Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Sat04102021

Last updateTue, 05 May 2020 10am

Romana English
Back Home Preturi Benzina Stiri Preturi Benzina Preturi Benzina Preț benzină: Taxa de 10 cenți ar scumpi litrul de benzină cu 10%, ar aprinde inflația și ar reduce activitatea economică

Preț benzină: Taxa de 10 cenți ar scumpi litrul de benzină cu 10%, ar aprinde inflația și ar reduce activitatea economică

Noua taxă de 10 cenți scumpește benzina cu 10

Posibila introducere a unei noi taxe de 10 eurocenți pe litrul de benzină și motorină ar scumpi carburanții cu 55 de bani (la actualul curs de 4,443 lei pentru un euro) și ar putea introduce în buzunarele celor ce se ocupă de administrarea drumurilor jumătate de miliard de euro anual.

Bugetul de stat va beneficia și el de venituri suplimentare de 120 de milioane de euro, ca urmare a aplicării taxei pe valoare adăugată (TVA) noii baze de impozitare care va include și noua taxă.

La prețul actual al benzinei, de 5,5 lei pe litru, cel mai redus la nivelul întregului an, noua taxă ar echivala cu scumpirea carburanților cu 10%. Adoptarea unei astfel de măsuri va avea însă dușmanii săi instituționali, printre care BNR, care este conștientă de efectul pe care majorarea prețului la combustibili în va avea asupra inflației. Benzina și motorina au un impact deosebit asupra costurilor de producție și distribuție al oricărui bun, ceea ce se va transforma într-o presiune inflaționistă pe partea de ofertă.

Benzina și motorina, bunuri cu cerere elastică

Potrivit unor surse din piață, anul trecut a fost înregistrat un volum de vânzări la nivel de retail de 1,3 milioane tone benzină și de 2,8 milioane tone motorină, în total aproximativ 5 miliarde de litri de combustibili.

Toate aceste calcule sunt făcute ignorând elasticitatea cererii de carburanți. De altfel, orientarea pe timp de criză asupra majorării taxelor la bunuri și servicii cu cerere mai puțin elastică nu este un lucru nou în România, și nu numai. Ar fi însă o mare greșeală din partea guvernului Ponta să facă acest lucru, ultimii ani demonstrând o elasticitate mai ridicată a cererii pentru aceste produse, amplificată de criză.

Potrivit ultimului raport anual al Petrom, “vânzările cu amănuntul (retail) ale Grupului au scăzut cu 2%, comparativ cu anul precedent, ajungând la 3.117 milioane de litri. Vânzările cu amănuntul pe piața interna au fost de 2.405 milioane de litri în 2012, de asemenea cu 2% sub nivelul de anul trecut. Mediul economic nefavorabil din regiune, pe întreaga durată a anului 2012, și nivelul scăzut al puterii de cumpărare a clienților au condus la scăderea ușoara a vânzărilor medii de carburant pe benzinărie. În România, acestea au scăzut cu 1% comparativ cu anul trecut, ajungând la 4,4 mil. litri/benzinarie (2011: 4,5 mil. litri benzinărie), în timp ce, la nivel de Grup, vânzările medii pe stație au scăzut cu 2%, la 3,9 mil. litri/benzinărie în 2012 (2011: 4,0 mil. litri/benzinărie)”.

Povară fiscală anuală suplimentară de 67 de euro

Și în ultimul raport anual al Rompetrol, se precizează că “retail-ul reprezintă principalul segment al pieței, având 71% din piață în 2012 și este puternic afectat de criza care a afectat regiunea în ultimii ani, care a limitat consumul de combustibil, atât la nivelul persoanelor fizice, cât şi la nivelul companiilor”. Consumul mediu de combustibil s-a situat în ultimii doi ani la 56 litri/lună pentru persoanele fizice, ceea ce ar echivala cu o povară fiscală anuală suplimentară impusă de noua taxă de 67 de euro pentru fiecare persoană fizică.

Însă socoteala de acasă mai niciodată nu se potrivește cu cea din târg. Dacă cererea la combustibil ar fi perfect elastică și ar scădea cu 10%, statul ar pierde venituri din accize și TVA de 300 de milioane de euro, înjumătățind “beneficiile” aduse de noua taxă, fără a lua în calcul efectele negative macroeconomice pe care aceasta le va avea (creșterea prețurilor la majoritatea bunurilor și serviciilor și scăderea vânzărilor acestora în economie). Chiar și la o scădere a cererii de 5%, statul ar pierde venituri din TVA de 150 de milioane de euro.

CONSUMUL GLOBAL DE ENERGIE

PRODUCTIA GLOBALA DE ENERGIE

Consumul de energie al SUA

Tag Cloud