Explorare si Productie
OMV Petrom și-a majorat producția în pofida evoluției prețului petrolului
- Detalii
- Publicat în Thursday, 29 January 2015 09:12
- Scris de Florin Rusu
Producția de hidrocarburi OMV Petrom a crescut ușor în trimestrul al patrulea al anului trecut, la 182 mii de barili echivalent petrol pe zi, creștere înregistrată atât față de trimestrul al treilea, cât și față de perioada similară a lui 2013, în pofida evoluției negative a prețului petrolului pe piețele internaționale.
Față de trimestrul al treilea al lui 2014, producția de hidrocarburi a
OMV își reduce investițiile cu până la 35% din cauza prăbușirii prețului țițeiului și a incertitudinilor privind producția de hidrocarburi din Libia
- Detalii
- Publicat în Thursday, 29 January 2015 09:09
Grupul austriac OMV, compania-mamă a OMV Petrom, intenționează să-și reducă cheltuielile anuale de capital cu 20 până la 35%, de la o proiecție medie anterioară, pentru intervalul 2014 – 2016, de 3,9 miliarde euro pe an la una de 2,5-3 miliarde euro pentru perioada 2015-2017, ca urmare a prăbușirii prețurilor la țiței pe plan mondial și a incertitudinilor cu care se confruntă austriecii în
OPEC: Petrolul ar putea ajunge la 200 de dolari pe baril în lipsa investițiilor
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 27 January 2015 09:19
- Scris de Florin Rusu
Piața petrolului este una ciclică și volatilă, în special ca urmare a dificultății cu care oferta se adaptează la cerere. De aceea, o perioadă cu un preț de 50 de dolari pe baril este urmată pe termen mediu de 3-5 ani de una cu un preț de 150 de dolari pe baril.
Primul oficial care avertizează în prezent asupra acestei posibilități este secretarul general al OPEC, Abdullah al-Badri,care a
Prospecțiuni împrumută 6,6 mil euro de la Eximbank, oferind drept garanție încasările dintr-un contract semnat cu Romgaz
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 21 January 2015 12:47
- Scris de Florin Rusu
Prăbușirea prețului internațional al petrolului nu are numai efecte pozitive, reducerea prețului carburanților la pompă sau impulsionarea creșterii economice, ci și negative, mai ales asupra companiilor din domeniu.
Investițiile au de suferit, iar blocarea activității îi afectează în primul rând pe furnizorii de servicii petroliere, care ar putea să se confrunte atât cu o penurie de
Ucrainenii vin să să prospecteze subsolul României după gaze de şist
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 21 January 2015 11:10
- Scris de Economica.net
Compania ucraineană Vikoil, specializată în prospecţiuni subterane şi seismică 2D şi 3D şi-a înfiinţat o subsidiară în România, singura din străinătate, şi vizează afaceri în domeniul prospecţiunilor onshore şi offshore de hidrocarburi, gaze şi ţiţei, în principal din categoria celor neconvenţionale. Compania este deţinută de omul de afaceri Serghei Ushinskiy, are 300 de angajaţi şi a mai
Offshore-ul aduce și pierderi: spaniolii de la Repsol abandonează forajul în Canare, după ce n-au găsit deloc țiței în largul insulelor
- Detalii
- Publicat în Monday, 19 January 2015 13:21
Compania spaniolă de petrol și gaze Repsol a abandonat un proiect controversat de explorare de hidrocarburi în largul insulelor Canare după ce forajele preliminare au dus la concluzia că pe concesiunea respectivă nu se află deloc țiței și doar cantități foarte mici de gaze naturale.
Planurile Repsol de a fora după petrol și gaze pe o concesiune offshore din apropierea Canarelor datează din
Cel mai bogat polonez face cea de-a doua descoperire de hidrocarburi în Satu Mare alături de Rompetrol, speră că va demara exploatarea comercială
- Detalii
- Publicat în Thursday, 15 January 2015 13:58
Compania de petrol și gaze Serinus Energy, controlată de omul de afaceri polonez Jan Kulczyk, cel mai bogat om din Polonia, cu o avere estimată de Forbes la 3,5 miliarde de dolari, a făcut cea de-a doua descoperire de hidrocarburi pe concesiunea pe care o deține în Satu Mare în parteneriat cu Rompetrol.
Potrivit unui anunț al companiei, cea de-a doua sondă de explorare forată de Serinus
Austriecii de la OMV au concesionat 7 perimetre offshore de hidrocarburi în zona croată a Mării Adriatice
- Detalii
- Publicat în Monday, 12 January 2015 14:14
Austriecii de la OMV, compania-mamă a OMV Petrom, și-au adjudecat, în parteneriat cu americanii de la Marathon Oil, concesiunile unui număr de 7 perimetre offshore de hidrocarburi din zona croată a Mării Adriatice, scoase la licitație de guvernul de la Zagreb.
În total, croații au scos la licitație un număr de 10 perimetre offshore de hidrocarburi. Alte două au fost adjudecate de către
Repsol, partener OMV Petrom, mai aduce 50 mil. lei în România
- Detalii
- Publicat în Monday, 12 January 2015 14:14
Partener de explorare al OMV Petrom în patru perimetre onshore din sudul Carpaţilor Meridionali şi al Carpaţilor de Curbură, gigantul petrolier spaniol Repsol a făcut la finele anului trecut noi majorări de capital la cele patru companii pe care le deţine în România, indică documentele consultate de Energy Report.
Însumate, cele patru majorări de capital sunt echivalentul a circa 50
Director revocat din funcţie la companiile Repsol din România
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 07 January 2015 10:07
Partener de explorare al OMV Petrom în patru perimetre onshore din sudul Carpaţilor Meridionali şi al Carpaţilor de Curbură, gigantul petrolier spaniol Repsol l-a revocat din funcţia de administrator la firmele pe care le deţine în România pe americanul Max Torres, acesta plecând apoi la Ecopetrol, indică documentele consultate de Energy Report.
Spaniolii au în România patru firme
GSP suplimentează cu 9 mil. lei un credit de la Piraeus
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 07 January 2015 10:07
Compania Grup Servicii Petroliere, controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu (foto), al patrulea dintre cei mai bogaţi români, a hotărât suplimentarea de la 13,4 milioane de lei la puţin peste 22 milioane de lei a facilităţii luate recent de la Piraeus Bank, cu o maturitate de 12 luni, pentru finanţarea capitalului de lucru, indică o hotărâre a GSP, consultată de Energy Report.
Gazprom obține de la ANRM prelungirea cu 2 ani și jumătate a explorărilor din Bihor, întârziate de proteste contra gazelor de șist
- Detalii
- Publicat în Monday, 22 December 2014 20:40
Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a aprobat prelungirea cu 2 ani și jumătate, de la 3 la 5,5 ani, a primei faze a perioadei de explorare prevăzute în acordul de concesiune a perimetrului de hidrocarburi Ex-2 Tria din județul Bihor, ai cărui titulari sunt compania sârbă de petrol și gaze NIS, controlată de Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului rus Gazprom, și firma
Fiscul caută evaziune la GSP, Comănescu face plângere penală la DNA
- Detalii
- Publicat în Friday, 19 December 2014 22:43
Miliardarul Gabriel Comănescu e şicanat în ultimele două săptămâni de unii angajaţi ai ANAF, care ar încerca să afle dacă Grup Servicii Petroliere trebuia să plătească TVA pe o tranzacţie de 96 de milioane de dolari din anul 2008. Acea tranzacţie a fost mai mult de formă, cu trei platforme petroliere, făcută în cadrul grupului cu scopul de a obţine credite de la bănci străine.
Comănescu
Cheltuielile de explorare ale Lukoil în România au crescut de la 4 la 95 milioane dolari. Rușii se pregătesc de apărare în ancheta Petrotel
- Detalii
- Publicat în Thursday, 18 December 2014 11:40
Cheltuielile de explorare ale Lukoil pe concesiunile deținute în România au crescut masiv anul acesta, de la doar 4 milioane dolari în primele 9 luni din 2013 la 95 milioane dolari în ianuarie-septembrie 2014, compania rusească închiriind o platformă petrolieră maritimă pentru lucrări de foraj în Marea Neagră și cerând prelungirea cu 6 luni a fazei de explorare pentru unul dintre cele două
OMV Petrom anunță o descoperire masivă de țiței și gaze în Buzău, la 3 luni după ce Guvernul i-a prelungit concesiunea respectivă cu 3 ani
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 17 December 2014 10:34
OMV Petrom şi Hunt Oil Company of Romania au anunţat descoperirea unui zăcământ de ţiţei şi gaze în sudul judeţului Buzău, după o investiţie comună în explorare care se ridică la 5 milioane euro.
"Aceasta are potenţialul să fie cea mai mare descoperire din ultimii 30 de ani din zona Munteniei", se arată într-un comunicat al OMV Petrom.
Zăcământul a fost descoperit în perimetrul VIII
CEO-ul Prospecțiuni, Gehrig Schultz, desemnat Petrolistul Anului 2014
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 16 December 2014 15:14
- Scris de Florin Rusu
Gehrig Schultz, CEO-ul Prospecțiuni a primit premiul “Petrolistul Anului 2014” din partea Petroleum Club România pentru transformarea companiei Prospecțiuni într-un furnizor de servicii recunoscut la nivel internațional și în asigurarea dezvoltării sale constante.
“Este o mare onoare deoarece reprezintă recunoașterea a tot ceea ce am realizat în Prospecțiuni și, totodată, a
Alt director schimbat la fabrica Lufkin din Prahova
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 16 December 2014 14:30
General Electric UK Financing, ca asociat unic al Lufkin Industries srl, a hotărât săptămânile trecute să-l revoce din funcţia de administator pe David Middler Kennedy, indică o hotărâre a Lufkin, consultată de Energy Report.
În locul lui englezului Kennedy a fost numit americanul James Antony Raffaele, cu un mandat de patru ani.
Această schimbare survine după ce în această toamnă,
Cel mai bogat polonez a descoperit gaze naturale împreună cu Rompetrol pe o concesiune din Satu Mare
- Detalii
- Publicat în Friday, 12 December 2014 11:43
Compania de petrol și gaze Serinus Energy, controlată de omul de afaceri polonez Jan Kulczyk, cel mai bogat om din Polonia, cu o avere estimată de Forbes la 3,5 miliarde de dolari, a descoperit un zăcământ de gaze naturale în Satu Mare, raportând rezultatele forajului primei sonde de explorare și anunțând debutul lucrărilor de foraj la cea de-a doua.
Sterling a prelungit mandatul directorului subsidiarei româneşti, Midia Resources
- Detalii
- Publicat în Thursday, 11 December 2014 12:13
Compania canadiană de petrol și gaze Sterling Resources, care operează în România prin intermediul subsidiarei locale Midia Resources SRL, a prelungit cu trei ani mandatul de administrator al canadianului Mark Douglas Beacom de la 6 decembrie 2014 până în 6 decembrie 2017, indică o hotărâre a Midia Resources, consultată de Energy Report.
Printre mişcările mai importante ale
Guvernul prelungește cu 16 ani concesiunile Romgaz pentru 9 perimetre de gaze, estimează că va încasa în plus din redevențe 21 milioane lei în următorii 5 ani
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 10 December 2014 14:52
Guvernul va prelungi cu câte 16 ani, până în 2030, durata acordurilor de concesiune semnate cu producătorul Romgaz pentru un număr de 9 perimetre de exploatare de gaze naturale, acorduri de concesiune care ar urma să expire la finalul acestui an, și estimează că, în urma prelungirii acordurilor, va încasa în plus la bugetul de stat în următorii cinci ani, din redevențele plătite de
Petrofac, partenerul OMV Petrom, mai aduce 3 mil. $ în România. Doar în acest an au adus 10 mil. $
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 09 December 2014 14:28
Britanicii de la Petrofac, care este unul din liderii mondiali în domeniul serviciilor în industria petrolieră, au hotărât recent să mai majoreze capitalul social al companiei din România cu 3 milioane de dolari, indică o hotărâre a companiei Petrofac Solutions & Facilities Support, hotărâre consultată de Energy Report.
Părţile sociale nou emise au fost subscrise şi plătite integral de