Energy Report

Exploatarea gazelor de șist nu este profitabilă (încă) nici în SUA, nici în Europa

Românul s-a născut nu numai poet, ci și geolog! Aceasta poate fi concluzia ultimelor zile, marcate de protestele împotriva exploatării gazelor de șist și a principalului actor prezent pe această piață în România, Chevron.

Discuția pe tema gazelor de șist are un puternic caracter de bârfă de cafenea, principalele argumente invocate împotriva exploatării fiind filmulețe de pe YouTube, în timp ce argumentele forte pro-exploatare sunt construite în jurul celebrei "independențe energetice" și a promisiunii deșarte a unor prețuri mai mici ale gazelor pentru populația României.

Aspectele economice au pălit în fața mult mai pasionatelor aspecte ecologice și naționale. Realitatea este că, la ora actuală, așa cum recunoaște și CEO-ul Shell, Peter Voser, exploatarea resurselor neconvenționale (în special a gazelor de șist) nu e profitabilă. Nu este profitabilă în SUA, din cauza prețului redus al gazelor, nici în Europa, din cauza cadrului instituțional și a mai multor aspecte demografice și geologice.

Avantajele și dezavantajele gazelor de șist: varianta ecologică

În ceea ce privește aspectul ecologic, demonstranții și ONG-urile au două mari probleme. Prima este că dau dovadă de inconsecvență: ar trebui să nu mai consume gaze, electricitate și combustibili, pentru că orice tehnologie folosită în exploatarea resurselor subsolului este periculoasă. Problema este cât de controlabile sunt aceste pericole și cine plătește pentru ele. În ceea ce privește exploatarea gazelor de șist, este adevărat că aceasta pare mai predispusă dezastrelor, însă ultimele tehnologii din domeniu par a asigura un confort în acest sens. Problema este costul acestora, mult mai mare decât al celor utilizate în exploatarea de resurse convenționale. Și disponibilitatea companiei beneficiare de a și le asuma, nu numai în SUA, unde sunt presate de proprietarii privați ai terenurilor, ci oriunde în lume. A doua problemă care îi lasă în ofsaid pe protestatarii ecologiști este chiar cea a protecției mediului. Potrivit revistei de specialitate GepExPro (Geoscience and Technology Explained), în pofida îngrijorărilor apărute în presă în ceea ce privește iminenta amenințare a poluării solului și apelor, majorării emisiilor de carbon, cutremurelor, etc, media ignoră faptul că gazele de șist conțin mult mai puțin CO2 și H2S decât alte gazele convenționale și că emisiile de carbon sunt cu 50% mai reduse decât cele rezultate din exploatarea cărbunelui. De asemenea, utilizarea gazelor produse la nivel local micșorează volumul de petrol transportat pe flotele maritime, care utilizează cea mai "murdară" formă de combustibil disponibilă. În plus, pentru mediu, la nivel global, este mai bine să fie utilizate gaze extrase în state dezvoltate cu înalte standarde de mediu, decât să fie importate din state în care procesul de producție este unul mai puțin transparent și care, în plus, folosesc o tehnologie învechită, ce mai provoacă și o risipă a resurselor de hidrocarburi, și așa extrem de rare.

Prețul gazelor în SUA, sub nivelul costurilor de producție

Dacă pentru opinia publică, pentru politicieni și ziariști, principala problemă a gazelor de șist este cea ecologică, pentru specialiști și industrie ele au o cu totul altă mare hibă: neprofitabilitatea. Paradoxal, de lipsa profitabilității exploatării resurselor neconvenționale este responsabil chiar boom-ul gazelor de șist din SUA. Costurile de exploatare fiind mult mai ridicate, gazele de șist devin profitabile de-abia de la un preț de 5 dolari pe milionul de unitați termale britanice (mmBtu), aproximativ 177 dolari pe mia de metri cubi.

În prezent, ca urmare a producției de gaze șist din zăcămintele uriașe din SUA, în special Marcellus, prețul gazului pe New York Mercantile Exchange a ajuns anul trecut la 2,83 dolari pe milionul de unitați termale britanice (mmBtu), aproximativ 100 dolari pe mia de metri cubi, mult sub nivelul, și acela insuficient, de 4,03 mmBtu, înregistrat în 2011.

Marcellus este un zăcământ aflat într-o zonă imensă de roci sedimentare, cu nivel ridicat de producție, localizat în vestul statului Pennsylvania, în Ohio și Virginia de Vest. În plus, rezerve importante există și în statul New York, însă aici opoziția politică a reușit să evite dezvoltarea și exploatarea acestora.

Cu alte cuvinte, la ora actuală, în SUA, beneficiile aduse de exploatarea gazelor de șist se află sub nivelul costurilor de producție. Dar atunci de ce își asumă companiile private aceste pierderi? În parte pentru că speră în majorarea prețului gazelor naturale și în micșorarea costurilor ca urmare a evoluției tehnologice. Ambele procese au întârziat însă să apară, ceea ce a făcut ca mari giganți ca Shell să se retragă de pe această piață. Un al doilea motiv este reprezentat de faptul că speră să-și acopere costurile prin efectuarea unui arbitraj pe preț în Europa. Pe Bătrânul Continent, prețul gazelor este mult mai ridicat. În Marea Britanie, cel mai mare consumator de gaze din Europa, prețul acestora a fost în 2012 de 9,48 dolari pe mmBtu, aproximativ 335,4 dolari pe mia de metri cubi. Rusia a furnizat în ultimii doi ani gaze statelor europene, la un preț legat de cel al petrolului, de aproximativ 13 de dolari pe mmBtu, aproximativ 460 de dolari pe mia de metri cubi. Paradoxal, așa se face că mult hulitul cărbune a revenit la putere în Europa, costul său de producție fiind de doar 5 dolari mmBtu, aproximativ 100 de dolari pe mia de metri cubi.

Exportul către Europa - o soluție temporară

Așa se face că producătorii din SUA se gândesc din ce în ce mai mult la exportul de gaz natural lichefiat (LNG) către Marea Britanie și Europa. La actualul preț din SUA, acest export este încă profitabil. La un preț al gazelor de 3 dolari pe mmBtu (177 de dolari pe mia de metri cubi), costuri cu exportul gazelor către Europa (de prelucrare, stocare, transportare și regazificare) ar ajunge la aproximativ 8,3 dolari pe mmBtu, aproximativ 293,66 dolari pe mia de metri cubi, susține Colin Smith, șeful diviziei de cercetare energetică a VTB Capital. Adică un cost mai redus decât prețul din Marea Britanie (de 335,4 dolari sau decât media de 460 de dolari cerută de Rusia în ultimii ani).

Însă acest preț, de 3 dolari pe mmBtu este insuficient pentru a susține producția din SUA, remarcă Smith. Dacă prețul gazelor ar ajunge în SUA la nivelul minim al costurilor de producție a gazelor de șist, adică la 5 dolari mmBtu, atunci costurile cu exportul gazelor în Europa s-ar ridica la 10,66 dolari pe mmBtu, aproximativ 377 de dolari pe mia de metri cubi. Adică mai mult decât plătesc la ora actuală britanicii pe gaze și undeva în apropierea nivelului de preț pe care-l practică Rusia, care în ultimul timp, lovită de acțiunile deschise de companiile europene la curțile de arbitraj și de decizia Comisiei Europene de a deschide o anchetă anti-trust împotriva Gazprom, a decis să renegocieze o serie de contracte.

Producția de gaze de șist la fața locului

Drept urmare, giganții americani, printre care Chevron, dar și Exxon, au decis să încerce o altă tactică, să elimine costurile cu exportul, prin producerea la fața locului a gazelor de șist. Așa se explică prezența lor în Europa, în special în Europa de Est. Companiile americane și-au făcut calculul că ar putea produce cu costuri apropiate de nivelul de 5 dolari pe mmBtu (177 dolari mia de metri cubi) gaze de șist în această zonă, pentru a le putea plasa cu costuri mult mai reduse pe piața europeană. La mijlocul acestui an, prețul de import al gazelor în România era de aproximativ de 390 de dolari pe mia de metri cubi, iar cel reglementat al gazelor de producție internă de 196 de dolari pe mia de metri cubi. Cu alte cuvinte, luând în calcul chiar și prețul reglementat de ANRE, dacă Chevron și-ar putea menține costurile de producție din SUA, de 177 dolari pe mia de metri cubi, ar putea obține un profit de 22 de dolari la mia de metri cubi în România, dacă ignorăm costurile cu transportul și infrastructura.

Europa nu e SUA!

Numai că, așa cum se întâmplă întotdeauna, socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg! Americanii au ignorat condițiile specifice de pe piața europeană. Potrivit lui Michael Liebreich, de la Bloomberg New Energy Finance, oricine dorește să creeze condițiile ideale pentru industria de gaze de șist, pentru a menține un cost de producție scăzut de 5 dolari pe mmBtu, va trebui să adopte modelul american. Acesta are câteva trăsături specifice, inexistente în Europa, combinate în soluția câștigătoare a unei structuri geologice favorabile, cu o densitate a populației redusă, o infrastructură de transport bine pusă la punct, un cadru reglementator relaxat, o piață lichidă pentru serviciile complementare, de săpare și de explorare și, nu în ultimul rând, o structură de drepturi de proprietate privată asupra resurselor.

În ceea ce privește cadrul reglementator, fiecare stat este deocamdată liber să ia ce decizie dorește în ceea ce privește exploatarea gazelor de șist, iar majoritatea statelor occidentale au respins deja ideea, în frunte cu Franța. Însă în cele din urmă tot Comisia Europeană, care va avansa propria propunere până la finalul anului, are ultimul cuvânt. Potrivit unor surse, aceasta propunere va avansa ideea ca fiecare proiect, oricât de mic, să fie însoțit de un studiu de impact ecologic, ceea ce va majora considerabil costurile.

De asemenea, geologic și demografic, Europa nu este SUA. SUA beneficiază de zăcăminte gaze de șist uriașe și compacte. Zăcământul Barnett din Texas se întinde pe 5.000 de mile pătrate, iar Marcellus este de zece ori mai mare. Densitatea populației în Texas este de 93 de persoane pe mila pătrată, în timp ce în Marea Britanie, campioana campaniei pro-exploatare gaze de șist, este de 1.000 de persoane. În ceea ce privește infrastructura, eșecul Nabucco spune tot despre capacitatea Europei de a coopera în acest domeniu. Cele 250 de proiecte lansate săptămâna trecută sunt doar pe hârtie, așa cum a fost și Nabucco timp de două decenii.

Referitor la drepturile de proprietate, în Europa, resursele sunt proprietate publică, ceea ce pentru companiile americane care activează pe această piață reprezintă deopotrivă un avantaj și un dezavantaj. Avantajul este acela că nu trebuie să negocieze cu mii de proprietari privați (situația agravată față de cea din SUA și de densitatea ridicată din Europa), ci trebuie să discute (și eventual să-i cumpere bunăvoința) unuia singur, statul respectiv. Dezavantajul principal este însă acela că populația, neavând nimic de câștigat de pe urma exploatării propriilor terenuri, să se manifeste fățiș împotriva gazelor de șist, așa cum se întâmplă în România și nu numai.

În SUA, de exemplu, peste 90% din exploatările de gaze de șist se află pe terenuri private sau care aparțin statelor și aproximativ 10% pe terenuri federale. Guvernul federal este mult mai sensibil la lobyy-ul ecologist și dă dovadă de un entuziasm reglementator mult mai mare decât statele.