Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Mon05102021

Last updateTue, 05 May 2020 10am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Contabilitate si Fiscalitate Contribuabilii plătesc anul acesta ajutor de stat de peste 143 milioane lei pentru minele neviabile din Valea Jiului

Contribuabilii plătesc anul acesta ajutor de stat de peste 143 milioane lei pentru minele neviabile din Valea Jiului

mineri feisbuc

Bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, va acorda, anul acesta, un ajutor de stat în sumă totală de 143,475 milioane lei pentru închiderea minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului SA Petroşani, respectiv Petrila, Paroșeni și Uricani.

Potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, din suma totală de 143,475 milioane, 93,314 milioane lei vor fi acordați pentru huila energetică livrată de unităţile intrate în proces de închidere definitivă, în vederea acoperirii pierderilor aferente producţiei curente.

Pentru acoperirea costurilor excepționale care nu sunt legate de producția curentă, unitățile miniere aflate în proces de închidere definitivă vor primi de la bugetul de stat 50,161 milioane lei, se precizează în documentul citat. Aceste costuri excepționale reprezintă plăți compensatorii pentru disponibilizați, în sumă totală de 25,854 milioane lei, precum și cheltuieli cu lucrările de închidere a minelor, în sumă totală de 24,307 milioane lei.

Valoarea ajutorului de stat pentru închiderea minelor neviabile a fost fundamentată în conformitate cu Decizia 2010/787/UE și Decizia Comisiei Europene nr. C (2012) 1020 final, unde ajutorul de stat pentru anul 2015 este în sumă de 143,475 milioane lei.

"Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri monitorizează nivelul de acordare al ajutorului de stat, astfel încât preţul cărbunelui livrat de unităţile producătoare de cărbune care beneficiază de ajutor să nu fie mai mic decât preţurile cărbunelui de o calitate similară provenit din terţe state", se precizează în proiectul de hotărâre de Guvern.

Potrivit Deciziei CE nr. 787/2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive, în urma analizei situaţiei tehnico-economice a minelor din cadrul Companiei Naţionale a Huilei SA Petroşani, s-a stabilit că exploatările miniere Petrila, Paroşeni şi Uricani vor fi închise în perioada 2011-2018.

Pentru a accesa ajutorul de stat acordat conform legislaţiei europene, CNH SA Petroşani a întocmit Planul de închidere şi documentaţia de finanţare a costurilor de închidere pentru cele trei exploatări miniere. Aceste documentaţii au făcut obiectul notificării transmise Comisiei Europene.

La data de 22 februarie 2012 prin Decizia nr. C (2012) 1.020/final, Comisia Europeană a autorizat România să acorde din fondurile publice un ajutor de 1,169 miliarde lei, aproximativ 270 de milioane de euro, în vederea închiderii minelor de cărbune necompetitive deţinute de CNH SA Petroșani, pe perioada 2011-2018.

Având în vedere obligaţiile asumate de Guvernul României cu instituţiile internaţionale privind reducerea arieratelor CNH SA Petroşani, începând cu 01.11.2012 s-a înfiinţat Societatea Naţională Închideri Mine Valea Jiului S.A. Petroşani. Societatea nou constituită este beneficiarul ajutorului de stat pentru închiderea minelor de cărbune necompetitive.

CONSUMUL GLOBAL DE ENERGIE

PRODUCTIA GLOBALA DE ENERGIE

Consumul de energie al SUA

Tag Cloud