Transpiraţie pentru viitoarea generaţie. O nouă teorie: aerul condiţionat este o ameninţare pentru resursele globale de energie şi pentru perspectivele de mediu ale planetei
- Detalii
- Publicat în 14 August 2013
Cei care pretind că-i preocupă conservarea resurselor energetice ale planetei cu orice preţ, au la îndemână un nou instrument: pot să închidă chiar acum aerul condiţionat. Cercetătorul Michael Sivak de la University of Michigan susţine că în condiţiile în care consumul de aer condiţionat de pe planetă este în creştere alarmantă, n-ar strica să ne cultivăm în timp, printre altele, toleranţa pentru vremea caldă. Asta pentru ca generaţiile viitoare să nu rămână fără resurse de energie.
Deocamdată, Statele Unite ale Americii consumă aer condiţionat cât toate celelalte ţări ale Globului la un loc. Pe măsură însă ce decalajele economice dintre SUA şi alte ţări se micşorează, consumul de aer condiţionat se poate transforma într-o adevărată industrie mondială intensiv energofagă, susţine Sivak, care vine cu cifre concrete în acest sens referitoare la evoluţia acestui fenomen în ultimii ani. Cu alte cuvinte, după ce vor câştiga ceva mai mult chinezii şi indienii, va fi… jale. Îşi vor cumpăra cu toţii aer condiţionat.
Trendul e clar. În China, familiile care aveau aer condiţionat în anul 1990 erau sub 1% ca pondere pentru ca în anul 2003 să ajungă la 62%, conform datelor recente disponibile. În India, de la doar 2% în anul 2007, vânzările de aparate au crescut de atunci cu 20% în fiecare an. Şi în România, creşterea a fost de circa 20% în ultimii ani, piaţa locală depăşind 20 de milioane de euro.
După calculele cercetătorului american, există condiţiile ca în curând, India să folosească de 14 ori mai mult aer condiţionat decât SUA. Despre China şi Indonezia, cercetătorul de la Michigan susţine că vor consuma de cinci respectiv trei ori mai mult aer condiţionat decât SUA.
“Dacă toate ţările ar adopta stilul SUA de răcire, consumul global de energie cu aerul condiţionat ar putea creşte de 50 de ori peste cel al SUA”, consideră cercetătorul. Acesta adaugă că aparatele de aer condiţionat trebuie să fie mai eficiente energetic pe de o parte, aspect cu care a fost atentă şi UE prin regulamentul 206/2012 implementat deja şi în România iar pe de altă parte, comunităţile ar trebui să ajungă în timp la un alt design al caselor (mai eficiente energetic) şi la o umiditate din atmosferă diferită de cea din prezent.