Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Mon12022024

Last updateThu, 28 Nov 2024 6pm

Romana English
Back Home Electricitate Stiri Electricitate Energie Electrica Activele fostului Renel se transmit din tată în fiu

Activele fostului Renel se transmit din tată în fiu

renel

 

ISCE, fostul institut de cercetare din Renel, are de curând un nou director general şi acţionar unic. Directorul general Ion Ene i-a lăsat moştenire cele două poziţii fiului său de 29 de ani, Andrei Ene. Remuneraţia directorului general este de 8.000 de lei lunar, indică o hotărâre a companiei, consultată de Energy Report.

Întreprinderea de Studii şi Cercetări Energetice s-a desprins în 1998 din fosta Regie Autonomă de Electricitate Renel şi s-a făcut societate comercială pe acţiuni, alături de "Institutul de Cercetări şi Modernizări Energetice - ICEMENERG" - S.A., moştenind şi active Renel.

Compania a “moştenit” nu doar clădiri ci şi obiceiul de a câştiga multe contracte cu companiile de stat. De fapt, ca să fim mai precişi, pentru multe contracte ale unor companii precum Hidroelectrica, Transelectrica, CE Oltenia şi altele s-au organizat licitaţii dar, frecvent, s-a întâmplat ca respectivele licitaţii să fie câştigate de ISCE. Toate acestea ca urmare a unei îndelungi experienţe în domeniu.

O să dăm mai jos doar câteva exemple de contracte câştigate de ISCE în ultimii ani, în plină criză.

Astfel, pentru consultanţă suplimentară la obiectivul de investiţii "AHE a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbeşti" la Hidroelectrica, ISCE a câştigat în anul 2010 un contract în valoare de nu mai puţin de 273.000 de euro. În anul 2008 a câştigat tot pentru Hidroelectrica şi tot pentru servicii suplimentare, însă de asistenţă geologică, un contract de 497.535 de lei.

În anul 2009 a câştigat un contract pentru Transelectrica în valoare de 65.000 de lei care presupunea un studiu de soluţie privind monitorizarea on-line a funcţionării în reglaj primar a grupurilor generatoare.

Să mai spunem că doar pentru efectuarea de probe şi măsurători la turboagregatul bl.7 al Complexului Energetic Oltenia, ISCE a câştigat un contract de circa 50.000 de lei.

Compania a încheiat anul 2013 cu un rulaj de 3,3 milioane de lei cu un număr mediu de 28 de salariaţi. Ce e mai interesant este că profitul net este de peste 1,3 milioane de lei, adică peste 30% din rulaj. De unde se poate observa lesne şi din nou că, contractele cu statul au frecvent marje foarte mari de profit.

 

Tag Cloud