Reindustrializarea Europei și României ar trebui să înceapă cu stoparea dezindustrializării Bătrânului Continent
- Detalii
- Publicat în 10 July 2013
- Scris de Florin Rusu
Până să-și vadă îndeplinite visurile de reindustrializare a Europei, respectiv României, tehnocrații și politicienii de la Bruxelles și București vor trebui să se mulțumească cu realizarea unui deziderat mai puțin ambițios, și anume cel al stopării dezindustrializării Bătrânului Continent. Ambițiile ecologice ale Bruxelles-ului, care se percepe drept o adevărată avangardă în lupta împotriva poluării au avut în ultimele decenii două efecte dezastruoase, relocarea unor industrii din Europa în statele emergente, în special cele din Asia și majorarea emisiilor de gaze de seră la nivel global tocmai prin această relocare în state care nu dau doi bani pe proiectele ecologice ale UE.
Din ce în ce mai mulți giganți industriali amenință Europa și România cu închiderea unor capacități de producție în cazul în care nu vor fi luate măsuri în acest sens. În acest context, se pare că ieri, premierul Ponta a purtat mai multe discuții cu importanți investitori în economia autohtonă.
"Facem toate eforturile pentru exploatările de gaze din Marea Neagră. Astăzi (marți - n.r.) a fost președintele OMV în România, în vizită, tocmai ca să discutăm de investițiile în continuare. Astăzi am vorbit o jumătate de oră și cu domnul Mittal, cum să facem să ținem - că se cam închid în Europa combinatele siderurgice - companiile. Nu a dat cu pumnul în masă, el spune că în Europa, dacă nu se face ceva, nu va mai fi competitiv și profitabil să se producă oțel, se va produce dar în Rusia sau în China.", a spus Ponta, citat de Economica.net.
Tot în domeniul gazelor, se pare că lucrările de construcție la gazoductul Iași-Ungheni, care va conecta rețelele de gaze ale României și Republicii Moldova, ar urma să fie lansate pe 27 august, în prezența premierilor din cele două state și a comisarului european pentru Energie, Guenther Oettinger. Cel puțin așa a declarat marți, la București, șeful Guvernului de la Chișinău, Iurie Leancă, citat de Agerpres.
Ziarul Financiar anunță că firma Genesis Biopartner, cu capital suedezo-român, a investit 5 milioane euro într-o centrală de cogenerare cu puterea de 1 MW, situată în Filipeștii de Pădure, județul Prahova, care va furniza energie electrică în rețea și abur tehnologic pentru fabrica de mezeluri Cris-Tim din aceeași localitate. Capital susține că materia primă pentru alimentarea generatorului constă în masă verde, de regulă porumb, dar și alte plante furajere, precum și deșeuri organice. Stația procesează zilnic 49 de tone de substrat organic și produce 1 MW energie electrică și 1,5 MW echivalent energie termică.