Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Sat11232024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Transport si Stocare Cum a scăpat Lituania de dependența de importurile de gaze rusești

Cum a scăpat Lituania de dependența de importurile de gaze rusești

Lituania LNG

Lituania și-a declarat Independența energetică. După mai puțin de trei ani și investiții de puțin peste 100 de milioane de euro, terminalul plutitor de gaze naturale lichefiate (LNG) botezat chiar "Independența" a ancorat, luni, în portul lituanian Klaipeda. Terminalul va aduce LNG din Norvegia, care va fi regazeificat în facilitățile specializate din port, parte a aceluiași proiect, iar gazele importate de la norvegieni vor putea aproviziona atât Lituania, cât și țările baltice vecine Letonia și Estonia.

Scopul este eliberarea țării de dependența de livrările de gaze naturale de la Gazprom, care până de curând a fost singurul furnizor de gaze al Lituaniei, scrie Bloomberg BusinessWeek. Cu ani de zile înainte ca criza ucraineană să reînvie teama ca nu cumva rușii să taie gazele pe timp de iarnă, Lituania a comandat terminalul LNG plutitor Independența, fabricat în Coreea de Sud și lung cât trei terenuri de fotbal.Acum, acesta a ancorat în portul Klaipeda și poate înlocui anual importuri rusești de 2,7 miliarde de metri cubi de gaze.

Terminalul a fost construit la comanda companiei norvegiene Hoegh LNG, care l-a cumpărat de la coreeni, iar ulterior a semnat un contract de închiriere pe 10 ani cu lituanienii, cu posibilitate de prelungire, astfel încât investiția și costurile totale de operare ale terminalului nu vor fi prea împovărătoare pentru Lituania, fiind împărțite pe o perioadă destul de lungă. Aceste costuri vor fi incluse în tariful de transport al gazelor naturale, care face parte la rândul său din prețul la gaze plătit de consumatorii finali lituanieni.

"Lituania a făcut o mișcare totodată îndrăzneață și bine calculată, aceea de a demara acest proiect LNG independent. Acum avem alternativă în ceea ce privește aprovizionarea cu gaze naturale", a declarat președintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, la ceremonia de inaugurare a terminalului.

Putere de negociere cu rușii

Având la dispoziție acest terminal, lituanienii câștigă foarte multă putere de negociere în relațiile cu Gazprom, contractul de import pe termen lung cu rușii expirând anul viitor. Lituania susține că plătește cel mai mare preț din UE pentru gazele rusești.

"Acum putem să luăm foarte serios în considerare opțiunea de a nu mai avea nici un fel de contract de aprovizionare cu Gazprom. Totuși, nu respingem din principiu ideea de a cumpăra gaze de la ruși, cu condiția să ni se ofere un preț avantajos", a mai spus Grybauskaite.

Lituania a plătit un preț cu 36% mai mare decât Germania pentru gaze rusești în primele patru luni ale acestui an.

"Am suferit din cauza prețurilor foarte mari la energie. Acum, în sfârșit, suntem independenți energetic. Și putem împărți această independență și cu vecinii noștri", a declarat ministrul Energiei din guvernul de la Vilnius, Rokas Masiulis.

E esențial să existe concurență

În mai anul acesta, când terminalul plutitor lituanian de LNG a părăsit portul-mamă din Coreea de Sud îndreptându-se spre Lituania, Gazprom a acceptat să reducă cu aproape un sfert prețurile de import pentru gazele livrate Lituaniei până la finalul lui 2015, când expiră actualul contract pe termen lung dintre cele două părți. Această reducere le va acoperi lituanienilor costurile cu terminalul de LNG și cu instalațiile de regazeificare de pe uscat.

După doar o lună, rușii au acceptat și propunerea companiilor energetice de stat ale Lituaniei, de a le vinde distribuitorul de gaze Lietuvos Dujos, precum și operatorul sistemului național de transport de gaze din Lituania, Amber Grid, controlate până atunci de Gazprom.

Mai mult, în pofida ieftinirii, lituanienii nu au renunțat la procedura de arbitraj internațional declanșată împotriva Gazprom la începutul anului, prin care vor să obțină de la ruși despăgubiri de 1,66 miliarde de dolari, Vilniusul considerând că Gazprom a impus Lituaniei în mod ilegal prețuri mari la importurile de gaze în perioada 2004 – 2012.

"Terminalul lituanian de LNG sporește semnificativ concurența în ceea ce privește livrările en-gros de gaze din regiune", spune Karen Sund, fondator al companiei de consultanță Sund Energy din Oslo.

Terminalul LNG "Independența" are o capacitate de transport de 170.000 de metri cubi și a fost închiriat de către compania de stat lituaniană Klaipedos Nafta AB.

La finalul lunii august, Lituania a semnat primul contract de achiziție de LNG cu compania norvegiană de stat Statoil. Prima livrare a norvegienilor este programată marți, 28 octombrie, iar deocamdată prețul plătit de lituanieni se va încadra în același ordin de mărime cu cel perceput de Gazprom după ieftinirea de 24% din mai, a mai declarat ministrul Masiulis.

Astfel, Lituania va plăti între 346 și 384 de dolari/mia de metri cubi de LNG din Norvegia, potrivit mediei prețurilor de referință britanice pe ultimele 5 luni. În prezent, lituanienii plătesc pe gazele livrate de Gazprom 359 dolari/mia de metri cubi. Însă perspectiva debutului importurilor lituaniene de LNG a pus deja presiune pe ruși, determinându-i să reducă prețurile de livrare pentru Lituania în mai. Până atunci, Gazprom vindea gaze în Lituania cu 465 dolari/mia de metri cubi.

Ar putea aproviziona întreaga regiune baltică

Dacă va fi utilizat la capacitatea sa maximă, de 4 miliarde de metri cubi pe an, terminalul lituanian ar putea satisface 80% din cererea de gaze naturale a întregii regiuni baltice, inclusiv Letonia și Estonia.

"Este un proiect strategic din punct de vedere geopolitic, care ar putea decide viitorul întregii regiuni. Lituania va deveni un garant al securității energetice pentru întreaga regiune baltică", a mai declarat președintele Dalia Grybauskaite.

Potrivit unui raport recent al Comisiei Europene, dacă rușii ar tăia total livrările de gaze către Europa timp de o lună, Estonia și Lituania s-ar confrunta cu o penurie gravă.

"Fără terminalul lituanian de LNG de la Klaipeda, situația ar fi și mai dramatică în Estonia, care ar rămâne fără nici un fel de gaze, nici măcar pentru consumatorii casnici, în 4-5 zile. Odată finalizat terminalul, va fi asigurată aprovizionarea consumatorilor casnici din toate cele trei țări baltice", se afirmă în raportul Comisiei Europene.

Tag Cloud