Batalia pe Resurse
Chevron încalcă o cutumă a industriei și face deal-uri cu o companie naționalizată, de dragul șisturilor argentiniene. Va beneficia și de o lege „cu dedicație”
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 23 July 2013 01:00
Americanii de la Chevron au semnat un acord cu compania argentiniană de stat YPF potrivit căruia urmează să investească suma de 1,24 miliarde de dolari în dezvoltarea câmpului de petrol și gaze de șist Vaca Muerta, despre care se estimează că ar conține printre cele mai mari zăcămine de acest tip din emisfera vestică.
Este prima investiție majoră în sectorul petrolier al Argentinei după ce
Cât de nocivă e poluarea cu CO2? Majorarea emisiilor de gaze cu efect de seră a dus la „înverzirea” deșerturilor
- Detalii
- Publicat în Monday, 15 July 2013 09:00
Departe de a transforma Pământul într-un iad fierbinte lipsit de viață, se pare că majorarea nivelurilor de dioxid de carbon din atmosferă duc la „înverzirea” deșerturilor.
Aceasta este concluzia unui studiu recent al cercetătorilor australieni, care au scanat imagini, obținute cu ajutorul sateliților, ale unor regiuni care, în trecut, erau deșertice, marcate de secetă și lipsite de viață.
„Am
Strategiile energetice divergente ale Palatului Victoria și Palatului Cotroceni
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 10 July 2013 12:16
- Scris de Florin Rusu
În urmă cu o săptămână, doi premieri au vizitat Kazahstan-ul, cel britanic și cel român. La întoarcerea din Asia, aceștia au fost întâmpinați diferit de presa de la Londra și de cea de la București. În timp ce Financial Timestitra că vizita lui David Cameron ar putea să conducă la semnarea unor contracte de 700 de milioane de lire sterline și să îmbunătățească relațiile economice dintre
OMV pierde aproape 10% din producția zilnică din cauza situației din Libia. Alte mari companii petroliere europene își retrag personalul din regiune
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 09 July 2013 23:20
Compania-mamă a Petrom, OMV, controlată de statul austriac, și-a întrerupt cea mai mare parte a producției de țiței din Libia începând cu data de 25 iunie, din cauza evoluției situației politice din această țară. Anul trecut, austriecii extrăgeau zilnic în Libia circa 30.000 de barili de petrol, reprezentând aproape 10% din totalul producției de țiței a grupului OMV, cifrat la 303.000 de
Azerbaijan: Autorul scenariului filmului de Oscar „Burnt By The Sun” de Nikita Mihalkov va candida la președinție contra dictatorului hidrocarburilor, Ilham Aliev
- Detalii
- Publicat în Friday, 05 July 2013 14:14
Familia actualului președinte azer Ilham Aliev conduce statul caucazian bogat în petrol și gaze de peste 40 de ani.
Ilham Aliev a ajuns la putere în urmă cu 10 ani, succedându-i tatălui său, Heydar Aliev. Acesta, fost general KGB, le este cunoscut românilor prin aceea că, din rațiuni nu foarte limpezi, posibil legate de proiectul Nabucco, i s-a ridicat o statuie în București, în Parcul Tei.
Producţia de energie a eolienelor s-a dublat în primele cinci luni ale anului şi a ajuns la o pondere de 8,8%. Producţia de cărbune a căzut cu peste 25%
- Detalii
- Publicat în Friday, 05 July 2013 13:06
Producţia din centralele electrice eoliene în primele cinci luni s-a ridicat la 2.158,8 milioane KWh, în creştere cu 1.107,9 milioane KWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Ponderea acestei resurse a ajuns la 8,8% din resursele de energie electrică în perioada ianuarie – mai, indică Institutul Naţional de Statistică (INS). Printre schimbările mai substanţiale faţă de primele cinci
Der Spiegel: Încălzirea globală stagnează, ca și isteria din jurul conceptului. Modelele climatologilor alarmiști s-ar putea dovedi fundamental greșite
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 03 July 2013 00:00
Experții în climatologie susțin de ani de zile că temperaturile la nivel global vor crește direct proporțional cu majorarea cantităților de gaze cu efect de seră emise în atmosferă în urma activităților umane, în special a celor industriale și energetice. Problema este însă că, de fapt, acest lucru nu s-a întâmplat în ultimii 15 ani. Într-un interviu acordat publicației germane Der Spiegel,
Veste proastă pentru România și Europa: Statele exportatoare de gaze nu vor să decupleze prețul gazelor de cel al petrolului
- Detalii
- Publicat în Monday, 01 July 2013 13:50
- Scris de Florin Rusu
După eșecul răsunător al Nabucco de săptămâna trecută, România și, în general, Uniunea Europeană, au mai primit astăzi o lovitură dificil de suportat. Statele cele mai mari exportatoare de gaze naturale din lume au anunțat că nu intenționează să renunțe la formula lor de calcul, care leagă prețul gazelor de cel al petrolului, în pofida proceselor pierdute la diferite curți de arbitraj pe
Obama plusează în războiul pentru resurse cu China: puterea americană în Africa înseamnă electrificarea continentului
- Detalii
- Publicat în Monday, 01 July 2013 13:18
Președintele Statelor Unite, Barack Obama, a anunțat un proiect în valoare de 7 miliarde de dolari care vizează modernizarea reţelelor de energie din Africa, în vederea reducerii riscului căderilor de tensiune, care descurajează investiţiile, și care își propune dublarea accesului la curent electric în Africa sub-sahariană. Asta după ce actuala administrație de la Washington a fost
Eficienţa energetică nu e mereu… profitabilă
- Detalii
- Publicat în Thursday, 27 June 2013 16:15
De ceva vreme se vorbeşte şi pe la noi tot mai frecvent de eficienţă energetică. Serviciile de eficienţă energetică din România sunt însă doar un segment de nişă deocamdată, dacă este să ne gândim la numărul redus al companiilor care au un astfel de obiect declarat de activitate. Aceste companii, aşa-numitele ESCO (Energy Services Company) au început să apară pe plan local extrem de timid,
Nabucco a murit, dar poate supraviețuiește Oltchim: Ponta le propune azerilor de la SOCAR să cumpere combinatul vâlcean
- Detalii
- Publicat în Thursday, 27 June 2013 11:06
Guvernul a propus companiei petroliere azere de stat SOCAR să preia combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), aflat în insolvenţă de la începutul acestui an, reprezentanţii potenţialului investitor afirmând însă că vor analiza situaţia înainte de a lua o decizie.
Subiectul Oltchim a fost abordat într-o discuţie avută de premierul Victor Ponta, aflat în vizită oficială în Azerbaidjan, cu
Imperiul Gazprom se clatină: plătește în 2013 europenilor discount-uri de un miliard de dolari și elimină clauza "take-or-pay" pentru marii consumatori interni
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 04 June 2013 17:46
- Scris de Florin Rusu
Confruntat cu creșterea concurenței, atât pe plan intern, dar și extern, dar și cu o scădere considerabilă a cererii pe plan extern, gigantul rus Gazprom este pe cale să facă unele concesii inimaginabile în urmă cu un câțiva ani. Dacă pe plan extern, la presiunea Comisiei Europene și a statelor membre UE a acceptat să acorde discount-uri importante, pe plan intern, conducerea companiei și-a
Subvenționarea energiei conduce la adâncirea deficitelor, îi favorizează pe cei înstăriți și creează state populate cu rentieri
- Detalii
- Publicat în Thursday, 30 May 2013 11:53
- Scris de Florin Rusu
Paradoxal, în toată lumea, cele mai mari subvenții la energie sunt acordate de statele care dețin și cele mai mari resurse primare. Nu numai respectivele state se comportă ca niște rentieri, nepermițând dezvoltarea altor sectoare economice, ci și cetățenii lor, care sunt încurajați de acestea să devinăl a rândul lor, simpli rentieri. Pe termen lung, aceasta este o politică pierzătoare,
CE nu se dezminte: în loc să trateze cauzele, vrea să reindustrializeze forțat economia Europei în pofida scepticismului reprezentanților industriei
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 22 May 2013 19:43
- Scris de Florin Rusu
Decenii la rândul, Uniunea Europeană s-a prezentat lumii întregi ca un exemplu de reformare a pieței energetice, ca un model de "dezvoltare durabilă" și s-a mândrit cu succesele înregistrate în ceea ce privește reducerea emisiilor de carbon. Nicăieri în lume, limbajul de lemn al planificării centrale nu a răsunat mai puternic decât pe Bătrânul Continent. Săptămână după săptămâna, la
Ponta, favorabil investițiilor private în energie: "Pe bani privaţi nu are cum să decidă tot statul"
- Detalii
- Publicat în Thursday, 16 May 2013 15:10
- Scris de Energy Report
Investițiile private în energie și asigurarea unui mix de energie echilibrat și diversificat au fost două dintre temele cele mai discutate în cadrul "Pactului pentru Energie" lansat astăzi de Academia Română. Până și premierul Victor Ponta, care în ultimele două săptămâni s-a remarcat prin câteva atacuri dure la adresa proprietății private, a recunoscut necesitatea implicării capitalului
Resurse de energie în scădere, în primele trei luni ale anului
- Detalii
- Publicat în Friday, 10 May 2013 14:34
Şi resursele de energie electrică dar şi resursele de energie primară s-au redus în trimestrul unu al anului în curs comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Tot în scădere au fost şi producţia internă cât şi importurile şi exporturile, reiese din datele provizorii de la Institutul Naţional de Statistică. Consumul populaţiei a înregistrat de asemenea o uşoară scădere. Singurele
Norvegia majoreză în an electoral taxele petroliere pentru a micșora impozitul pe profit al celorlalte companii
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 08 May 2013 12:05
- Scris de Florin Rusu
Anii electorali sunt cei mai efervescenți pentru mediul de business, nu numai în România, ci și în Norvegia. Premierul statului nordic, Jens Stoltenberg, aflat în fața unor alegeri dificile care urmează să aibă loc în luna septembrie, și-a construit campania electorală pe o reformă fiscală, prin care intenționează să reducă impozitul pe profit pentru majoritatea firmelor autohtone, măsură
Cum a săltat Guvernul României prețul acțiunilor dezvoltatorului proiectului de la Roșia Montană cu aproape 30% într-o singură zi
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 07 May 2013 00:13
Volatilitatea extremă a prețului aurului pe piețele internaționale din ultima perioadă a fost de infarct pentru investitori. Doar în aprilie, cotația metalului galben a coborât cu aproape 16%, de la 1.599 dolari/uncia la 1.348 dolari/uncia, pentru a-și mai reveni ulterior, la 1.470 dolari/uncia. Deloc surprinzător, aceste mișcări ale pieței au lovit în plin companiile miniere listate
Peste 40% dintre români consideră că exploatarea gazelor de șist și a aurului de la Roșia Montană sunt periculoase. Isărescu – cel mai de încredere lider politic
- Detalii
- Publicat în Friday, 19 April 2013 01:51
Un procent de 41,5% dintre români consideră că exploatarea gazelor de șist constituie un pericol pentru mediu și pentru oameni, iar 44,8% sunt de părere că exploatarea aurului cu cianuri la Roșia Montană este un pericol pentru România, potrivit unui sondaj de opinie efectuat în perioada 12-17 aprilie 2013 de către Agenția de Rating Politic, agenția acreditată de PNL și USL pentru realizarea
Vor pleca scoțienii cu 20 de miliarde de barili de petrol din Marea Nordului „în spinare” dacă se vor desprinde de Marea Britanie?
- Detalii
- Publicat în Friday, 19 April 2013 00:54
Sloganul „Este petrolul Scoției!” a dus Partidul Național Scoțian la cele mai bune rezultate electorale din istoria sa, obținute la alegerile parlamentare din Marea Britanie din 1974. La aproape patruzeci de ani după acel moment, partidul este mai aproape ca niciodată de a-și vedea visul cu ochii: o Scoție independentă de Marea Britanie. Iar una dintre principalele teme ale campaniei pentru
Rusia își direcționează expansiunea energetică spre nordul Europei, în timp ce estul continentului vrea să-și reducă dependența de Gazprom
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 16 April 2013 23:31
Strategia Rusiei, de extindere a influenței sale energetice asupra Europei, pe fondul crizei economice, a luat în vizor și statele din nordul continentului. În următoarele șase luni, gigantul rus Gazprom, compania olandeză de stat de transport al gazelor naturale Gasunie și British Petroleum (BP) vor explora posibilități de colaborare în proiecte de interes comun în regiune. Gazprom și