Energy Report

Pot manipula Statele Unite prețul petrolului pentru a sancționa cu adevărat Rusia?

Nu este un mare secret faptul că bugetul Rusiei este construit pe baza unui preț minim al petrolului, aflat cu doi dolari sub media înregistrată de Brent în ultimii 3 ani, de aproximativ 108 dolari pe baril.

Acesta este motivul pentru care mai mulți analiști, în special politici, dar mai nou și economici, printre care investitorul George Soros sau guvernatorul BNR Mugur Isărescu, par a agrea o manipulare a prețului petrolului din partea Statelor Unite, menită a da o lovitură de grație veniturilor statului rus și execuției sale bugetare.

Adevărata sancțiune pentru Rusia ar fi o scădere a prețului petrolului pe piețele internaționale la sub 90 de dolari pe baril, ceea ce ar afecta bugetul "sensibil" al statului şi ar reprezenta cea mai importantă sancțiune a comunității internaționale, a declarat recent guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Bugetul Rusiei este foarte sensibil şi de la 90 de dolari (prețul pe barilul de țiței - n.r.) în jos impactul ar fi major. Probabil că asta ar fi adevărata sancțiune", a explicat acesta.

N-ar fi prima dată când SUA a apelat la această armă, extrem de eficientă în câștigarea Războiului Rece. Fosta administrație Reagan, în strânsă colaborare cu cei doi președinți ai Fed, Volker și Greenspan, au elaborat o politică monetară de întărire a dolarului care a dus la prăbușirea prețului petrolului la 27,88 dolari pe baril la finalul celui de-al doilea mandat al lui Ronald Reagan. Există însă o diferență față de acea perioadă, pe care guvernatorul Isărescu ar trebui să o cunoască, actuala politică monetară a Fed nu este una restrictivă, menită a întări dolarul, ci una de relaxare, cantitativă și mai ales calitativă.

Execuția bugetară a Rusiei, dependentă de prețul petrolului

Dacă analizăm economia și bugetul Federației Ruse, declarația guvernatorului BNR pare a se baza pe date. Potrivit calculelor Forbes, dacă luăm în calcul prețul petrolului Brent de la finalul lui 2013, 111,76 dolari pe baril și cel al gazelor naturale, de 66 dolari pe baril echivalent petrol, veniturile totale obținute de Rusia de la industria petrolieră sunt de 662,3 miliarde de dolari (26.5% din PIB), iar cele obținute numai din exportul de petrol și gaze de 362,2 miliarde de dolari (14,5% din PIB).

În prezent Rusia produce aproximativ 10,4 milioane de barili pe zi și exportă aproximativ 70% din această cantitate. Prețul petrolului rusesc (Ural) s-a tranzacționat istoric în apropierea celui al petrolului Brent, aflat un nivel de aproximativ 106 dolari pe baril în prezent. La aceste prețuri și volume, veniturile Rusiei din petrol ar fi 402 miliarde/an. Mai mult de jumătate din veniturile bugetare de 410 miliarde de dolari/an provin din taxele și impozitele pe care industria de petrol și gaze le plătește.

Forbes susține că, pentru a avea o execuție bugetară echilibrată, Rusia are nevoie de un preț de 118 dolari/baril.

Rezervele SUA, echivalente cu producția pe 67 de zile a Rusiei

Rezervele strategice de petrol ale SUA sunt de 696 de milioane de barili (aproximativ echivalentul a 67 de zile de producție rusească). Petru aceste rezerve, efectuate începând cu criza petrolului din 1970, SUA a plătit în medie 29,75 dolari pe baril sau 36,93 de dolari pe baril, dacă luăm în calcul și costurile de stocare, mai puțin dobânda). 

Dacă SUA ar putea coborî prețul Brent-ului la un nivel de 70 de dolari pe baril (de la 106 dolari cât este în prezent!) și reduce volumele de export ale Rusiei cu un milion de barili pe zi, Forbes estimează că economia Rusiei ar suferi pierderi de venituri de 13,5 miliarde de dolari pe lună din industria de petrol și gaze și de venituri din export în valoare de 10 miliarde pe lună.

În același timp, eliberarea rezervelor strategice ale către export ar diminua costurile cu importurile ale SUA cu 10,4 miliarde de dolari pe lună.

Execuția bugetară a Arabiei Saudite, dependentă de un preț de 94 dolari pe baril

Toate bune și frumoase, numai că pentru a manipula prețul internațional al petrolului, rezerva strategică a SUA (echivalentă cu producția pe 67 de zile a Rusiei) este insuficientă. Mai este nevoie și de ajutorul OPEC, în special al Arabiei Saudite (singurul producător de talia Rusiei). Folosind presiuni geopolitice, SUA ar putea să convingă cartelul exportatorilor de petrol să joace acest joc, însă numai pe o perioadă limitată de timp.

Motivul: nu numai Rusia depinde de prețul internațional al petrolului pentru echilibrarea execuției bugetare. 

Așa cum remarca în urmă cu un an Energy Report, până și cartelul OPEC, care timp de aproape două decenii a dictat prețul petrolului la nivel global a pierdut controlul acestuia. Motivul: subvenționarea masivă a prețurilor pe plan intern, dublată de explozia demografică, a condus la majorarea consumului intern și la micșorarea exporturilor, ceea ce pune în pericol execuția bugetară a statelor membre. 

Populația Arabei Saudite s-a majorat de la mai puțin de 10 milioane de locuitori la finele anilor '70 la peste 25 de milioane astăzi. Iar majoritatea populației este neproductivă, milioane dintre saudiți trăind pe spinarea celui mare stat asistențial din  lume. Chiar dacă nu produc mai nimic, ei consumă extrem de mult, mai ales când vine vorba de energie. Un galon de benzină costă în Arabia Saudită 61 de cenți.

Potrivit Arab Petroleum Investments Corp. (Apicorp), Arabia Saudită, cel mai mare producător OPEC, are nevoie de un preț de 94 de dolari pe baril pentru a-și echilibra execuția balanța bugetară. Irakul stă mult mai rău, prețul țițeiului la care excel-ul ministerului de finanțe de la Bagdad s-ar închide este de 125 de dolari pe baril, de două ori mai mare decât cel la care și-ar rezolva Quatar-ul problemele bugetare.

În prezent, prețul unui baril de țiței care constituie coșul OPEC este de 102,16 dolari.

Exxon și Chevron - primii loviți de o eventuală manipulare a prețului

În plus, primii care ar avea de suferit de pe urma manipulării prețului petrolului nu ar fi rușii, ci marii giganți petrolieri americani, precum Exxon sau Chevron. Și asta pentru că nu există un singur preț al petrolului, după cum nu există un singur tip de petrol. Vânzarea rezervelor de petrol din SUA ar pune presiune, cel puțin la început, în special pe prețul petrolului din SUA. Pentru că stocurile americane au fost alimentate evident cu petrol din SUA, în special West Texas Intermediate (WTI), etalonul de pe acea piață.

În lume, există mai multe burse ale petrolului, pe lângă NYMEX și bursa londoneză ICE Futures Europe, printre care cea de la Dubai, Singapore sau Japonia. De asemenea există mai multe tipuri de petrol, din care 3 sunt extrem de importante: West Texas Intermediate, Brent și Dubai (coșul OPEC). Pe piața anmericană benchmark-urile sunt WTI și Brent-ul, pe cea europeană, Brent-ul, pe cea asiatică Brent-ul și Dubai-ul, iar în Japonia, Australia și Noua Zeelandă, Dubai-ul. În România, benchmark-ul este țițeiul Ural, a cărei evoluție este istoric legată de cea a Brent-ului.

SUA ar trebui să manipuleze Brent-ul, nu WTI

Pentru a avea efect asupra execuției bugetare a Rusiei, SUA ar trebui să manipuleze prețul Brent-ului (și indirect al Uralului), și nu pe cel al WTI. Pentru că, de multe ori, WTI și Brent au o evoluție diferită. În prezent Brent-ul se tranzacționează la o primă de aproximativ 5 dolari față de WTI.

Evoluțiile diferite ale celor două prețuri au la bază producția suplimentară de petrol de șist în Statele Unite ale Americii, conflictele din Libia și embargoul impus Iran-ului (exportatori pe piața europeană, și nu pe cea americană).

În plus, avem de-a face cu două tipuri de țiței. Țițeiul Brent este un țiței sweet light (cu o densitate și cu o vâscozitate mai redusă și cu un conținut mai redus de sulf), numele său provenind de la exploatarea Brent a celor de la Shell din Marea Nordului. În prezent, Brent-ul nu mai conține doar sortimentul inițial de țiței Brent, din cauza faptului că exploatarea acestuia a ajuns de mult la maturitate, ci o combinație de patru sortimente de țiței: Brent Blend (sortimentul originar), Forties Blend, Oseberg și Ekofisk.

WTI este mai puțin dens și mai puțin vâscos decât Brent-ul, neconținând nici atât de mult sulf precum concurentul său listat pe piața londoneză. Originea sa este, așa cum o arată și numele, statul Texas, și este listat pe NYMEX.

Brent-ul conduce lumea

De aceea, evoluția raportului Brent-WTI este extrem de importantă pentru prețurile produselor petroliere din întreaga lume. Țițeiul Brent dictează mai nou prețurile produselor petroliere nu numai în Europa sau Asia, ci și pe coasta estică și pe coasta vestică a SUA, pentru că tipul de țiței folosit pentru a calcula benchmark-ul pe aceste pieței este Brent transportat maritim către rafinăriile din aceste regiuni. Este mai ieftin (și din cauza distanței) să transporți Brent pe coasta de est a SUA , decât să transporți WTI din Golful Mexic. WTI dictează prețurile în zona de mijloc și de vest a SUA, pentru că transportarea Brent-ului la rafinăriile din acea regiune este mai dificilă ca urmare a absenței unei rețele de conducte. Drept urmare, companiile au tendința să renunțe la contractele WTI și să apeleze la contractele futures pe Brent pentru a evita problemele ridicate de volatilitatea prețurilor.

Coșul de referință OPEC urmează evoluția Brent-ului

Și în celelalte regiuni ale globului, importanța Brent-ului ca referință este în creștere. În 2005, a fost introdus noul coș de referință OPEC, format din mai multe tipuri de țiței. Începând din 2009 el este alcătuit din Saharan Blend (Algeria), Girassol (Angola: adăugat în ianuarie 2007), Oriente (Ecuador, adăugat în octombrie 2007), Iran Heavy (Iran), Basra Light (Iraq), Kuwait Export (Kuwait), Es Sider (Libia), Bonny Light (Nigeria), Qatar Marine (Qatar), Arab Light (Arabia Saudită), Murban (Emiratele Arabe Unite) și Merey (Venezuela- înlocuit cu BF-17 în ianuarie 2009). Din luna ianuarie 2009 țițeiul 11 Minas din Indonezia a fost exclus în urma deciziei acestui stat de a se retrage din OPEC. Majoritatea tipurilor de țiței din coșul OPEC sunt "grele" (cu conținut ridicat de sare și sulf) și de o calitate inferioară Brend-ului, ceea ce nu oprește prețul acestora să urmeze îndeaproape prețul Brent-ului, la o diferență cuprinsă între 2 și 4 dolari pe baril. În prezent, prima de tranzacționare a Brent-ului în raport cu coșul OPEC este de 4 dolari pe baril.

Ural-ul s-a apreciat în raport cu Brent-ul

Pentru Rusia, dar și pentru România, la fel de importantă ca evoluția Brent-ului este evoluția țițeiului Ural. Prima de tranzacționare a acestuia în raport cu Brent-ul a atins vara trecută maximul ultimilor 20 de ani ca urmare a reducerii exporturilor maritime ale acestui tip de țiței. Dacă istoric, în ultimele două decenii, Ural-ul s-a tranzacționat în medie cu un discount de 4 dolari față de Brent, în vară el se tranzacționa la o primă de 73 de cenți față de acesta. În prezent, un baril de Ural se tranzacționează la un discount de mai puțin de 50 de cenți față de Brent (la 105,5 dolari pe baril).

Un embargou impus Rusiei ar majora prima de tranzacționare a Uralului

Întărirea Uralul-ui în fața concurentului său care domnește pe piața Europei Occidentale a coincis cu o reducere la minimul ultimilor cinci ani a exporturilor de Ural din portul Primorsk de la Marea Baltică și a celor din terminalul Novorossivysk, de la Marea Neagră.

Un eventual embargou impus Rusiei nu ar face altceva decât să reducă oferta de Ural și să majoreze astfel prima de tranzacționare a acestuia în raport cu Brent-ul. Rusia ar exporta mai puțin la prețuri mai mari, și probabil că va suferi de pierderi de venituri. Însă principalele pierzătoare vor fi companiile din Sud-Estul Europei (printre care și OMV Petrom sau Rompetrol, de exemplu) și clienții lor din această parte a lumii, care, cel puțin comparativ cu restul consumatorilor, vor achita prețuri mai mari la combustibili.