Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu06042020

Last updateTue, 05 May 2020 10am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Contabilitate si Fiscalitate Grecia: Syriza promite curent electric gratuit pentru cele mai sărace gospodării. Grecii datorează monopolului energetic de stat peste 2 miliarde euro

Grecia: Syriza promite curent electric gratuit pentru cele mai sărace gospodării. Grecii datorează monopolului energetic de stat peste 2 miliarde euro

Syriza

Syriza, partidul care a câștigat alegerile parlamentare de duminică din Grecia, promite reluarea imediată a alimentării cu curent electric a locuințelor debranșate de la rețeaua de electricitate din cauza neplății facturilor, precum și energie electrică gratuită pentru cele mai sărace gospodării, în limita a 3.600 KWh pe an. Asta în condițiile în care valoarea totală a facturilor restante ale grecilor către monopolul energetic de stat PPC a ajuns la 2 miliarde de euro.

În programul politic al Syriza, la capitolul măsuri sociale "umanitare" imediate, al căror cost total este estimat de partidul de stânga la 1,882 miliarde euro, figurează furnizarea de curent electric gratuit celor mai sărace familii din Grecia, în limita a 300 KWh pe lună, respectiv 3.600 KWh pe an.

Syriza estimează că de această facilitate ar urma să beneficieze circa 300.000 de gospodării din Grecia ale căror venituri le situează sub pragul oficial de sărăcie. Costurile acestei măsuri s-ar ridica la aproximativ 54 de milioane de euro pe an.

În plus, Syriza are în vedere acordarea de facilități întreprinderilor mici și mijlocii în ceea ce privește costurile cu energia. Mai precis, acestea vor putea beneficia de curent electric la prețuri reduse, subvenționate de stat, cu condiția să semneze un acord prin care să se angajeze să mențină numărul de locuri de muncă și să îndeplinească o serie de exigențe privind protecția mediului.

Statul șantajist

Costurile cu energia electrică reprezintă o imensă problemă pentru Grecia. Potrivit ultimelor date oficiale, monopolul energetic de stat PPC se confruntă cu mari probleme de lichiditate, în condițiile în care valoarea totală a facturilor de curent neplătite de greci a depășit nivelul de 2 miliarde de euro. Gospodăriile populației au facturi neplătite de 1,33 miliarde euro, marii consumatori industriali – de 405,7 milioane euro, alți agenți economici – de 259,2 milioane euro, iar instituțiile de stat – de 54 milioane euro.

Problema este mai veche, dar s-a agravat începând din 2011, când guvernul de la Atena a introdus o nouă taxă pe proprietăți (dublând nivelul acestei impuneri), inclusă pe facturile de energie electrică și care trebuie plătită odată cu aceasta, la fel ca taxa radio-TV din România. Practic, în acest fel, guvernul i-a șantajat pe greci cu întreruperea alimentării cu energie electrică în caz de neplată a suprataxei pe proprietate.

Deși autoritățile au interzis formal deconectarea de la rețeaua de electricitate a celor care nu achită această taxă pe proprietate, soft-ul furnizorului de energie este incapabil să distingă ce anume de pe factură plătește un client, respectiv curentul consumat sau taxa pe proprietate, astfel încât, cu excepția celor care plătesc totalul sumei de pe factură, toți ceilalți se confruntă cu riscul de a fi deconectați pentru neplată.

La nivelul anului 2013, circa 1.000 de gospodării din Grecia erau deconectate zilnic de la rețeaua de electricitate de către monopolul grecesc de stat din domeniul distribuției energiei electrice, pentru neplata facturilor la energie.

Scumpiri uriașe

În plus, aproape jumătate din apartamentele din Atena s-au debranșat de la sistemele de încălzire centrală, alimentate cu păcură, pentru că nu și-au mai permis să plătească facturile la întreținere.

În 2012, guvernul a majorat cu nu mai puțin de 450% taxa pe vânzarea de păcură pentru încălzire, ceea ce a scumpit combustibilul cu circa 40%. Acest lucru i-a determinat pe mulți greci, chiar cu venituri peste medie, să treacă la încălzirea cu lemne. Pe lângă că poluează, aceste sisteme de încălzire sunt de multe ori artizanale și au provocat incendii în care și-au pierdut viața câteva zeci de persoane pe an.

În intervalul 2008 – 2013, costurile cu energia electrică în Grecia au crescut cu nu mai puțin de 60%. Prețul în sine al electricității s-a majorat, în medie, cu 7% pe an în perioada menționată, iar taxele și tarifele care intră în prețul final al energiei – cu 13,8% pe an. Prețul final a fost umflat și de majorarea continuă a subvențiilor pentru producția de energie din surse regenerabile, impuse de stat și suportate de consumatori.

Piața de energie electrică din Grecia este dominată de grupul energetic de stat PPC, care alimentează cu curent electric circa 90% din consumatori și deține peste două treimi din capacitatea totală de producție. Statul elen controlează 51% din companie. În 2011, guvernul a ajuns la un acord cu troika FMI-CE-BCE pentru reducerea participației guvernului de la 51% la 34%, dar acordul nu a putut fi pus în practică deoarece sindicatele de la centralele electrice PPC au intrat în grevă, provocând întreruperi totale ale alimentării cu energie în mai multe orașe din Grecia.

CONSUMUL GLOBAL DE ENERGIE

PRODUCTIA GLOBALA DE ENERGIE

Consumul de energie al SUA

Tag Cloud