Stiri pline de energie
Guvernul de la Belgrad va ancheta vânzarea companiei petroliere sârbe de stat NIS către Gazprom
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 12 August 2014 09:10

Ministerul de Interne al Serbiei a anunțat că va deschide o anchetă privind vânzarea de către statul sârb, în 2008, a companiei de petrol și gaze Naftna Industrija Srbije AD (NIS), cu activități și în România, către rușii de la Gazprom Neft, brațul petrolier al gigantului rus de stat Gazprom.
La acea dată, multe voci politice din Serbia acuzau că prețul de vânzare a companiei a fost mult
Aerul condiţionat dăunează grav buzunarului. Jumătate din aparate mint consumatorii, consumul de energie e mult peste ce scrie pe etichetă
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 12 August 2014 07:09

Că aparatele de aer condiţionat îngroasă factura la curent vara, se ştie. Ce nu se prea ştie e că în România continuă să se vândă, de către unii importatori, aparate de aer condiţionat care mint consumatorii. Mai precis, etichetele energetice „nu respectă clasa energetică reală a aparatelor, consumul fiind cu 30 – 40% mai mare decât cel afişat prin etichetă”, indică Aston Com,
Export de electricitate de 5 ori mai mare şi producţie din panouri solare triplată în prima jumătate a anului. Importul de gaze a scăzut cu peste 60%
- Detalii
- Publicat în Monday, 11 August 2014 10:18

Energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice a fost de 611,1 milioane KWh în prima jumătate a anului, în creştere cu 399,3 milioane KWh faţă de semestrul I din anul 2013, indică datele de la Institutul Naţional de Statistică. Exportul de energie electrică a fost de 2.966,4 milioane KWh, în creştere cu 2.378,3 milioane KWh.
Schimbări semnificative s-au înregistrat şi în cazul
Ucraina dublează redevențele la gaze naturale pentru a finanța războiul cu separatiștii proruși. Cât de "euroatlantici" vor rămâne petroliștii occidentali?
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 06 August 2014 10:11

Parlamentul de la Kiev a votat recent o lege potrivit căreia, de la 1 august anul acesta, redevențele petroliere datorate de companiile de extracție pentru producția internă de gaze naturale au fost dublate, de la fostul nivel de 28% la 55%, iar cele pentru producția internă de condensat au fost majorate de la 42% la 45%.
Legea prevede că respectivele majorări vor avea un caracter temporar
CE Oltenia vinde un fost depozit de antracit cu 300.000 €
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 06 August 2014 10:00

Minprest Serv, controlată în proporţie de 95% de Complexul Energetic Oltenia, scoate la vânzare prin licitaţie un teren intravilan de circa 4.000 mp, indică un document consultat de Energy Report. Terenul este situat în Târgu Jiu şi a fost cu puţin timp în urmă depozit de antracit.
Licitaţia cu strigare va porni de la preţul de evaluare echivalent al sumei de 283.000 de euro. Cei
Gerhard Roiss (OMV): UE s-ar împușca singură în picior dacă ar stopa construcția South Stream
- Detalii
- Publicat în Monday, 04 August 2014 09:53
- Scris de Florin Rusu

Sancțiunile economice impuse de UE Rusiei nu vor afecta construcția gazoductului South Stream, susține CEO-ul companiei, Gerhard Roiss, într-un interviu acordat publicației austriece Profil, care urmează a fi publicat în această săptămână.
În opinia șefului OMV, principal acționar al OMV Petrom, în cazul în care ar stopa construcția gazoductului, "UE s-ar împușca singură în picior".
De ce mai ocupă Marexin-ul lui Patriciu un etaj din Băneasa Business Center? Pentru că... e clădirea lui
- Detalii
- Publicat în Monday, 04 August 2014 09:43

Anumite companii care au explorat Marea Neagră după resurse în ultimii ani au decis după puţin timp să se retragă din zonele care nu s-au dovedit profitabile comercial. Amintim aici doar cazurile Petroceltic în teritoriul bulgăresc sau Sterling la Muridava, pentru exemplificare. Nu pare a fi şi cazul companiei Marine Resource Exploration International (Marexin) a lui Dinu Patriciu,
Guvernul Ponta amână (electoral?) cu două luni reducerea cu până la 85% a obligațiilor de achiziție de certificate verzi ale marilor consumatori industriali
- Detalii
- Publicat în Thursday, 31 July 2014 21:55

Data de la care marii consumatori industriali de energie electrică vor putea face cerere la Guvern pentru a beneficia de reducerea cu până la 85% a obligațiilor de achiziție de certificate verzi destinate subvenționării producătorilor de energie din surse regenerabile a fost amânată cu două luni, de la 1 august 2014 la 1 octombrie 2014. În acest fel, reducerile, suportate din buzunarul
Gazprom și Rosneft riscă confiscarea de active de zeci de miliarde de dolari în afara Rusiei, ca urmare a sentinței în cazul Yukos
- Detalii
- Publicat în Thursday, 31 July 2014 21:42

Gazprom și Rosneft, cele mai importante companii energetice ale Rusiei, și-ar putea vedea confiscate active de zeci de miliarde de dolari în afara Rusiei, ca urmare a recentei sentințe a Curții de Arbitraj de la Haga, care a impus Rusiei plata de despăgubiri de 50 de miliarde de dolari către foștii acționari ai companiei petroliere Yukos, ca urmare a naționalizării și ulterior revânzării
Guvernul Ponta își propune să încaseze de 2,5 ori mai mult din supraimpozitarea Romgaz și OMV Petrom – rectificare bugetară
- Detalii
- Publicat în Thursday, 31 July 2014 14:00

Încasările bugetului de stat pe anul acesta din taxa pe veniturile suplimentare obținute de producători ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale au fost majorate de 2,5 ori la recenta rectificare bugetară, de la 290,93 milioane lei, cât prevedea forma inițială a legii bugetului de stat pe 2014, la 725,05 milioane lei, reprezentând o influență pozitivă de 434,12
CEDO condamnă Rusia la plata de despăgubiri de 1,9 miliarde euro către acționarii Yukos. Gazprom și Rosneft - în mare pericol
- Detalii
- Publicat în Thursday, 31 July 2014 10:05

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Rusia la plata de despăgubiri în valoare de 1,9 miliarde de euro către acționarii companiei petroliere Yukos, în compensație pentru exproprierea ilegală a companiei de către Moscova, după ce Kremlinul a impus Yukos obligații fiscale false și a organizat o licitație trucată pentru vânzarea Yukos.


Stiri pline de energie








