Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri03292024

Last updateThu, 14 Mar 2024 9am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Contabilitate si Fiscalitate Povara fiscală pe producția de hidrocarburi s-a majorat în România în ultimul an, în Europa a scăzut

Povara fiscală pe producția de hidrocarburi s-a majorat în România în ultimul an, în Europa a scăzut

redevente old

Cota medie efectivă de impozitare a veniturilor producătorilor de hidrocarburi din România s-a majorat de la 13,9% la finalul lui 2013 la 15% la sfârşitul lui 2014, respectiv 15,7% la jumătatea lui 2015, în timp ce, la nivel european, a scăzut de la 12,2% la sfârşitul lui 2013 la 11,7% la finalul anului trecut, potrivit unui recent studiu Deloitte, comandat de Federația Patronală de Petrol și Gaze, din care fac parte și principalul producător din România, OMV Petrom.

Cota efectivă de impozitare a activităţii upstream în Europa a scăzut de la 12,2% la sfârşitul lui 2013, la 11,7% la sfârşitul lui 2014, evoluţie explicată de scăderea bazei de impozitare, ca urmare a ieftinirii ţiţeiului, dar şi de măsurile legislative adoptate în unele state europene pentru a reduce povara fiscală asupra companiilor din domeniu, în scopul încurajării investiţiilor, afirmă experții Deloitte, citați de Profit.ro.

"Pentru calculul cotei medii pentru upstream în România au fost luate în considerare, pe lângă redevențele petroliere, impozitul pe construcții speciale, impozitul pe ţiţei din producția internă, impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale şi impozitul din exploatarea resurselor naturale, altele decât gazele naturale", se arată în studiul Deloitte, care este o reactualizare a unui studiu similar publicat de compania de consultanță în februarie anul acesta.

În primul semestru din 2015, media cotaţiilor ţiţeiului Brent a coborât la 57,84 dolari/baril, faţă de 98,85 dolari/baril media în 2014, respectiv 108,66 dolari /baril în 2013.

"În România, cota efectivă a impozitelor pe activitatea de upstream a crescut de la 13,9% la 15% la sfârşitul lui 2014, respectiv 15,7% la 30 iunie 2015. Evoluţia este explicată în principal de continuarea aplicării impozitului de 60% pe veniturile suplimentare din liberalizarea preţului gazelor naturale", notează autorii studiului.

Prețul mediu la gaze pentru consumatorii noncasnici s-a majorat de la 58,7 lei/MWh în 2013 la 85,1 lei/MWh în 2014, iar prețul mediu la cele pentru consumatorii casnici a crescut de la 47,4 lei/MWh la 53,3 lei/MWh. În plus, deși prețul petrolului a scăzut în a doua jumătate a anului 2014, în România, formula de aplicare a redevențelor utilizează ca preț de referință media cotațiilor din trei luni precedente, iar pe o piață în declin, acest lucru a dus la creșterea procentului de redevențe, se mai spune în studiu.

Scumpirile aduc mai mulți bani la buget

Studiul apare în contextul în care Guvernul ia în calcul nouă amânare a modificării sistemului de redevențe petroliere, modificare care ar fi trebuit efectuată încă de la finalul anului trecut, dar care a fost amânată atunci din cauza alegerilor prezidențiale. Pe de altă parte, Executivul ia în calcul introducerea unui nou impozit în sectorul producției de hidrocarburi, care să vizeze doar profiturile obținute din exploatarea gazelor naturale, nu și pe cele realizate din extracția de țiței.

În plus, se ia în calcul prelungirea până în 2021 a aplicării impozitului de 60% pe veniturile suplimentare ale producătorilor rezultate din liberalizarea prețurilor la gaze, în concordanță cu extinderea calendarului de liberalizare până în anul respectiv.

Guvernul estimează că va încasa, anul acesta, 966,61 milioane lei din taxarea veniturilor suplimentare obținute de producători ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, cu 30% mai mult decât prevedea inițial bugetul de stat pe 2015, respectiv 743,2 milioane lei. Anul trecut, din acest impozit s-au colectat la buget 791,68 milioane lei, față de 243,07 milioane lei în 2013.

Piaţa consumatorilor noncasnici de gaze naturale a fost complet liberalizată începând cu 1 ianuarie 2015, fiind cu totul eliminate tarifele reglementate. În plus, de la 1 iulie anul acesta, prețul de achiziție a gazelor din producția internă pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică a fost majorat cu 12,6%, de la 53,3 la 60 lei/MWh.

Statul român a încasat anul trecut, în total, din redevențe petroliere, suma de 1,38 miliarde lei, cu peste 13% mai mult decât în 2013, în principal ca urmare a majorării prețurilor la gaze naturale.

Reduceri de impozite în Europa

În perioada analizată, spun cei de la Deloitte, în trei state europene au fost adoptate măsuri legislative pentru a reduce povara fiscală asupra companiilor din industria upstream, în contextul scăderii preţului ţiţeiului.

Astfel, în Marea Britanie, au fost adoptate mai multe măsuri, precum reducerea suprataxei şi a cotei de impozitare a veniturilor petroliere, concomitent cu majorarea deducerilor. Cota efectivă de impozitare s-a redus de la 11,3% din venituri în 2013 la 6% în 2014.

În Italia, cota medie observabilă a redevențelor și impozitelor similare a scăzut de la 14,4% (2013) la 11,7% (2014). Italia a aplicat o suprataxă asupra profitului companiilor de petrol, gaze și energie. Rata nominală a suprataxei la impozitul pe profit s-a redus de la 10,5% (2013) la 6,5% (2014).

În Ungaria, cota medie observabilă a redevențelor și impozitelor similare medii observabile a scăzut de la 25,3% (2013) la 22,9% (2014), ca urmare a scăderii ratelor redevențelor la petrol și gaze naturale cu 6% în T4 2014, pentru majoritatea zăcămintelor.

Studiul mai arată că, în Europa, nivelul efectiv de impozitare a veniturilor din producția de petrol și gaze este corelat cu productivitatea pe sondă. Astfel, în ţările cu o productivitate mică nivelul redevențelor şi al impozitelor similare este mai redus decât în ţările cu productivitate mare.

"Cu o producție de mai puţin de 40 barili echivalent petrol/sondă pe zi, România se încadrează între ţările cu productivitate scăzută pe sondă, alături de ţări precum Polonia, Franța, Bulgaria, Lituania sau Turcia. Cota medie efectivă de impozitare specială pentru aceste ţări este de 7,5%, față de 15,7% în România", spun cei de la Deloitte.

Tag Cloud