Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Wed08162017

Last updateFri, 04 Aug 2017 11am

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Explorare si Productie ROPEPCA: Taxele mici și profiturile mari din industria petrolieră - fake news

ROPEPCA: Taxele mici și profiturile mari din industria petrolieră - fake news

petrol de sist

Afirmațiile care mai apar în mediul public potrivit cărora producătorii de țiței și gaze din România obțin profituri prea mari și plătesc taxe prea mici constituie "fake news" (știri false), câștigul total al Guvernului român de pe urma industriei de hidrocarburi fiind printre cele mai mari din Europa, a declarat, la Profit Energy.forum, președintele ales al Asociației Române a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), Harald Kraft.

"Afirmațiile care mai apar în mediul public potrivit cărora producătorii de țiței și gaze din România obțin profituri prea mari și plătesc taxe prea mici constituie "fake news" (știri false), câștigul total al Guvernului român de pe urma industriei de hidrocarburi este printre cele mai mari din Europa, în condițiile în care costurile de operare în România sunt foarte mari. Autoritățile romanești au acționat anticiclic, alte state au redus fiscalitatea pe petrol și gaze odată cu reducerea prețurilor la țiței și gaze pe piețele internaționale", a spus Kraft.

El a arătat că este nevoie de investiții totale de circa 1 miliard de euro pe an doar pentru a menține actualele niveluri ale producției locale de țiței și gaze.

"Fără aceste investiții, este pusă în pericol o contribuție de 3,2 miliarde euro la PIB, venituri la bugetele statului de 1 miliard de euro și 3.000 de locuri de muncă", a declarat conducătorul ROPEPCA.

Potrivit datelor ROPEPCA, producția de țiței a României a fost anul trecut de 26,5 milioane barili și a avut valoarea de 1,2 miliarde dolari, la un preț mediu de 44 dolari/baril. Cea de gaze naturale s-a ridicat la 11 miliarde metri cubi și a fost în valoare de 1,9 miliarde dolari, la un preț mediu de 175 dolari/mia de metri cubi.

Asociația își dorește un regim fiscal și un cadru de reglementare stabil, echilibrat și predictibil pentru industria de petrol și gaze, un cadru practicabil pentru accesul la terenurile necesare activităților de prospecțiuni, explorare și exploatare, declasificarea documentelor legate de rezervele de petrol și gaze, precum și reorganizarea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) astfel încât aceasta să aibă competențe sporite, în conformitate cu acordurile petroliere, a mai spus Kraft.

Leave your comments

0
terms and condition.
  • No comments found

CONSUMUL GLOBAL DE ENERGIE

PRODUCTIA GLOBALA DE ENERGIE

Consumul de energie al SUA

Tag Cloud