Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Sat10212017

Last updateMon, 02 Oct 2017 1pm

Romana English
Back Home Preturi Benzina Stiri Preturi Benzina Preturi Benzina Bloomberg: Benzina nu e scumpa in Romania, dar suntem pe locul 8 in lume la povara cheltuielilor la pompa

Bloomberg: Benzina nu e scumpa in Romania, dar suntem pe locul 8 in lume la povara cheltuielilor la pompa

Benzina scumpa

Romania se afla pe locul 33 din 60 intr-un top mondial al statelor cu cea mai scumpa benzina intocmit de Bloomberg, cu un pret mediu la pompa de 6,70 dolari/galon (circa 1,77 dolari/litru), insa se situeaza mult mai sus in clasament, pe locul 8, atunci cand vine vorba despre ponderea pe care o are cheltuiala cu cumpararea unui galon de benzina in venitul mediu zilnic la nivel national, care este de 30%, ceea ce face ca romanii sa consume foarte putina benzina, in medie doar 0,06 galoane (circa 0,22 litri) pe zi de persoana.

Pretul mediu al benzinei in Romania in ianuarie, calculat de Bloomberg pe baza datelor portalului energetic al Uniunii Europene, era de 6,70 dolari/galon (circa 1,77 dolari/litru), ceea ce plasa Romania putin mai jos de jumatatea clasamentului Bloomberg, adica pe locul 33.

Din punct de vedere al poverii pe care o reprezinta benzina in bugetul romanilor, Romania se situeaza mult mai sus in top, pe locul 8. Motivul este ca achizitionarea unui galon (circa 3,78 litri) de benzina scoate din buzunarul romanilor 30% din venitul lor mediu zilnic la nivel national, de 22 de dolari pe zi.

Din acest motiv, luand in considerare totalul populatiei, romanii consuma in medie foarte putina benzina, respectiv doar 0,06 galoane (circa 0,22 litri) pe zi de persoana. O alta explicatie ar fi aceea ca, raportat la numarul total al populatiei, parcul auto local este relativ restrans. De exemplu, la nivelul anului 2009, in Romania erau 197 de masini la mia de locuitori, cel mai slab scor din UE.

In clasamentul Bloomberg, tara cu cea mai scumpa benzina, in suma absoluta, este Turcia, cu un pret mediu de 9,89 dolari/galon (2,61 dolari/litru).

Cand vine insa vorba despre ponderea cheltuielilor cu benzina in venitul mediu zilnic, turcii se claseaza doar cu o pozitie inaintea Romaniei, pe locul 7. Asta pentru ca, pentru a cumpara un galon de benzina, acestia cheltuiesc o treime din venitul lor mediu zilnic, de 30 de dolari pe zi.

La acest capitol, cel mai mult sufera pakistanezii, care pentru a cumpara un galon de benzina la pretul mediu din tara lor trebuie sa munceasca mai mult de o zi, in conditiile in care venitul mediu zilnic in Pakistan este de doar 3,55 dolari. Pretul mediu al unui galon de benzina acolo este de 3,98 dolari/galon (circa 1,05 dolari/litru).

Din acest motiv, pakistanezii consuma, in medie, dor 0,01 galoane (0,03 litri) de benzina pe zi de persoana.

„Multi pakistanezi opteaza pentru masini care functioneaza cu gaz natural comprimat, mai ieftin si mai putin poluant. In Pakistan circulau in 2011 2,85 milioane de astfel de vehicule, singurul stat din lume unde erau mai multe fiind Iranul”, noteaza Bloomberg, citand un grup de lobby al producatorilor de masini pe baza de gaza naturale.

Kuweitul are unul dintre cele mai mici preturi la benzina din lume, de doar 0,81 dolari/galon (0,21 dolari/litru). Totodata, dat fiind ca venitul mediu zilnic al kuweitienilor este consistent, de 123 dolari/zi, pentru a cumpara un galon de benzina, cei din Kuweit trebuie sa cheltuiasca doar 0,7% din cat castiga in medie in fiecare zi.

Leave your comments

0
terms and condition.
  • No comments found

CONSUMUL GLOBAL DE ENERGIE

PRODUCTIA GLOBALA DE ENERGIE

Consumul de energie al SUA

Tag Cloud