Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Tue10152019

Last updateTue, 18 Jun 2019 8pm

Romana English
Back Home Preturi Benzina Stiri Preturi Benzina Preturi Benzina O veste bună și una rea pentru șoferii români: beneficiază de cea mai ieftină benzină din UE, dar vor plăti mai mult pe combustibili ca urmare a evoluției Ural-ului

O veste bună și una rea pentru șoferii români: beneficiază de cea mai ieftină benzină din UE, dar vor plăti mai mult pe combustibili ca urmare a evoluției Ural-ului

20130715 - Ural benzina motorinaChiar dacă în prezent beneficiază de cea mai ieftină benzină din Europa, România detronând în ultima săptămână Polonia din fruntea topului prețurilor cele mai reduse la carburanți, volatilitatea cursului de schimb și evoluția prețului internațional al Ural-ului, sortimentul de țiței utilizat de companiile autohtone în formula de calcul al prețului benzinei și motorinei în România, ar trebui să dea șoferilor români de gândit. În pofida aprecierii considerabile a monedei naționale din ultimele zile în raport cu dolarul, leul nu a reușit să recupereze pierderea acumulată în ultima lună, ceea ce condus la o majorare a prețului combustibililor. În plus, avantajul comparativ al pieței interne în raport cu piața europeană, reprezentat de tipul de țiței utilizat în formulele de calcul, Ural vs Brent, pare a se evapora, săptămâna trecută Uralul tranzacționându-se la o primă de un dolar în raport cu Brent-ul, după ce în ultimii ani el s-a tranzacționat la un discount în medie de patru dolari în raport cu petrolul din Marea Nordului. 

Acesta este și motivul pentru care combustibilii s-au scumpit în România nu numai în ceea ce privește prețul în lei, ci și potrivit Oil Bulletin-ului publicat de Comisia Europeană, adică și în euro. Potrivit datelor CE din 8 iulie, într-o singură săptămână, un litru de benzina euro 95 s-a scumpit cu 1,26342 la 1,26356 euro, iar unul de motorină, de la 1,29656 la 1,2967 euro. Cu toate acestea, România a detronat Polonia (unde un litru de benzină costă 1,27124 euro) în topul celei mai ieftine benzine din UE. În ceea ce privește motorina, România a căzut un loc ca urmare a aderării la UE și includerii Croației în top, situându-se pe șase după Polonia, statele baltice și Croația.

Evoluția cursului dolar/leu din ultima lună

 20130715 - Ural benzina motorina 2

Un cargo de Ural, tranzacționat la cel mai înaltă primă față de Brent din ultimii 22 de ani

Dincolo de evoluția cursului dolar/leu și a recomandărilor analiștilor de a paria pe dolar, îngrijorătoare este și evoluția Uralului. Potrivit Bloomberg, vineri, un cargo de Ural de 80.000 de tone, care ar urma să părăsească portul Novorosisk pe 27 iulie s-a tranzacționat la o primă de un dolar față de țițeiul Brent, cel mai mare nivel înregistrat din iulie 1991 încoace. Așa cum scria săptămâna trecută Energy Report, prima de tranzacționare a Uralului în raport cu Brent-ul a atins maximul ultimilor 20 de ani ca urmare a reducerii exporturilor maritime ale acestui tip de țiței. Dacă istoric, în ultimele două decenii, Ural-ul s-a tranzacționat în medie cu un discount de 4 dolari față de Brent, săptămâna trecută el se tranzacționa la o primă de 73 de cenți față de acesta, iar vineri chiar la o primă de un dolar. Întărirea Uralul-ui în fața concurentului său care domnește pe piața Europei Occidentale a coincis cu o reducere la minimul ultimilor cinci ani a exporturilor de Ural din portul Primorsk de la Marea Baltică și a celor din terminalul Novorossiysk, de la Marea Neagră.

Trimestrul al doilea a fost unul bun pentru șoferii români

De altfel, în ultimele trei luni, evoluția combustibililor din România a fost una relativ favorabilă consumatorilor. Dovadă: în al doilea trimestru al acestui an, România a coborât un loc în clasamentul mondial al statelor cu cea mai scumpă benzină, de pe 33 pe 34, dar și în cel al poverii financiare a prețului combustibilului, respectiv de pe 8 pe 9, potrivit unui clasament periodic întocmit de cei de la Bloomberg.

Astfel, în iunie, în România, prețul mediu al benzinei regular se cifra la 6,48 dolari/galon, în scădere față de nivelul de 6,70 dolari/galon consemnat în februarie, ceea ce a făcut ca România să coboare de pe locul 33 pe locul 34 în topul Bloomberg al statelor cu cea mai scumpă benzină, în cifre absolute.

Din punct de vedere al poverii pe care o reprezintă benzina în bugetul românilor, situația s-a îmbunătățit ușor, de asemenea, România coborând de pe 8 pe 9 în topul Bloomberg. Achiziționarea unui galon (circa 3,78 litri) de benzină reprezintă acum, în medie, 26,97% din venitul mediu zilnic la nivel național din România, față de 30% în februarie.

Nu doar ușoara ieftinire a benzinei a contribuit la această evoluție, ci și majorarea venitului mediu zilnic al românilor, de la 22 la 24,04 dolari pe zi.

CONSUMUL GLOBAL DE ENERGIE

PRODUCTIA GLOBALA DE ENERGIE

Consumul de energie al SUA

Tag Cloud