Energy Report

Fukushima n-a omorât nici pe departe energia nucleară. Capacitatea instalată mondială ar putea crește cu 26% până în 2030

Capacitatea instalată la nivel mondial în centrale nucleare ar putea crește cu 26% până în 2030, se arată într-un studiu recent al firmei de consultanță Roland Berger Strategy Consultans, publicat la trei ani de la catastrofa de la Fukushima,

În ciuda deciziei unor țări precum Germania, Italia sau Eleveția de a renunța pe termen scurt sau lung la energia nucleară, 72 de unități de producție de energie atomică sunt în construcție în prezent în lume, dintre care 28 doar în China, se precizează în studiul citat de Le Monde.

Firma de consultanță arată că parcul nuclear mondial nu a scăzut decât cu 9 unități începând din 201. Un număr de 24 de reactoare au fost oprite, dintre care 16 ca urmare a politicilor de renunțare la energia nucleară (Germania, Japonia), iar 8 ca urmare a expirării duratei lor de viață. Alte 13 reactoare au început să fie construite, iar 2 au fost repuse în funcțiune.

Perspectivele cu privire la viitorul energiei nucleare fac totuși obiectul unor scenarii destul de divergente. Pentru Roland Berger, o creștere de 26% în următorii 15 ani este un scenariu „conservator”. Numărul reactoarelor ar crește de la 435 la 489.

Multe proiecte, dar relativ puține credibile

Firma trece în revistă situația a 581 de proiecte nucleare planificate sau anunțate de acum până în 2030, dar recunoaște că este vorba de „o viziune foarte teoretică”, pentru că doar 123 – 224 dintre acestea sunt „credibile”. Asia are partea leului, cu 56 de proiecte de reactoare care ar urma să fie construite în China până în 2030 și alte 14 în India.

Cu cele 16 proiecte ale sale, Rusia va rămâne bine „atomizată”, în timp ce mai multe țări în plină expansiune vor să se angajeze în energia nucleară: Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Vietnam.

De altfel, notează studiul, „până în 2030, anumite țări se vor angaja în înlocuirea sau în extinderea modestă a parcului lor nuclear existent: Marea Britanie, dar și Cehia, Ucraina, Coreea de Sud sau poate Statele Unite, unde se discută eventuala prelungire a duratei de viață a unor centrale până la 80 de ani”.

Numeroase țări emergente mari vor să lanseze sau să relanseze programe nucleare civile. Este cazul Africii de Sud, al Vietnamului, al Turciei sau al Arabiei Saudite.

Nici Iranul nu a renunțat la asta. Teheranul a încheiat cu holdingul rus de stat Rosatom un acord preliminar pentru construcția a două reactoare suplimentare la centrala de la Bouchehr, care a fost construită tot de ruși.

Brazilia a relansat un program ținut în hibernare de aproape 20 de ani, atribuind francezilor de la Areva finalizarea reactorului Angra 3, în timp ce EDF a trimis acolo discret grupuri de lobby pentru a convinge Brazilia că experiența franceză în domeniul energiei atomice este de neegalat.

Parc atomic îmbătrânit

Durata medie de viață a parcului mondial nuclear este de 27 de ani. În 15 ani, 70% din reactoare vor avea vârste cuprinse între 40 și 60 de ani. Guvernele vor trebui să decidă rapid să le înlocuiască sau să se implice într-o tranziție spre alte surse de energie.

Este și cazul Franței și al parcului său de 58 de reactoare puse în funcțiune de EDF între 1977 și 2000. Dezbaterea se poartă astăzi pe tema ponderii energiei nucleare în mixul energetic național, care trebuie să scadă de la 75% la 50% în 2025, dar și pe cea a majorării duratei admise de viață a reactoarelor până la 60 de ani sau a înlocuirii lor cu reactoare presurizate de a treia generație (EPR).

Pentru această industrie cu cicluri lungi, în care e nevoie de peste zece ani între studiile preliminare și punerea în funcțiune a reactorului, perioada 2015 – 2020 este critică pentru înlocuirea reactoarelor învechite.

Se mai pune problema dacă gazele de șist vor rămâne ieftine și, prin urmare, mai competitive decât energia nucleară în producția de electricitate. De exemplu, Statele Unite au cu siguranță enorme rezerve de gaze neconvenționale, dar epuizarea zăcămintelor este mai rapidă decât în cazul hidrocarburilor clasice.

Altă mare necunoscută este Japonia, a cărei populație este în majoritate ostilă energiei nucleare. Toate reactoarele au fost închise progresiv după Fukushima, și doar două, dintr-un total de 48, ar putea fi redeshise repede.

Costuri imense

Costul energiei nucleare este o miză esențială. În chestiunea finanțării, cei de la Roland Berger spun că „în condițiile adesea concurențiale cu alte tipuri de energie, capacitatea de a finanța astfel de investiții va fi primul obstacol de depășit”, chiar în țări care au o experiență solidă în domeniul nuclear.

În Marea Britanie, EDF va împărți cu CGNPC, producător de electricitate chinez, povara financiară a construcției a două reactoare presurizate de a treia generație (EPR), care reprezintă un cost de ordinul a 15 miliarde de euro.

„În multe țări, doar marile companii energetice, lucrând cu cele de echipamente, uneori cu participații de capital în proiecte, vor putea duce la bun sfârșit planurile de construcție”, avertizează autorii studiului.

Varietatea reactoarelor este de asemenea importantă. Producătorii și cei care le exploatează trebuie să aibă mai multe tipuri de reactoare în portofoliile lor pentru a se prezenta, în caz de forță majoră, pe piețe.

EDF și Areva lucrează la un nou design pentru reactorul EPR, pentru a-l face mai competitiv și mai ales pentru a intra pe piața saudită. Areva a lansat de aseenea Atmea (1.150 MW), conceput în parteneriat cu Mitsubishi Heavy Industries (MHI). Cei doi parteneri, asociați cu GDF Suez, au găsit un prim client în Turcia.

Scenarii

În proiecțiile sale pentru 2050, Roland Berger arată că puterea electronucleară instalată la nivel mondial ar putea crește de la 504 GW la 1.020 GW, conform unor scenarii.

Studiul nu evocă însă cea de-a patra generație (suprageneratoare), care ar putea poate să fie folosite pe o scară industrială (proiectul francez Astrid, de exemplu).

În scenariu cel mai conservator, cota nuclearului din capacitatea de producție mondială de elecricitate ar putea descrește puțin (-1%) în raport cu 2030.

Viitorul va depinde deciziile luate de cele mai mari puteri nucleare (Franța, Rusia, Statele Unite) cu privire la reînnoirea parcului atomic și de ritmul de dezvoltare din Orientul Mijlociu și Asia. Dar și de siguranța instalațiilor, întrucât o nouă catastrofă de tipul celei de la Fukushima ar pune frână o dată pentru totdeauna relansării unei industrii energetice care trezește atât de multe temeri în opinia publică.