Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu11212024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Contabilitate si Fiscalitate Marea Britanie reduce din nou taxele pentru producătorii de țiței și gaze din Marea Nordului, ca urmare a prăbușirii prețurilor la petrol

Marea Britanie reduce din nou taxele pentru producătorii de țiței și gaze din Marea Nordului, ca urmare a prăbușirii prețurilor la petrol

Cameron Scotia

Ministerul de Finanțe de la Londra a anunțat că principala taxă impusă pe profiturile consemnate de producătorii de țiței și gaze din zăcăminte offshore din Marea Nordului va fi redusă de anul viitor de la actualul nivel de 50% la 35%, pentru susținerea producției câmpurilor petroliere și gazeifere maritime mature, aflate în pragul epuizării.

În plus, se va reduce și suprataxa pe profiturile obținute strict din activități de explorare și producție de hidrocarburi de către companiile de profil de la actualul nivel de 30% la 20%. Reducerea va fi retroactivă, adică va fi calculată și aplicată de la 1 ianuarie 2015.

În decembrie anul trecut, suprataxa fusese redusă de la 32% la 30%. În acest fel, se anulează cu totul majorarea suprataxei intrată în vigoare în 2011, când aceasta fusese majorată de la 20% la 32%.

De asemenea, Trezoreria britanică a mai anunțat simplificarea sistemului de deducere fiscală a investițiilor și cheltuielilor în explorare și producție ale petroliștilor din Marea Nordului. Potrivit legislației britanice, până la 62,5% din aceste cheltuieli pot fi deduse de producătorii de petrol și gaze din baza de impunere pentru suprataxa pe profiturile obținute strict din activități de explorare și producție de hidrocarburi.

În fine, guvernul de la Londra a anunțat că va finanța din bani publici efectuarea de noi prospecțiuni seismice în zonele subexplorate de pe platforma continentală a Marii Britanii.

Potrivit estimărilor executivului britanic, aceste măsuri de relaxare fiscală vor reduce veniturile bugetare ale Regatului Unit cu 1,3 miliarde de lire sterline și vor duce la o majorare cu 15% a producției de hidrocarburi din Marea Nordului până la sfârșitul acestui deceniu.

Măsurile vin după ce industria de petrol și gaze a cerut în mod repetat ușurarea poverii fiscale în domeniu. În ultimele câteva luni, petroliștii din Marea Nordului au anunțat sute de concedierim invocând creșterea costurilor de producție, pe fondul prăbușirii cotațiilor mondiale la țiței.

Guvernul și-a redus, recent, estimările privind încasările bugetare din petrol și gaze în perioada 2016-2017 de la 2,4 miliarde lire sterline la doar 600 milioane liure sterline. În pofida investițiilor-record din ultimii ani, producția britanică de hidrocarburi din Marea Nordului a scăzut în mod continuu din 2000 încoace. Anul trecut, aceasta a ajuns la 1,42 milioane barili echivalent petrol/zi, față de un vârf de 4,5 milioane în urmă cu 15 ani, iar lucrările de explorare s-au redus dramatic.

În prezent, o cincime din producția totală, provenind din o treime din zăcăminte, este neprofitabilă. Pierderile industriei au ajuns la 5 miliarde de lire sterline în 2014, cel mai înalt nivel din anii 70 încoace.

Companiile petroliere au avertizat că, dacă Guvernul nu reduce taxele pentru producătorii de petrol și gaze din Marea Nordului, investițiile vor fi suspendate, zăcămintele mature ar putea fi abandonate înainte de epuizarea lor și s-ar putea pierde mii de locuri de muncă în domeniu.

Tag Cloud