Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu05162024

Last updateSun, 31 Mar 2024 10am

Romana English
Back Home Electricitate Exportul net de curent al României în 2013 a fost 2 TWh

Exportul net de curent al României în 2013 a fost 2 TWh

Transelectrica directori

 România a exportat energie electrică de 4,7 TWh în anul 2013 iar importurile au fost de 2,7 TWh, informează Transelectrica. Ţara noastră este de mai mult timp exportator net de energie electrică, chiar dacă la asta merită adăugat şi faptul că nici jumătate din capacitatea de interconexiune prin care transportă Transelectrica nu este utilizată. În plus, exporturile au loc mai ales noaptea, când consumul intern e mai redus.

Aceste cifre sunt astfel mult reduse faţă de cum ar trebui să arate într-o ţară normală, cu interconexiuni adecvate cu alte state. Pentru aceasta e destul să vedem cifrele… interne.

Capacitatea totală de producţie a electricităţii a ajuns la finele anului trecut la 20.140 MW. Producţia, fără a include consumul intern al producătorilor, a fost de 54,5 TWh în timp ce consumul mediu net a fost de 5.971 MW.

Este motivul pentru care una din cele mai importante direcţii unde se propun a se concentra investiţiile companiei în următorii cinci ani este tocmai îmbunătăţirea conexiunilor şi interconexiunilor.

“Planul de dezvoltare prevede creşterea interconexiunilor cu ţările vecine, retehnologizarea staţiilor cu vechime de 35 - 45 de ani şi întăririrea reţelelor şi ca urmare a regenerabilelor, care ne-au copleşit în ultima perioadă. Avem un proiect comun cu Serbia, Reşita - Pancevo. Sperăm ca în 2016 să punem în funcţiune interconexiunea. Un alt grup de proiecte importante este din Doblogea la Galaţi până la Suceava şi apoi spre Moldova, la Bălţi”, a declarat Ciprian Diaconu, membru în Directoratul companiei, în cadrul unei conferinţe de presă.

Transportatorul şi-a propus investiţii de 2,5 miliarde de lei în perioada 2014 - 2017, a declarat Ştefan Bucătaru, directorul general executiv al Transelectrica.

Energia tarifată de Transelectrica a scăzut în 2013 la 51,85 TWh, de la 53,93 TWh în anul 2012. Scăderea vine după ce în anul 2012, de asemenea energia tarifată a scăzut de la 56.06 TWh din 2011.

În ceea ce priveşte mixul de producţie, acesta a fost de 43% termo, 27% hidro, 20% nuclear şi 10% regenerabile.

 

Tag Cloud