Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Sat08192017

Last updateFri, 04 Aug 2017 11am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Batalia pe Resurse China va deveni cel mai mare consumator de petrol din lume la începutul anilor '30

China va deveni cel mai mare consumator de petrol din lume la începutul anilor '30

china oil supply

China va deveni în cel mult două decenii cel mai mare consumator de petrol din lume, depășind Statele Unite ale Americii (SUA), potrivit datelor Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), citate de Bloomberg.

"Punctul de cotitură va fi undeva pe la începutul anilor '30 când consumul din China se va intersecta cu cel din SUA, iar China va deveni cea mai mare țară consumatoare de petrol", susțin experții AIE, într-un rezumat al raportului World Energy Outlook, care prevede tendințele de pe piața energiei pe termen lung, și care va fi prezentat astăzi într-o conferință de presă la Londra.

Creșterea cererii de petrol până în 2040 va fi impulsionată și de majorarea consumului în India, Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu și Africa sub-sahariana, susține AIE. Consumul economiilor dezvoltate se va micșora, acesta ajungând în SUA la cel mai redus nivel din ultimele decenii.

Țițeiul Brent a atins ieri minimul ultimilor patru ani, semnașând faptul că potrivit actorilor de pe această piață ritmul de creștere a cererii nu poate ține pasul în prezent cu cel de majorare a producției. Până acum, membrii cei mai importanți ai Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), inclusiv Arabia Saudită și Irak, par a nu dori să aplice vechea rețetă a cartelului, de diminuare a producției pe vremuri de scădere a prețului internațional al petrolului. Din contră, Membrii OPEC au decis să reducă prețurile de export al petrolului către SUA, pentru a concura producția internă americană, aflată la cel mai rapid ritm de creștere din ultimii 30 de ani, ca urmare a boom-ului tehnologiei de șist.

Producție americană de petrol provenit din exploatarea formațiunilor de șisturi cristaline va atinge maximul în următorii 10 ani, pentru ca după aceea să scadă.

Cererea de petrol la nivel mondial va crește cu 16 la sută la 104 milioane de barili pe zi în 2040, comparativ cu 90 de milioane anul trecut. Ritmul de creștere a cererii va încetini la 1 la sută pe an în 2025, în scădere față de nivelul de creștere de 2 la sută înregistrat în ultimele decenii.

Națiunile în curs de dezvoltare din Asia vor fi responsabile pentru 60 la sută din creșterea totală a cererii în această perioadă. Consumul de petrol va scădea nu numai în SUA, ci și în celelalte state membre așe Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), printre care Germania și Japonia.

"Pentru fiecare baril de petrol economisit în țările OCDE, doi barili suplimentari vor fi consumați în statele non-membre OCDE", este concluzia AIE.

Leave your comments

0
terms and condition.
  • No comments found

CONSUMUL GLOBAL DE ENERGIE

PRODUCTIA GLOBALA DE ENERGIE

Consumul de energie al SUA

Tag Cloud