Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Wed11202019

Last updateTue, 18 Jun 2019 8pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Explorare si Productie Producția de gaze a OMV Petrom s-a micșorat cu 8,5%. Plafonarea prețului pentru consumatorii casnici și reducerea producției interne vor majora importurile și vor scumpi gazele consumatorilor industriali

Producția de gaze a OMV Petrom s-a micșorat cu 8,5%. Plafonarea prețului pentru consumatorii casnici și reducerea producției interne vor majora importurile și vor scumpi gazele consumatorilor industriali

Petrom T1 2013

OMV Petrom și-a redus producția de gaze cu 8,5% sau 7 mii barili echivalent petrol (bep) pe zi în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, după ce în 2018 a înregistrat o scădere a producției de aproximativ 7%. Dacă tendința va continua, consumatorii industriali vor fi cei care vor fi nevoiți să achite un preț mai mare pentru gaze, în urma apelării la importuri menite a compensa scăderea producției interne. Populația și centralele menite a asigura încălzirea populației vor beneficia în schimb de gaz din producție internă la prețul plafonat de 68 de lei/MWh.

Și vânzările de gaze către terți au avut de suferit, diminuându-se cu aproximativ 20%, de la 12,13 TWh în perioada ianuarie-martie 2018 la 9,7 TWh în primele trei luni ale acestui an. Vânzările de energie electrică, produsă la centrala de Brazi, s-au majorat cu aproximativ 20%, de la 0,89 TWh la 1,08 TWh, ca urmare a faptului că centrala a funcționat mai tot timpul în vederea echilibrării sistemului, care s-a confruntat cu probleme în principal în producția de electricitate din cărbune.

Comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, vânzările de gaze către terți a rămas la un nivel constant, în timp ce producția de electricitate s-a redus considerabil, cu 30%. În trimestrul al patrulea OMV Petrom a produr peste 1,48 TWh de electricitate, ca urmare a faptului că centrala a funcționat mai tot timpul în vederea echilibrării sistemului, care s-a confruntat cu probleme în principal în producția de electricitate din cărbune.

Producția de gaze din primul trimestru a înregistrat o scădere de 2,3% față de nivelul din trimestrul al patrulea al anului trecut, când se extrăgeau 84 mii bep/zi.

În ceea ce privește producția de țiței, și aceasta a scăzut de la 73 mii bep/zi în primele trei luni ale anului trecut la 71 mii bep pe zi. În ultimul trimestru al anului, producția de țiței a OMV Petrom a fost de 72 mii bep/zi.

Interesant este că, în pofida unui preț al petrolului mai mic cu aproximativ 2 dolari pe baril, marja de rafinare s-a redus de la 6,56 dolari în primul trimestru al anului trecut pe baril la 3,62 dolari/baril în primele trei luni ale acestui an.

CONSUMUL GLOBAL DE ENERGIE

PRODUCTIA GLOBALA DE ENERGIE

Consumul de energie al SUA

Tag Cloud