Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Batalia pe Resurse Gazprom sau eșecul intervenționismului IV: Șantajul reciproc dintre Kiev și Gazprom
Gazprom sau eșecul intervenționismului IV: Șantajul reciproc dintre Kiev și Gazprom
- Detalii
- Publicat în 20 May 2014
- Scris de Florin Rusu
Între Ucraina și Gazprom pare că nu mai există nicio o cale de negociere. Ucraina pare decisă să apeleze la o curte de arbitraj internațională, în urma majorării prețului gazelor la 484 dolari mia de metri cubi, în timp ce Gazprom solicită plata arieratelor în valoare de 3,51 miliarde de dolari și achitarea a alte 1,7 miliarde de dolari în avans pentru furnizarea gazelor aferente lunii iunie.
Chiar dacă pentru un privitor neutru situația pare una imposibilă, pentru cele două părți implicate, ea este una comună. Ucraina n-a plătit niciodată prețul pieței pentru gazul importat din Rusia, iar Gazprom a amenințat mereu cu majorarea acestuia și cu stoparea furnizării de gaze către Ucraina. Soluție paradoxală a conducerii companiei: dacă Kiev-ul nu-și permitea prețul vechi, cum să și-l permită pe cel nou? Întotdeauna s-a ajuns la negocieri, în care Moscova a jucat rolul de mediator, uneori suportând și unele costuri financiare, numai pentru a câștiga influență politică la Kiev.
Problema Gazprom: dependența de gazoductele ucrainean și bielorus
În prezent, opinia publică consideră că Rusia, prin Gazprom, este cea care șantajează Kiev-ul, amenințând cu stoparea furnizării de gaze. Relația dintre Ucraina și Gazprom însă este una mai complexă, șantajul fiind exercitat de ambele părți. Dacă acum este de actualitate tema diversificării surselor de aprovizionare cu gaz a Europei, și implicit Ucrainei, Gazprom a suferit (și încă suferă) de o problemă similară: cea a diversificării căilor de distribuție a gazelor. Gazprom a fost ani la rând subiectul șantajului Ucrainei (și într-o măsură similară și al Bielorusiei), exportul său de gaze în Europa fiind dependent de gazoductele din cele două state și de facilitățile lor de stocare.
Gaz contra hrană
Prețul obținut de Kiev, de 95 de dolari pe mia de metri cubi, în 2009, în urma ultimei crize în care a fost stopată furnizarea de gaz de către Gazprom către Ucraina, este cel mai bun exemplu al forței de negociere a Kievului. De altfel, la începutul anilor '90 Kiev-ul nu plătea nimic pentru gazul Gazprom, de la mijlocul anilor '90 CEO-ul Gazprom de la acea vreme, Rem Viakhirev identificând o soluție prin care Kievul plătea în produse, după principiul mai bine ceva decât nimic.
Gazprom, la rândul său, subiectul unor șantaje tovărășești
Relațiile dintre cele două state s-au înrăutățit în urma construcției gazoductului North Stream, ce a permis Gazprom-ului majorare prețului la gazele furnizate Ucrainei, nemaidepinzând atât de mult de gazoductele acestui stat.
În plus, Gazprom, din cauza reducerii producției interne de gaze, a mai fost "șantajată" și de fostele state sovietice producătoare de gaze, Turkmenistan, Kazahstan, etc, care au solicitat prețuri din ce în ce mai mari gazelor importate de Gazprom și exportate mai apoi în Europa. Și aici șantajul a fost unul reciproc, infrastructura de transport fiind construită încă din perioada sovietică, după principiul "toate drumurile duc la Moscova".
Politizarea Gazprom a vulnerabilizat compania, blocând investițiile în infrastructura de transport
South Stream este cea de-a doua cale de încercare de ocolire de către Gazprom a Ucrainei, iar noua politică de orientare către China (vezi Exportul în China: răspunsul Gazprom la problema captivității pe piețele europene) intră și ea în strategia de diversificare a căilor de distribuție a gazelor și chiar a piețelor de desfacere.
Probabil că, dacă ar fi fost o companie cu adevărat privată, Gazprom nu ar fi fost nevoit să subvenționeze timp de două decenii două economii, cea ucraineană și cea rusă, și ar fi avut banii necesari diversificării distribuției, fapt ce l-ar fi făcut mai puțin vulnerabil la șantajele celor două guverne, rus și ucrainean.
