Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri12062024

Last updateThu, 28 Nov 2024 6pm

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Batalia pe Resurse Kievul și Moscova au ajuns la un acord privind alimentarea cu gaze a Ucrainei, la un preț de 227 dolari pe mia de metri cubi

Kievul și Moscova au ajuns la un acord privind alimentarea cu gaze a Ucrainei, la un preț de 227 dolari pe mia de metri cubi

naftogaz gazprom

Ucraina a ajuns la un acord cu Rusia, prin care își asigură volumul necesar de gaze pentru această iarnă și evită posibilitatea apariției unor eventuale probleme în alimentarea cu gaze rusești ai Europei.

Termenii noii înțelegeri au fost conveniți în cadrul unei întâlniri de cinci ore, desfășurată la Bruxelles, la care, pe lângă reprezentanții CE, Ucrainei și Rusiei, au participat și conducerile celor două companii implicate, Gazprom și Naftogaz. Chiar dacă acordul nu a fost încă semnat, noua înțelegere stabilește un preț de 227 dolari pe mia de metri cubi( potrivit Bloomberg, 232 de dolari pe mia de metri cubi, potrivit DPA), considerabil mai mic decât de cel plătit până în prezent, de 252 dolari și apropiat de prețul plătit de Polonia.

În plus, Ucraina s-a angajat să-și majoreze încă de luna viitoare rezervele de gaz cu 2 miliarde de metri cubi. Potrivit autorităților, pe 23 septembrie, în depozitele ucrainene erau depozitate 15,4 metri cubi, cantitate insuficientă, susține Gazprom, care estimează necesarul pentru a nu afecta consumul intern în perioada decembrie-martie și tranzitul către celelalte state europene la 19 miliarde.

Guvernul de la Kiev a anunțat că a alocat deja 500 milioane de dolari către monopolul de stat Naftogaz în vederea reluării importurilor de gaze di Rusia și a stocării lor.

Comisia Europeană s-a angajat, la rândul său, să asiste financiar achiziționarea de gaze rusești de către Ucraina, prin intermediul “instituțiilor financiare europene și internaționale”.

Concesii importante făcute de Gazprom și de guvernul rus

Gigantul rus Gazprom a făcut și el concesii, renunțând la termenii extrem de duri impuși în acordul din 2009 celor de Naftogaz, care erau obligați să achite un anumit volum de gaze naturale, indiferent dacă acesta era sau nu importat în mod real.

Potrivit Sputnik, concesiile părții ruse au fost mult mai generoase decât de obicei, guvernul de la Moscova angajându-se să analizeze oportunitatea acordării de discout-uri Ucrainei la fiecare trei luni.

În luna iulie, Rusia a stopat tranzitul de gaze către Ucraina, după ce negocierile dintre cele două state au eșuat.

Dacă ministrul energiei ruse, Alexander Novak, s-a limitat la a spune că negocierile încheiate vineri noapte au fost dure, omologul său ucrainean, Vladimir Demchyshyn, s-a declarat mulțumit de noii termeni contractuali. Potrivit ministrului ucrainean “condițiile comerciale sunt acceptabile pentru partea ucraineană” chiar dacă mai rămâne a fi stabilite “procedurile adiționale” pentru ca acordul să fie semnat.

Tag Cloud