Energy Report

România - țara europeană cu cea mai mică producție medie pe zăcământ, cu grad ridicat de epuizare a resurselor și cu costuri uriașe de operare

În opinia publică și în rândul politicienilor autohtoni, există un curent majoritar care consideră că România este o țară bogată în resurse energetice și care percepe investițiile în domeniu drept un moft sau o formă de optimizare fiscală în detrimentul bugetului de stat.

Optimiștii se simt încurajați de faptul că România se află pe locul cinci în Europa la producția de țiței și gaze, iar gradul de dependență de importuri este de 25%, sub media europeană de 50%.

Numai că, la o analiză mai detaliată a domeniului, lucrurile nu stau chiar roz, dimpotrivă. Potrivit unui studiu PricewaterhouseCoopers (PwC), sectorul de petrol și gaze din România se confruntă cu mai multe probleme, și nu de ieri de azi, ci de mai mult de 3 decenii. În România zăcămintele convenționale au o maturitate ridicată şi un declin natural accentuat și, în pofida declarațiilor politicienilor, în realitate, la nivel european, România este un producător de talie mică.

În 2012, principalul producător de petrol și gaze din Europa a fost Norvegia, care a extras 1,3 miliarde de barili echivalent petrol (bep). Ea a fost urmată de Marea Britanie, cu 583 milioane bep, de Olanda—cu 520 milioane bep, de Danemarca—cu 114 milioane bep și de România, cu o producție de 102 milioane bep. În urma României s-a situat Germania, care a produs anul trecut 98 milioane bep, Italia—91 milioane bep, Polonia—44 milioane bep, Turcia—20 milioane bep, Austria—18 milioane bep, Israel—16 milioane bep, Croația—16 milioane bep și Franța—9 milioane bep.

Grad ridicat de epuizare a zăcămintelor de 87%

Comparativ cu alte state producătoare de petrol și gaze, România are însă un grad ridicat de epuizare a zăcămintelor, de 87%, mai mare decât cel al Marii Britanii, de exemplu, de 82%, și incomparabil cu cel al Israelului, de 6%. De asemenea, țara noastră are un cost de operare extrem de ridicat, de 17 dolari pe baril echivalent petrol, fiind depășită doar de Marea Britanie cu 23 de dolari pe baril echivalent petrol. În comparație, Franța are un cost de operare de doar 15 dolari, Italia de 10 dolari iar Israelul de 3 dolari.

Un alt element care arată situația destul de dificilă în care se află sectorul de petrol și gaze din România și perspectivele nu tocmai roze ale acestuia este fragmentarea zăcămintelor (șase zăcăminte sunt responsabile pentru aproximativ 40% din producția României, în timp ce alte aproximativ 400 de restul). România are de departe cea mai scăzută producție medie pe zăcământ din Europa, cu 31 barili echivalent petrol pe zi în cazul Romgaz și 17 barili echivalent petrol pe zi în cazul Petrom. În medie, o sondă din Italia produce 265 bep/zi, una din Marea Britanie 409 bep/zi, iar una din Israel 4.804 bep/zi.

Investițiile și creșterea eficienței energetice, singurele soluții 

Concluzia celor de la PwC este că, la nivelul resurselor convenționale, caracteristicile industriei de petrol şi gaze din România sunt unice la nivel european şi necesită investiții semnificative datorită maturității ridicate a zăcămintelor, fragmentării zăcămintelor, nivelului scăzut al producției per sondă, calității scăzute a petrolului, complexității geologice, riscului ridicat în cazul explorării zăcămintelor de mare adâncime şi utilizării tehnicilor de îmbunătățire a producției. În plus, sectorul de petrol și gaze convențional din România se confruntă și cu alte provocări, printre care costurile ridicate de dezvoltare şi producție pentru implementarea de noi tehnologii, costurile de operare mari generate de nivelul scăzut al producției per sonda, costurile de finanțare semnificative, oferta locală limitată pentru instalațiile de foraj sau accesu limitat și lipsa infrastructurii în cazul noilor perimetre de explorare.

În ceea ce privește sectorul offshore, PwC susține că acesta se confruntă cu mai multe provocări tehnice, printre care riscuri geologice, coroziunea ridicată în apele de mare adâncime din cauza lipsei de oxigen și structura topografică a Mării Negre. Nu sunt de ignorat nici riscurile investiționale ridicate, lipsa infrastructurii şi accesul limitat pentru echipamente prin Strâmtoarea Bosfor, costurile logistice însemnate sau numărul redus de prestatori locali de servicii de foraj având competențe pentru proiecte în ape de mare adâncime.

"Producția de gaze de șist și cea din Marea Neagră ar putea începe cel mai devreme în 2020. Din calculele noastre, dacă se investește masiv în acest sector și nu vom îmbunătăți eficiența energetică cu 20% până în 2030, România va depinde de importuri în proporție de 80% în 2030", a declarat Vasile Iuga, managing partner pentru Europa de Sud-Est în cadrul PriceWaterhouse Coopers (PwC).