exponențială, care a coincis cu un adevărat boom al extracției de petrol și gaze, inclusiv din șisturi bituminoase, prin așa-numita metodă a forajului prin fracturare hidraulică.

Metoda fracturării hidraulice presupune pomparea la mare adâncime și cu mare presiune a milioane de litri de apă sărată, amestecată cu un „cocktail” de substanțe chimice, ce are ca efect sfărâmarea rocilor subterane și eliberarea hidrocarburilor. În urma procesului, apa reziduală trebuie evacuată, întrucât este plină de substanțe novice contaminante, iar acest lucru se face prin „depozitarea” ei în așa-numite puțuri de evacuare, săpate la mare adâncime. În fracturarea hidraulică sunt necesari 4.000 până la 22.000 de metri cubi de apă pentru fiecare sondă.

Ape reziduale rezultă și din forajul petrolier clasic, unde apa este folosită pentru a forța recuperarea resturilor de țiței din zăcăminte mature, aproape de epuizare.

Cercetătorii americani susțin că aceste puțuri de evacuare umplute cu apă reziduală amplifică, pe termen lung, riscul de producere a cutremurelor. Cu cât activitatea de extracție este mai intensă, cu atât este nevoie de săparea mai multor puțuri de evacuare și de depozitarea unor cantități din ce în ce mai mari de apă reziduală. De cele mai multe ori, pe post de puțuri de evacuare sunt utilizate sonde petroliere sau gazeifere vechi, dezafectate.

Presiune prea mare

Marea problemă este că, atunci când este pompată prea multă apă reziduală în aceste puțuri de evacuare, presiunea pusă pe plăcile subterane devine mult prea mare, acestea nu mai au nici un fel de spațiu de „relaxare”, iar singurul mod în care mai poate fi eliberată presiunea acumulată este cutremurul. 

Potrivit studiului, este interesant că, anterior cutremurului, în regiune, ape reziduale rezultate din foraj fuseseră pompate în puțuri petroliere abandonate timp de 17 ani, fără nici un incident. Ipoteza cercetătorilor este că, pe măsură ce apa reziduală umple tot mai multe compartimente subterane care anterior au fost ocupate de petrol, presiunea necesară pentru a menține mișcarea în jos a lichidului trebuie amplificată. De la un moment dat încolo, cantitatea de apă din puț este mai mare decât cea de petrol care fusese anterior acolo.

Astfel, din cauza presiunii, o falie subterană din regiune, cunoscută sub numele de falia Wilzetta, a cunoscut o deformare.

„Atunci când este pusă prea multă presiune asupra unei falii, echilibrul care ține falia în loc se rupe și atunci se produce cutremurul”, explică unul dintre co-autorii studiului, Heather Savage, geofizician la Columbia University.

Creșterea exponențială a numărului de cutremure din zona centrală a Statelor Unite este „aproape cu certitudine” legată de activitățile umane și poate fi pusă pe seama evacuării apelor reziduale rezultate din forajul petrolier, susțin și cei de la US Geological Survey. În ultimele trei decenii dinainte de anul 2000, în regiune se consemnau, în medie, 21 de evenimente seismice pe an. Numărul lor a avansat la 50 în 2009, 87 în 2010 și 134 în 2011.

În plus, polițele uzuale de asigurare a locuințelor și a altor construcții și proprietăți nu acoperă riscul de cutremur provocat în urma activităților de foraj petrolier.

Soluțiile vin prin inovație

Îngrijorările legate de amplificarea activității seismice au dus, de altfel, la interzicerea temporară în Marea Britanie a fracturării hidraulice. Moratoriul a luat sfârșit anul trecut, după adoptarea unor standarde de foraj, inclusiv a unei reguli potrivit căreia orice operațiune urmează să fie suspendată deîndată ce sunt consemnate evoluții seismice neobișnuite.

Din același motiv, industria americană de petrol și gaze caută soluții alternative de evacuare a apelor reziduale, care să nu prezinte riscuri seismice. Printre opțiunile posibile se numără reciclarea apelor reziduale, prin tratamente de purificare, astfel încât acestea să nu mai fie îngropate în puțuri petroliere dezafectate.

Potrivit unui studiu de anul trecut, necesitatea de a recicla apele reziduale rezultate din forajul prin fracturare hidraulică ar putea crea o industrie specializată în tratamentul acestor ape cu afaceri de 9 miliarde de dolari până în 2020, în Statele Unite. Aceste ape reziduale tratate ar urma să fie reutilizate tot în industria extractivă, nu și pentru alte destinații. 

O metodă de tratare de ultimă generație se află în prezent în studiu la University of Minnesota. Aceasta presupune purificarea apelor reziduale rezultate din fracturarea hidraulică cu ajutorul unor bacterii.

Cercetătorii din Minnesota au în vedere confecționarea de „mărgele” de silicon, de câțiva centimetri, care să aibă în interior bacterii care au capacitatea de a asimila substanțele chimice periculoase conținute în apele reziduale provenite de la forajul prin fracturare hidraulică. Aceste obiecte ar urma să fie montate în instalațiile de filtrare ale stațiilor de tratare a apei.

Rusia importă masiv tehnologie din Statele Unite, care să-i permită să folosească fracturarea hidraulică și forajul orizontal în industria extractivă, în scopul de a stoarce de resurse câmpuri petroliere îmbătrânite, date în exploatare pe vremea Uniunii Sovietice, dar care mai pot încă aduce încasări de miliarde de dolari companiilor ruse de stat și trezoreriei Kremlinului.

TNK-BP, cel de-al treilea cel mai mare producător de petrol al Rusiei, va utiliza metoda fracturării hidraulice, în combinație cu forajul orizontal, la aproape jumătate dintre sondele pe care le va fora anul acesta, ceea ce reprezintă o creștere de 6 ori în doar 2 ani, a anunțat compania. Rosneft, Lukoil și Gazprom au planuri similare.

Fracturarea hidraulică, procesul prin care se pompează la mare adâncime și cu mare presiune milioane de litri de apă sărată și nisip, amestecate cu un „cocktail” de substanțe chimice, ce are ca efect sfărâmarea rocilor subterane și eliberarea hidrocarburilor vizate, este utilizată de ceva timp de de ruși în Siberia, pentru stimularea producției. Ceea ce este relativ nou este folosirea concomitentă a forajului orizontal, care presupune „culcarea” frezei de foraj la 90 de grade, pentru ca aceasta să pătrundă prin cât mai multe roci purtătoare de petrol.

Cele două metode, fracturarea hidraulică și forajul orizontal, au fost puse la punct în Statele Unite, în scopul de a face viabilă economic exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi din șisturi bituminoase. În Rusia, utilizarea lor a făcut ca producătorii să recupereze cu 15% mai mult țiței din câmpuri petroliere vechi, date în exploatare pe vremea Uniunii Sovietice.

„Este o mare schimbare în felul în care companiile abordează producția, schimbare care s-a produs în ultimul an și jumătate. Am făcut un progres imens”, spune vice-CEO-ul Gazprom Neft.

Trebuie îndepliniți indicatorii de plan

Creșterea extracțiilor din câmpuri vechi de decenii este necesară pentru menținerea producției de țiței a Rusiei la 10 milioane de barili pe zi pentru al patrulea an la rând, nivel situat peste cele consemnate de Arabia Saudită și Statele Unite, spune Cliff Kupchan, analist la Eurasia Group. Pe lângă statul rus, care își încasează jumătate din veniturile anuale din petrol și gaze, au de câștigat de pe urma aplicării pe scară largă a fracturării hidraulice și a forajului orizontal furnizorii de echipamente speciale necesare acestor metode, cum ar fi Schlumberger Ltd., Weatherford Ltd. și C.A.T. Oil AG.  

„Rosneft devine o companie din ce în ce mai avansată din punct de vedere tehnologic”, a declarat CEO-ul celui mai mare producător de petrol al Rusiei, Igor Sechin, într-un discurs susținut la Houston luna aceasta.

Rosneft, controlată de statul rus, va folosi fracturarea hidraulică la 50 de sonde anul acesta, față de doar 3 în 2012. Gazprom Neft, divizia petrolieră a Gazprom, își va dubla în 2013 numărul de sonde unde va folosi metoda respectivă.

Lukoil, al doilea producător de petrol al Rusiei, are în plan folosirea fracturării hidraulice la 55 de sonde orizontale în următorii nouă ani, pentru a majora cu 15% producția extrasă la Urevskoe, un câmp din Siberia unde se extrag în prezent 60.000 de barili pe zi și care a fost dat în exploatare în 1970.

Rusia și SUA colaborează

„Toată lumea folosește acum forajul orizontal și fracturarea hidraulică, pentru că sunt cele mai directe și mai eficiente metode de maximizare a randamentelor”, spune Lev Snikov, partener la Greenwich Capital din Moscova.

Fracturarea hidraulică a permis exploatarea unor rezerve de gaze naturale ale Statelor Unite pe care, anterior, industria le considera inutile, întrucât era mult prea dificilă și costisitoare, și deci nerentabilă, recuperarea lor prin metode clasice. În acest fel, SUA a detronat Rusia din poziția de lider mondial în producția de gaze naturale. Forajul orizontal a potențat eficiența fracturării hidraulice prin faptul că a permis accesul la o cantitate mai mare de roci purtătoare de gaze.

Producția de petrol a Statelor Unite a ajuns la 7 milioane de barili pe zi în decembrie 2012, cel mai mare nivel din ultimii 20 de ani, reducând cererea de importuri de țiței, potrivit US Energy Information Administration.

Pe măsură ce producția americană de hidrocarburi avansează, președintele Rusiei, Vladimir Putin, le-a trasat petroliștilor ruși sarcina de a menține producția la peste 10 milioane de barili pe zi. Aceasta a ajuns la un record post-sovietic de 10,4 barili pe zi în septembrie 2012 și va stagna sau va crește strict marginal anul acesta, potrivit vicepremierului Arkadi Dvorkovici, responsabil cu chestiuni legate de energie.

Furnizorii de echipamente și servicii pentru industria petrolieră pun și ei umărul la amânarea reducerii producției extrase de Rusia din actualele câmpuri de țiței, exportându-le rușilor tehnologie și know-how. Printre cele mai importante astfel de companii se numără firme americane cum ar fi Schlumberger și Weatherford, dar și jucătorul rus C.A.T. Oil.

De exemplu, Schlumberger poate pune la dispoziția petroliștilor interesați un număr de 12 așa-numite „flote de fracturare hidraulică”, conținând atât echipamentele, cât și muncitorii necesari. Rușii de la C.A.T. susțin că dețin 15.

Se va trece la exploatarea șisturilor bituminoase

Boom-ul forajului orizontal va face ca numărul de metri forați anual să crească cu 40% până la sfârșitul acestui deceniu, potrivit unui raport de cercetare al Renaissance Capital.

„Sub conducerea lui Putin, Rusia este hotărâtă să își mențină nivelul producției de hidrocarburi”, conchide Kupchan de la Eurasia Group.

Piața crește extrem de rapid. Lukoil nu a folosit deloc fracturarea hidraulică și forajul orizontal în Siberia până în 2011, potrivit unui oficial al companiei. De atunci, a săpat 215 astfel de sonde, majorându-și în acest fel producția cu 19 milioane de barili, și plănuiește forarea altor 450 în următorii 3 ani.

TNK-BP, care este în curs de a fi achiziționată de către Rosneft, are în plan forarea, anul acesta, a 102 sonde orizontale, unde se va folosi fracturarea hidraulică, dublu față de 2012 și reprezentând aproape jumătate din totalul sondelor sale noi din 2013. 

În timp, fracturarea hidraulică și forajul orizontal nu vor mai fi folosite doar la stoarcerea de hidrocarburi a câmpurilor vechi, ci și la dezvoltarea zăcămintelor neconvenționale. 

Câmpul de șisturi bituminoase Bazhenov, egal ca dimensiune cu Franța, aflat sub câmpurile petroliere aflate în producție din Siberia, conține mai mult țiței decât rezervele Arabiei Saudite, potrivit autorității ruse însărcinate cu chestiuni legate de resursele subsolului. Geologia sa este similară cu cea a șisturilor Bakken din Dakota de Nord din SUA, unde producția s-a dublat în ultimii doi ani, la 700.000 de barili pe zi.

Gazprom Neft și partenerul său de consorțiu, Royal Dutch Shell, vor investi 200 de milioane de dolari în următorii trei ani în regiunea Salym a câmpului Bazhenov, iar americanii de la Exxon Mobil și rușii de la Rosneft intenționează și ei să deruleze lucrări de explorare în regiune.