Energy Report

Independenţă energetică sau concurenţă? Cinci "mituri" despre energie care conduc inevitabil la politici proaste

Nu există nicio diferenţă între piaţa energiei şi orice altă piaţă, atunci când vine vorba de satisfacţia consumatorului. Scopul este acelaşi: produse mai bune la preţuri cât mai mici, reglate de concurenţa din piaţă. Produse care pot fi din ţară sau pot fi foarte bine din import, de preferat din cât mai multe surse, care să concureze între ele. Asta în teorie. În practică se întâmplă cu totul altceva. Unii jucători din domeniul energetic însă, nu puţini, fie că sunt consumatori mari sau sunt mici, cot la cot cu mulţi decidenţi politici, continuă să prezinte acest sector ca pe ceva care trebuie să fie deosebit de celelalte, greu şi totodată nepotrivit de încadrat într-o piaţă liberă sau, oricum, care merită dereglementat cât mai târziu. De aici şi “miturile” care se nasc în abordarea domeniului energetic, aşa cum le-a catalogat de curând Ana Otilia Nuţu, Expert la EFOR Romania, la o conferinţa “O nouă paradigmă energetică pentru România: tendinţe şi provocări”, organizată de Centrul de economie politică şi afaceri Murray Rothbard.

Expertul de la EFOR a listat cinci astfel de “mituri”: independenţa energetică, piaţa de energie e diferită de alte pieţe, mixul de energie şi campionii integraţi, regenerabilele scumpesc energia şi mitul conform căruia liberalizarea preţurilor nu ar ţine cont de puterea de cumpărare.

Independenţa energetică

Cei care promovează o astfel de sintagmă drept o valoare în sine consideră frecvent această independenţă corelată cu siguranţă energetică, ceea ce e profund fals. Aceştia uită că şi apelarea doar la resursele energetice din interiorul ţării nu e mereu sigură şi, în plus, nu trebuie să fie neapărat la cele mai bune preţuri doar ca urmare a lipsei importurilor. “Nu e atât de rău să apelezi la importuri de energie cât să depinzi de o singură sursă de energie. Dacă din import sunt mai multe surse, intervine concurenţa şi preţurile scad, se reglează pe piaţă”, a declarat Ana Otilia Nuţu.

Pentru a ilustra cum funcţionează concurenţa pe plan internaţional, expertul de la EFOR compară două ţări puternic dependente de importurile de gaze naturale: Grecia şi Belgia (vezi foto, ţările cu culori mai închise sunt mai dependente de importurile de gaze). Diferenţa este că Belgia este mai puţin afectată la o eventuală sistare a livrării gazelor decât Grecia (s-a dat în acest sens exemplul perioadei 6 – 20 ianuarie 2009, când au lipsit gazele de la ruşi). Asta pentru că Belgia are trei surse externe pe când Grecia, una singură.

Piaţa de energie e altfel?

Energia este aproape de modelul ideal, în sensul că vorbim despre un produs standardizat (calitativ, 1 MWh de gaz sau energie electrică este la fel, indiferent de unde vine). “Piaţa de energie nu este de fapt diferită de piaţa de… cartofi. Este motivul pentru care există burse de energie şi e normal să existe, să se tranzacţioneze”, precizează expertul citat. Singura diferenţă este, în special la energie electrică, aceea că nu se poate stoca decât foarte greu, astfel că în orice moment cererea trebuie să fie egală cu oferta.

E nevoie neapărat de un mix energetic?

Există concepţia eronată conform căreia toţi producătorii de energie electrică din ţările civilizate au un mix termo, hidro şi eventual nuclear. Nu vom insista cu multe exemple. E destul să amintim că Franţa are doar hidro şi nuclear. Energia termică nu o au, o cumpără din Germania. De altfel, nimeni nu face vreo investiţie nouă în “termo şi hidro şi …altceva” simultan. E destul să amintim că în Germania există investiţii în producţie distribuită – centrale mici pe gaz iar când a fost oferta de privatizare Turceni, Rovinari, Craiova, au apărut investitorii în ciuda viitoarei concurenţe cu hidro.

În acelaşi sens există opinia formată (de sorginte comunistă) că e nevoie giganţi integraţi care să furnizeze energie. Fiecare parte a mix-ului are costuri diferite. Trebuie mai degrabă luat în calcul costul marginal şi nu costul mediu.

Spre exemplu, Bulgaria a înfiinţat în anul 2008 un gigant integrat iar unul dintre rezultate a fost că populaţia Bulgariei s-a declarat printre cele mai nemulţumite din UE în privinţa  costurilor şi serviciilor, şi asta cu ceva timp înainte de a ieşi în stradă în primăvară. Fapt e că Politica Uniunii Europene merge, dimpotrivă, spre liberalizare şi concurenţă.

Curba de merit

În cazul acestui “mit”, e bine de reţinut că e normal ca prima dată să intre în piaţă cei mai eficienţi. Contează şi cine are costurile marginale cele mai reduse iar în acest caz, cea mai eficientă e energia nucleară, apoi hidro, eoliană etc, lignitul fiind printre cele cu costuri marginale ridicate

Regenerabilele scumpesc energia?

Acesta este un alt “mit”, care nu ţine cont de reglementările de pe piaţă, care strică de fapt piaţa. “Există un efect de substituţie: RES aruncă afară din piaţă termo iar preţul mai mare scade cererea. Preţul creşte cu mai puţin decât suma totală a certificatelor verzi”, precizează Ana Otilia Nuţu. Expertul de la EFOR adaugă că din 12 euro/MWh, poate 20% sunt CV, restul subvenţie ascunsă.

Liberalizarea nu ţine cont de… puterea de cumpărare

Împotriva acestui mod de a pune problema nu se pot spune prea multe în afară cât mai ales faptul că preţurile reglementate nu pot rezista la infinit decât în defavoarea, pe termen lung, tocmai a consumatorilor. Şi asta fie că vorbim de consumatorii de energie sau de oricare alţii, prin influenţă. Liberalizarea nu înseamnă neapărat creşterea preţurilor decât ca excepţie, pentru anumite perioade scurte. Înseamnă mai degrabă preţuri de piaţă.

Nu trebuie uitat că preţul liberalizat la energia electrică e deja aproape de nivelul pieţei din 2013. “Preţul gazelor într-o piaţă liberalizată ar fi mai mic decât preţul la care importăm de la un monopol (Gazprom)”, încheie expertul de la EFOR.