Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri03292024

Last updateThu, 14 Mar 2024 9am

Romana English
Back Home Energie Regenerabila Stiri Energie Regenerabila Energie Solara/Eoliana Eoliene schimbate pe seminţe, la Constanţa

Eoliene schimbate pe seminţe, la Constanţa

eoliene Crucea

 

Marele grup italian Sorgenia a vândut proiectul “Eolian Medgidia Peştera” cu 25 de turbine şi o putere instalată de 50 MW către firma Legra Tex din Constanţa, după ce lunile trecute aprobaseră vânzarea “de principiu”, indică o hotărâre a italienilor, consultată de Energy Report.

Legra Tex, care este acum asociatul unic al proiectului, este administrată de omul de afaceri Eugen Anghel. Acesta din urmă a devenit administratorul proiectului eolian.

Compania italiană nu a comunicat preţul de vânzare. Noul administrator însă a schimbat obiectul principal de activitate de producţie de energie electrică în cultivarea orezului şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase (floarea soarelui). Producţia de energie electrică a devenit obiectul secundar de activitate.

Gigantul italian Sorgenia a renunţat pe bandă rulantă la proiectele eoliene din România. Mai precis, a renunţat la trei proiecte tot din Constanţa şi la două din Vaslui, despre care am scris pe larg în Energy Report lunile trecute.

Vorbim despre parcului eolian Fălciu 1 din Vaslui pentru care italienii au  semnat în 2013 cu Gamesa Eolica un contract de furnizare, inginerie, transport, montaj şi punere în funcţiune pentru 44 de aerogeneratoare electrice, model G97 T90. Valoarea acestui contract a fost de 83,16 milioane de euro (exclus TVA).

În plus, italienii au mai semnat un contract în valoare de peste 14,3 milioane de euro (exclus TVA) pentru realizarea lucrărilor electrice şi civile corelate acestui parc. Contractul a fost semnat cu Alpine Energie Osterreich GMBH. Al treilea contract a fost semnat pentru mentenanţa celor 44 de turbine şi tot cu Gamesa Eolica.

Sorgenia a mai renunţat la patru proiecte eoliene în lunile trecute, unul din Vaslui şi trei din Constanţa, despre care Energy Report a scris pe larg la vremea respectivă. Cauzele invocate pentru care italienii nu mai investesc în proiectele eoliene se păstrează exact aceleaşi.

“Suma stimulentelor oferite în România pentru centralele electrice eoliene a fost redusă treptat de către legiuitor, determinând considerarea investiţiei în acest sector ca fiind mai puţin atractivă”, spun italienii în documentel în care renunţau la proiecte.

Gigantul italian Sorgenia are afaceri care au depăşit două miliarde de euro în anii din urmă şi capacităţi instalate de peste 5.100 MW precum şi multe proiecte de energie regenerabilă în pregătire.

 

Tag Cloud