Energy Report

Reziliența s-a născut la sat. Și tot acolo va muri

Intru. Peste tot, lucruri care s-ar fi simţit acasă, şi probabil că o parte s-au simţit, şi în urmă cu un secol. Dacă pe majoritatea jurnaliştilor îi surprinde prezenţa lămpilor cu petrol, devenite caduce, în condiţiile în care există electricitate, rezultat a 2 panouri şi a 2 baterii instalate recent, pe mine unul mă şochează prezenţă unui aparat de radio pe baterii. Acesta, invertorul şi becurile apărute odată cu panourile, nu par la ele acasă.

Câţi om fi? Peste 30-40. Şi 12 jeep-uri! N-au mai călcat atâţia oameni în camera asta niciodată. Nici măcar în bătătură. Ca să nu mai spun de tehnologie. În mod sigur, este pentru prima dată când 30 de smartphone-uri poposesc aici pentru a fotografia sau înregistra o conversaţie cu o familie anistorică. Atâta puhoi de lume n-au văzut nici chiar când s-au căsătorit, acum 80 de ani probabil… că atunci lumea se lua devreme. Ea, 97 de ani, el, p-acolo. Şi paralizat.

2023 minus 80, 1943. Cam atunci s-au luat. Peste cei doi şi gospodăria lor din munţi au trecut un război, comunismul, revoluţia, tranziţia, capitalismul, UE şi Pandemia. Însă ei trăiesc la fel ca în urmă cu 90 de ani şi în aceleaşi condiţii vitrege sau prietene (codru’ cică-i frate cu românu’) ca strămoşii lor de pe vremea Kakaniei, fără electricitate şi alte aparaturi şi device-uri pe care goana după progres le-a produs. Ritmul vieţii a fost acelaşi indiferent de regim, imperial, regal, comunist, democratic sau militaro-sanitar. Apropo, oare îşi completau declaraţia pe propria răspundere la lumina lămpii pentru a-şi putea hrăni orătăniile?

Actualul regim pare mai prietenos, le-a trimis un card de energie! Însă la întrebarea bătrânicii cum îl poate folosi, răspunsul e unul singur: în niciun fel, el e menit doar pentru a achita facturile. Însă gestul contează!

- Mamaie, e bine să ai curent?

- E bine, mamă, nu mai miroase!

A petrol, chiar dacă lampant. Citesc dezamăgirea pe chipul jurnaliştilor. Probabil că se aşteptau la alt răspuns: Trăznet, nepoate, Am şi eu acces la informaţie, pot să chat-uiesc cu rudele, să postez poze cu Joiţa pe Facebook…

Mai ales că până a ajunge la gospodăria moşilor, vizitatorii au trăit un adevărat coşmar: zone cu acoperire, zone fără acoperire. Îţi dădeai seama că e semnal la telefon când realizai că vorbeşti singur.

- Eu am venit la ei acum 30 de ani, că n-aveau copii, se aude glasul “nepoatei”, de vreo 60 de primăveri. Şi veri şi toamne şi ierni.

Aha, asta e o altă explicaţie, pe lângă cea că zona a fost scutită de colectivism, pentru care aceşti oameni au rămas în afara istoriei. Dacă aveau copii, aceştia ar fi fost făcuţi şoimi ai patriei, pionieri, şi s-ar fi întors acasă de la şcoala din vale hotărâţi să acţioneze fiecare în spiritul concepţiei ştiinţifice despre lume şi viaţă, al principiilor socialismului ştiinţific pentru ridicarea patriei şi, implicit, a propriei gospodării, pe noi culmi de progres şi civilizaţie, de bunăstare şi fericire, pe cele mai înalte culmi ale civilizaţiei socialiste şi comuniste.

Sunt răuţ! Mai bine m-aş băga şi eu în seamă, aş pune şi eu o întrebare, două, ca ceilalţi.

“Ia-te de mână cu oamenii luminaţi. Toarnă undelemn în candela în care luminează universul”, spunea Cehov. Bine, acum nu se mai toarnă undelemn, ci chilovaţioră, şi nu în candelă, ci în invertor. Oricum, pentru asta, sunt destui oameni luminaţi la faţa locului, jurnaliştii, fata de la Transelectrică, flăcăul de la E.On, etc.

Mai bine o iau spre jeep şi ascult celălalt îndemn al scriitorului rus, cu care se termină paragraful respectiv: “Daţi-mi voie să beau în sănătatea dumneavoastră! Am să beau, milostive, am să beau! Să trăias…”

- Mamaie, te mai deranjează zgomotul invertorului, strigă Chisăliţă, demiurgul responsabil cu aplicarea poruncii “Să se facă lumină!” în munţii Bârgăului. Îmi explică: femeia, deşi nu mai aude bine la vârsta sa, susţine că percepe frecvenţa nefamiliară a tehnologiei.

Chisăliţă are şi el problemele lui, trebuie să explice fiecărui jurnalist de ce a instalat doar 2 panouri solare şi 2 baterii. Nu din zgârcenie, ci pentru că singurii consumatori sunt becurile, nici măcar televizor sau frigider n-aveau uncheşii.

Asta spre deosebire de cealaltă gospodărie pe care am vizitat-o, în care locuia o femeie mai tânără, după standardele locului, de vreo 60 de ani cu 2 nepoţi, de vreo 10 ani fiecare. Părinţii sunt plecaţi, care la muncă, care la produs. Progresul reuşise să pătrundă în cocioaba de vreo 12 metri pătraţi pe sub uşă, aducând cu el un televizor pe lămpi şi un frigider. Nu cred că era Fram, celebrul brand de pe vremea comunismului, dar nici departe.

Aici am intrat în pământ de ruşine. Curtea, care avea, ochiometric, vreo 5-6.000 de metri pătraţi, era lună. Grajdurile, grădina cu păsări, curate, cea de legume săpată, fără buruieni, ceea ce mi-a reactivat coşmarul pe care l-am avut la plecare când am realizat starea solarului din curtea mea, în momentul programării sistemului de irigaţie. Fâneaţa, cosită de mamaie şi de cei doi copii, probabil, se ridica la standarde Champions League, la care eu şi Makita mea electrică sau vecinii mei europeni cu standarde europene cu Honde pe benzină doar visăm.

- Mătuşo, a fost greu să obţii autorizaţie de construcţie?

Oare la ce s-o referi, la cocioabă sau la panouri?!

- Am fost mai demult la primărie, nu m-au băgat în seamă aşa că nici eu pe ei.

- Ce culoare politică are primarul?

Femeia face ochii mari, evident că pentru ea asocierea acestor cuvinte n-are niciun sens. Culori au vaca, găina, baraboii sau cucuruzul.

Deşi folosesc aceleaşi cuvinte, nu vorbesc aceeaşi limbă. Şi nu numai limbajul, ci şi timpul are caracteristici diferite. Pentru femeie, şi ceilalţi ca ea, situaţi în afara istoriei (în 2018, 52 de mii de gospodării din România nu aveau curent electric, potrivit Asociaţiei Energia Inteligentă), timpul are un caracter circular, ca toate activităţile lor agricole. Fiecare zi e identică, fiecare anotimp seamănă leit unul cu altul. După fiecare noapte, urmează o nouă zi, după fiecare iarnă o nouă primăvară, vară, toamnă, şi iarăşi iarnă. Rutina zilnică e deranjată doar de cea sezonieră. Timpul parca a încremenit în vârful munţilor.

Pentru omul modern însă, timpul are un caracter liniar, zilele nu seamănă una cu alta, fiecare aduce ceva nou în marşul nostru accelerat către progres. Mai ales pentru ziariştii cu care dialoga mamaia (deşi mai degrabă, fiecare monologa pe propria limbă), orice eveniment nu numai că este unic, o noutate absolută, dar este şi "cel mai": cel mai călduros an din istorie, cele mai mari inundaţii, care scufundă în adâncurile timpului şi Potopul biblic, cu tot cu Arca lui Noe.

Pentru nonagenară, în schimb, nu e nimic nou sub soare: oare la câte astfel de evenimente a asistat în veacul ei de singurătate alături de unchieşul ei?!

Apropo, dacă ne-ar lovi vreo apocalipsă naturală sau energetică, aş şti pe cine să pariez că va supravieţui. Probabil că asta e şi explicaţia faptului că în majoritatea peliculelor post-apocaliptice SF, civilizaţia pare că e nevoită să o ia de la capăt. Cele mai mari şanse să supravieţuiască unui astfel de eveniment sunt cei care depind cel mai puţin de tehnologie şi nu sunt familiari cu ea.

Din fericire, sau din păcate, depinde în ce peluză te situezi, probabil că acest tip de oameni anistorici este pe cale de dispariţie.

- Ce vrei să ajungi când vei fi mare?

- Fotbalist, susţine unul dintre prichindei.

Să-i spun că grataragiul de la pensiunea la care suntem cazaţi mi-a spus că a fost fotbalist legitimat la Gloria Bistriţa în perioada sa de glorie când era condusă de Tata Jean? Mai bine nu. Când eram întrebat în copilărie ce vreau să ajung când voi fi mare, răspundeam „Vreau să ajung pe Old Trafford”. Dacă-mi spunea cineva că peste câteva decenii, în timp ce eu căutam „veşnicia” pe valea Bârgăului, o echipă de care nici nu auzisem, evoluând probabil prin liga a 4-a engleză la acea vreme, Brighton, va face instrucţie cu Manchester United chiar pe Old Trafford, copilăria mea ar fi fost compromisă definitiv.

Mă întreb ce strategie aplică Chisăliţă în relaţie cu potenţialii donatori şi autorităţile, pentru a nu-şi compromite proiectul, numit Energie pentru viaţă? Oare le spune adevărul, că este un proiect quijotic, unul umanitar şi moral, care nu aduce niciun randament economic, nici măcar unul politic sau ecologic? Sau foloseşte expresii la modă, precum dezvoltare durabilă, eradicarea sărăciei extreme etc.

În acest caz, sper măcar să aibă inspiraţia să aleagă termeni precum economie circulară sau rezilienţă. Pentru că, până la urmă, activităţile economice ale acestor oameni au un caracter circular, precum timpul în care le desfăşoară, iar faptul că încă mai există, în epoca progresului accelerat, arată că dau dovadă de rezilienţă.

Care s-a născut la sat, unde va şi muri, probabil!

Notă: Lansat în vara anului 2021, de Asociaţia Energia Inteligentă, Proiectul Energie pentru Viaţă, care şi-a propus dotarea cu panouri solare a unor gospodării sărace, aflate în zone în care nu pot fi racordate la reţeaua de electricitate, a ajuns la a şasea etapă. Până în prezent au fost instalate astfel de sisteme în gospodării din localitatea Întregalde, Judeţul Alba, (iunie 2021), din satul Puntea Lupului, Judeţul Harghita (octombrie 2021), comunele Năruja şi Vintileasca, Judeţul Vrancea (septembrie 2022), satul Valea Rotundă, comuna Dealu, Judeţul Harghita (decembrie 2022), comunele Leşu (iunie 2023) şi Prundul Bârgăului (iulie 2023), ultimele două aflate în judeţul Bistriţa Năsăud.