Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu11142024

Last updateTue, 29 Oct 2024 8am

Romana English
Back Home Preturi Benzina Stiri Preturi Benzina Preturi Benzina Update: Deprecierea leului scumpește combustibilii în România. Prețul benzinei scade în SUA și rămâne constant la nivel european

Update: Deprecierea leului scumpește combustibilii în România. Prețul benzinei scade în SUA și rămâne constant la nivel european

20130610 - pretul benzineiChiar dacă țițeiul West Texas Intermediate (WTI) a urcat la peste 96 de dolari, prețul mediu la pompă al benzinei în SUA a coborât cu 1,81 de cenți în ultimele trei săptămâni, ajungând la 3,6385 dolari pe galon. În același interval, în Uniunea Europeană, prețul mediu al benzinei a fost relativ constant, acesta majorându-se cu 0,02 eurocenți, în timp ce motorina a pierdut 3 eurocenți pe litru. În România, după o lungă perioadă de scumpiri, declanșată la începutul anului, benzina Euro-95 s-a majorat în ultimele două săptămâni cu peste 10 bani, ajungând la o medie de peste 5,75 lei pe litru, o mișcare similară înregistrând și motorina.

În România, evoluția ascendentă a prețului combustibililor a fost cauzată în special de deprecierea monedei naționale. Așa se explică faptul că, deși, potrivit Oil Bulletin, prețul în euro al benzinei din România a scăzut de la 1,278 euro pe litru pe 27 mai la 1,271 pe 3 iunie, iar motorina de la 1,3 euro pe litru la 1,28 euro pe litru, în lei prețul s-a majorat. Motivul principal, dincolo de evoluția ascendentă a prețurilor produselor petroliere pe piața regională, este deprecierea masivă a leului. În perioada 30 mai- 7 iunie, leul a pierdut numai puțin de 22 de bani în raport cu euro, cursul urcând de la 4,3220 a 4,5535, echivalentul unei deprecieri de 5%.

Screen Shot 2013-06-10 at 1.52.31 PM

Datele din SUA provin dintr-un sondaj realizat de Lundberg Sondaj Inc, și vizează perioada încheiată pe 7 iunie, în timp ce cele din UE din Oil Bulletin-ul Comisiei Europene, și acoperă perioada încheiată pe 3 iunie.

Media prețurilor din SUA, care a atins un vârf de la an la data de 3,795 dolari în perioada încheiată pe 22 februarie, este cu aproximativ 1,4 cenți peste prețul în aceeași perioadă a anului anterior, de 3.62 dolari pe galon.

Screen Shot 2013-06-10 at 10.47.05 AM

Redeschiderea unor rafinării, responsabilă pentru ieftinirea benzinei și scumpirea țițeiului

"Regiunile continua să-și rezolve problemele de rafinare în urma ieșirii mai multor rafinării din operațiunile de întreținere în care s-au aflat la începutul anului" susține Trilby Lundberg , președintele Lundberg Survey, citat de Bloomberg. "În general, prețurile au rămas relativ constante în regiunea de Centru-Vest a SUA, și au scăzut dramatic în Vest și într-o măsură mai mică în Coasta Golfului", a explicat acesta.

Cel mai mare preț pentru benzină din cele  48 de state ale SUA a fost înregistrat în Chicago, unde media a crescut cu 23,71 cenți în ultimele trei săptămâni, la 4.48 dolari pe galon, a declarat Lundberg. Cel mai mic preț a fost înregistrat în Jackson, Mississippi, unde clienții au plătit în medie 3,20 dolari pe galon.

Interesant este că repornirea unor rafinării aflate în operațiuni de întreținere la începutul anului este responsabilă pentru două evoluții ale prețurilor, care la prima vedere se bat cap în cap: micșorarea prețului la benzină și majorarea celui al țițeiului WTI. Activarea unei capacități superioare de rafinare a majorat cererea de țiței, implicit prețul acestuia, în același timp majorând oferta de benzină, și conducând deci la scăderea prețului acesteia. 

Totuși, șoferii americani nu se pot bucura pentru mult timp de această tendință, procesatorii urmând foarte probabil să majoreze prețurile pentru a-și recupera marja de rafinare anterioară.

România, detronată de Polonia, în topul celor mai ieftini carburanți

Screen Shot 2013-06-10 at 10.48.46 AM

În UE, cea mai scumpă benzină se poate cumpăra în Olanda (1,74 euro pe litru), Italia (1,735 euro pe litru) și Grecia (1,69 euro pe litru), în timp ce cea mai ieftină benzină poate fi achiziționată în Polonia (1,25 euro pe litru), urmată de România (1,27 euro pe litru) și Estonia și Bulgaria (1,3 euro pe litru). În ceea ce privește motorina, cel mai ieftin litru se găsește tot în Polonia (1,236 euro), urmată de două țări baltice, Letonia și Lituania (1,27 euro) și România (1,28 euro). Britanicii, irlandezii și suedezii plătesc cel mai scump motorina, peste 1,63 euro pe litru.

Tag Cloud