Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Wed04242024

Last updateSun, 31 Mar 2024 10am

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Explorare si Productie Petro Ventures, director nou şi avocaţi de la Sterling Resources

Petro Ventures, director nou şi avocaţi de la Sterling Resources

Petro Ventures

Compania parteneră cu Sterling Resources la concesiunile din Marea Neagră, Petro Ventures, lucrează în România cu aceeaşi avocaţi cu care au lucrat cei de la Sterling când s-au semnat (pe atunci controversatele) contracte de explorare a zăcămintelor din Marea Neagră în noiembrie 2008, aprobate de guvernul Tăriceanu, indică documente consultate de Energy Report.

Dacă presa scria în 2008 că actul adiţional la contractul de explorare a zăcămintelor din Marea Neagră a fost semnat din partea Sterling de către Emilian Ijdelea (persoană influentă în afacerile cu statul, fost preşedinte al Agenţiei Române de Dezvoltare între 1992 şi 1993), acum, potrivit informaţiilor Energy Report, Oana Alexandra Ijdelea deţine o parte socială din capitalul Petro Ventures Resources SRL. Aceasta este frecvent o practică în rândul multor firme care apelează la serviciile avocaţilor, de la le oferi, printre altele, şi părţi sociale.

Nu e nimic rău în asta. Interesant este însă că atunci când vine vorba de afacerile cu statul, doar un mic grup de case de avocatură, probabil cele cu o anume... experienţă,  ajung să participe la licitaÅ£ii sau să câştige contractele. Amintim în treacăt că acest cabinet de avocatură figura în anul 2012 ÅŸi pe lista scurtă cu puÅ£inii care au depus oferte pentru consultanÅ£a înainte de privatizare la grupurile Electrica Serv ÅŸi Electrica Furnizare.

Petro Ventures Resources, controlată de Petro Ventures Europe BV, a hotărât lunile trecute şi numirea ca administrator pe o perioadă de trei ani a lui Florin Bîlbîie, un român de 36 de ani, care a plecat cu o bursă Soros să-şi continue studiile în străinătate (masterate la Oxford etc), fiind la un moment dat şi profesor de economie la Sorbona.

Petro Ventures Europe BV deţine participaţii ȋn câteva concesiuni (precum Pelican sau Luceafărul) din Marea Neagră, alături de Sterling Resources Ltd.

De curând, Petro Ventures a transferat participaţia sa de 20% în zona petrolieră Midia Deep către Exxon şi OMV Petrom.

Tag Cloud