Cheltuielile de explorare ale Lukoil în România au crescut de la 4 la 95 milioane dolari. Rușii se pregătesc de apărare în ancheta Petrotel
- Detalii
- Publicat în 18 December 2014
Cheltuielile de explorare ale Lukoil pe concesiunile deținute în România au crescut masiv anul acesta, de la doar 4 milioane dolari în primele 9 luni din 2013 la 95 milioane dolari în ianuarie-septembrie 2014, compania rusească închiriind o platformă petrolieră maritimă pentru lucrări de foraj în Marea Neagră și cerând prelungirea cu 6 luni a fazei de explorare pentru unul dintre cele două perimetre de hidrocarburi deținute în apele teritoriale românești.
Lukoil are concesionate în România perimetrele Rapsodia și Trident din Marea Neagră.
Potrivit raportului la 9 luni al Lukoil, cheltuielile de explorare în România au crescut de la 4 la 95 milioane dolari în ianuarie-septembrie 2014. În trimestrul al treilea, cheltuielile de explorare ale rușilor pe perimetrele din Marea Neagră s-au ridicat la 39 milioane dolari, față de doar 1 milion de dolari în T3 2013.
În primele 9 luni din 2014, Lukoil a consemnat cele mai mari cheltuieli de explorare în Irak (1,101 miliarde dolari) și în regiunea Mării Caspice (1,057 miliarde dolari), în scădere față de perioada corespunzătoare din 2013 (1,450, respectiv 1,184 miliarde dolari).
Profitul net al grupului Lukoil a scăzut cu 26,3% în primele 9 luni din 2014, de la 7,790 la 5,742 miliarde dolari. În schimb, veniturile din vânzări ale companiei au crescut cu 7%, de la 105,56 la 112,9 miliarde dolari, scăderea prețurilor interne și internaționale la țiței fiind compensată de majorarea producției și a volumelor vândute de hidrocarburi și produse rafinate, în special în Rusia.
Explorări prelungite
În august, cei de la Lukoil au solicitat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu şase luni, până în mai 2015, a fazei obligatorii de explorare pentru perimetrul Rapsodia, din cauza unor întârzieri privind aducerea unei platforme de foraj din Golful Mexic şi a unor acumulări de gaze "potenţial periculoase" în zona de foraj.
Lukoil mai spunea că începerea forajului în perimetrul Rapsodia era programată pentru 1 octombrie, dar trebuie amânată din cauza unor "complicaţii", precum durata mai mare de timp necesară pregătirii unei platforme petroliere de foraj pentru subtraversarea Strâmtorii Bosfor şi reasamblarea ei în Portul Constanţa.
De asemenea, Lukoil a identificat existenţa unor acumulări de gaze de mică adâncime, potenţial periculoase, motiv pentru care a fost necesară modificarea locaţiei iniţiale a sondei şi efectuarea unor schimbări în documentaţia proiectului de construcţie.
Lukoil deține 72% din drepturile aferente perimetrului Rapsodia, partenerii rușilor fiind PanAtlantic Petroleum (18%) și Romgaz (10%).
Se pregătesc să contracareze acuzațiile în cazul Petrotel
În raportul lor la 9 luni, publicat la finalul lunii noiembrie, rușii fac un rezumat al problemelor cu justiția din România, legate de rafinăria Petrotel.
"În prezent, în acest caz penal se desfășoară o anchetă preliminară. Potrivit primelor estimări, această investigație va dura cel puțin 6 luni. În același timp, managementul Petrotel, precum și juriștii, avocații și consultanții fiscali ai companiei apără în mod activ drepturile legale și interesele rafinăriei, elaborând rapoartele, clarificările și comentariile necesare și pregătind un set exhaustiv de probe pentru a contracara acuzațiile Procuraturii. Managementul consideră că deznodământul cazului nu va avea un impact material negativ asupra situației financiare a grupului Lukoil", se arată în documentul citat.
Contactați de Energy Report, reprezentanții Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care anchetează cazul Petrotel, au declarat că, în prezent, nu pot face publice nici un fel de informații noi cu privire la evoluția anchetei respective.
"Potrivit dispoziţiilor art.25 al.5 din Ghidul privind relaţia sistemului judiciar cu mass-media şi al art. 13 al.7 al Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 235/25.08.2014, privind relaţia dintre Ministerul Public şi mass-media, procurorul de caz poate restricţiona accesul la informaţiile solicitate de reprezentanţii mass-media, când apreciază că prin transmiterea acestora se poate periclita în orice fel rezultatul anchetei", a transmis biroul de informare publică și relații cu presa al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Scandal în campania electorală prezidențială
Rafinăria Petrotel-Lukoil şi-a încetat activitatea de producţie şi comercială timp de o săptămână, la începutul lunii octombrie, compania anunţând că măsura a fost luată ca urmare a sechestrului aplicat pe materii prime şi ţiţei de către organele de urmărire penală. Ulterior, după ridicarea sechestrului respectiv, activitatea rafinăriei a fost reluată.
Activitatea rafinăriei a fost oprită la o zi de la percheziţiile făcute de procurorii Parchetului Curţii de Apel Ploieşti la sediile Petrotel Lukoil Ploieşti, Lukoil Energy&Gas România, Lukoil Lubricants East Europe, Agenţia Lukom-A-România şi TP LOG Services, toate din Ploieşti, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani.
"La data de 06.10.2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus înlocuirea măsurilor asigurătorii, prin ridicarea parţială a sechestrului asigurător asupra conturilor bancare, pentru a da posibilitatea S.C.PETROTEL LUKOIL S.A.Ploieşti să îşi desfăşoare activitatea curentă în condiţii de normalitate cu terţii şi să plătească drepturile salariale şi contribuţiile la bugetul de stat. În cauză au fost extinse măsurile asigurătorii asupra altor bunuri puse la dispoziţie de S.C.PETROTEL LUKOIL S.A.Ploieşti", se arăta într-un comunicat al Parchetului.
Directorul general al Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, a fost pus sub control judiciar, fiind urmărit penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.
În perioada respectivă, preşedintele Traian Băsescu a catalogat drept inadmisibilă presiunea făcută de reprezentantul companiei Lukoil Vladimir Nekrasov, care anunţase că s-a ajuns la o înţelegere cu procurorii români şi că urmează să fie luată o decizie privind repornirea rafinăriei - şi a cerut Guvernului ca dacă Lukoil nu reia producţia să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploieşti. Preşedintele a spus că în problema Lukoil nu discută ”abordări dâmboviţene”, ci doar ameninţări şi presiunea făcută de un lider al companiei Lukoil împotriva procurorilor şi a Guvernului României.
În replică, ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Oleg Malghinov, a calificat drept nefiind întotdeauna echilibrate şi cu un limbaj departe de cel acceptat în comunicarea internaţională declaraţiile lui Băsescu privind rafinăria Petrotel-Lukoil şi activitatea Lukoil în România, precizând că nu le va comenta.