Energy Report

Subvenționarea energiei conduce la adâncirea deficitelor, îi favorizează pe cei înstăriți și creează state populate cu rentieri

Paradoxal, în toată lumea, cele mai mari subvenții la energie sunt acordate de statele care dețin și cele mai mari resurse primare. Nu numai respectivele state se comportă ca niște rentieri, nepermițând dezvoltarea altor sectoare economice, ci și cetățenii lor, care sunt încurajați de acestea să devinăl a rândul lor, simpli rentieri. Pe termen lung, aceasta este o politică pierzătoare, resursele energetice fiind unele neregenerabile, iar înlocuirea lor în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat cu alte surse de energie este inevitabilă. Așa cum uleiul de balenă a fost înlocuit de kerosen, la rândul său substituit de electricitate, ca principala sursă de iluminare în gospodăriile din întreaga lume, la fel, într-o jumătate de secol, un secol poate, țițeiul și gazele naturale își vor găsi nașul, ca urmare a progresului tehnologic. Cu toate acestea, în Orientul Mijlociu, Africa sau America de Sud, dar și în statele europene mai bogate în resurse, plecând din Norvegia și ajungând până în România, se aud tot mai tare vocile subvenționării energiei, că doar resursele sunt ale poporului. Iar poporul merită să fie rentier, nu să aibă spirit antreprenorial sau, și mai rău, să muncească.

Politicienii par a acționa din motive pur electorale. Nimic nu-ți garantează mai multă popularitate decât prețul redus al energiei și combustibililor. Hugo Chavez este dovada vie a acestui truism. În plus, în spatele doctrinei subvenționării masive a energiei în statele bogate în resurse pare a sta un păcat originar, cel al definirii defectuoase a dreptului de proprietate. În toate statele lumii, mai puțin în Statele Unite ale Americii, guvernele dețin monopolul resurselor din subsol, acestea fiind naționalizate odată cu realizarea de către politicieni și birocrați a potențialului pe care acestea îl au în ceea ce privește obținerea suplimentară de venituri la buget. Pentru a avea acordul populație în vederea naționalizării lor au invocat proprietatea comună, a poporului asupra resurselor. Drept urmare, statul a trebuit să compenseze "poporul" pentru redevențele pierdute de proprietarii privați, subvenționându-le energia.

Subvențiile pentru energie ajung la cei înstăriți, nu la săraci

Numai că, așa cum observă și Masood Ahmed, director al departamentului pentru Orientul Mijlociu și Asia Centrală al Fondului Monetar Internațional (FMI), într-un articol publicat ieri în Financial Times, această formă bine-intenționată de protecție socială nu este o modalitate eficientă de a canaliza ajutorul către categoriile cele mai vulnerabile, de pe urma lor beneficiind dimpotrivă, cei mai răsfățați membri ai societății. În Egipt, de exemplu, susține Ahmed, pătura celor mai bogați 20% dintre cetățeni beneficiază de o treime din subvențiile pentru energie alocate.

Subvențiile pentru energie vin cu un cost extrem de ridicat. Potrivit estimărilor FMI, numai în Orientul Mijlociu, subvențiile acordate înainte de impozitarea energiei - subvențiile măsurate ca diferența dintre valoarea consumului la nivel mondial și a prețurilor pe piața internă - au ajuns la un nivel de 240 miliarde de dolari în 2011. Această sumă este echivalentă cu aproximativ 8,5 la suta din PIB-ul regional, sau 22 la suta din veniturile publice, și reprezintă aproximativ jumătate din subvențiile pentru energie acordate la nivel global.

Subvențiile alocate pentru energie au darul de a nemulțumi nu numai adepții pieței libere, ci și pe cei de stânga, preocupați cu redistribuirea resurselor. Astfel, acestea au ca efect, în opinia directorului FMI, nu numai alocarea ineficientă a resurselor private, ci și a celor publice, ele deturnând banii necesari efectuării de investiții în în sănătate, educație și infrastructură, și încurajând supraconsumul, care agravează poluarea și diminuează resursele generațiilor viitoare.

Încurajarea industriilor capital-intensive

Acordarea de subvenții, totodată, tinde să încurajeze industriile de capital-intensive în detrimentul activităților care se bazează pe utilizarea intensivă a forței de muncă. În plus, acestea pot acționa după business planuri menite a diminua profitabilitatea și chiar provoca pierderi companiilor din domeniul energetic, ceea ce va conduce la diminuarea, dacă nu cumva chiar dispariția oricăror investiți în sector. Iar cum resursele în acest domeniu sunt rare, exploatarea unor noi resurse este din ce în ce mai costisitoare, de unde nevoia de investiții. În absența lor, chiar și statele care stau potențial pe o bogăție de resurse se pot confrunta cu o penurie de energie, așa cum a arătat și istoria recentă.

De altfel, pentru multe state bogate în resurse, menținerea nivelului actual al cheltuielilor cu subvențiile devine din ce în ce mai dificilă. Cum țările importatoare de petrol se confruntă, în medie, cu deficite fiscale, mai mari de 8 la sută din PIB și datorie publică de peste 75 la suta din PIB, există o presiune tot mai mare pe guverne pentru a ține în frâu deficitele bugetare. Iar în unele state importatoare sustenabilitatea fiscală este un vis în absența diminuării subvențiilor acordate pentru energie. 

Studii de caz: Arabia Saudită și Venezuela

Însă nu numai țările importatoare, ci și cele exportatoare se confruntă cu astfel de probleme. Așa cum scria Energy Report, OPEC, cartelul care timp de aproape două decenii a dictat prețul petrolului la nivel global a pierdut controlul acestuia. Motivul: subvenționarea masivă a prețurilor pe plan intern, dublată de explozia demografică, a condus la majorarea consumului intern și la micșorarea exporturilor, ceea ce pune în pericol execuția bugetară a statelor membre. Potrivit Financial Times, un singur stat ar putea avea puterea de a opri actuala tendință de depreciere a petrolului, Arabia Saudită. Numai că saudiții, și aliații lor din OPEC, par a fi pierdut control prețului petrolului, pe care cartelul l-a deținut mai multe decenii.

Pentru a păstra prețul țițeiului la 110 dolari pe baril este nevoie de o reducere a producției zilnice a Arabiei Saudite cu 1,5-2 milioane de barili. Numai că acest lucru ar însemna venituri din export mai reduse, venituri menite a acoperi subvenționarea consumului intern, aflat în creștere exponențială, direct proporțională cu creșterea exponențială a populației statului arab.

Populația Arabei Saudite s-a majorat de la mai puțin de 10 milioane de locuitori la finele anilor '70 la peste 25 de milioane astăzi. Iar majoritatea populației este neproductivă, milioane dintre saudiți trăind pe spinarea celui mare stat asistențial din  lume. Chiar dacă nu produc mai nimic, ei consumă extrem de mult, mai ales când vine vorba de energie. Un galon de benzină costă în Arabia Saudită 61 de cenți.

Și cazul Venezuelei este sugestiv. Paradoxal, Venezuela, statul cu cele mai mari rezerve de petrol, este nevoit să importe benzină. Un economist venezuelean, citat de Wall Street Journal, estimează că statul sud-american a cheltuit numai puțin de 7,2 miliarde de dolari pe importul de combustibili în 2012. Potrivit datelor oficiale, SUA a exportat în Venezuela numai puțin de 197.000 de barili pe zi de benzină și alte produse rafinate în decembrie 2012.

Agenția Internațională a Energiei (IEA) a calculat costurile aduse de subvenționarea produselor petroliere economiei Venezuelei, prin raportarea prețurilor actuale la cele care ar fi fost în cazul în care prețurile n-ar fi fost controlate politic. A rezultat o sumă considerabilă: de 27 miliarde de dolari în 2011, echivalentă a 8,6% din PIB-ul Venezuelei. În comparație, Venezuela, cheltuiește cu sănătatea 3,25% din PIB și cu educația 5,1% din PIB. Reducerea producției, cea a capacității de rafinare, majorarea consumului intern și micșorarea exporturilor - roate acestea sunt rezultatul subvenționării combustibililor pe plan intern, ceea ce face ca paradoxal, deși este unul dintre cei mai mari exportatori de petrol, statul venezuelelean să fie lovit o lipsă acută de lichidități. Deficitul bugetar din 2012 al Venezuelei a ajuns la 12% din PIB!