Energy Report

Cine-i ține pe români în beznă? (4) Racordarea - misiune imposibilă pentru casele construite la mai mult de 100 metri de rețea

Racordarea la reţelele de utilităţi reprezintă o problemă nu numai pentru persoanele juridice, ci şi pentru cele fizice. Dacă pentru firme durata şi costul reprezintă principalele probleme, în cazul persoanelor fizice accesul la reţea devine aproape imposibil dacă şi-au construit o casă la o distanţă mai mare de 100 de metri de reţea.

Dacă un contribuabil s-a săturat de aglomeraţiile urbane, de riscurile pe care acestea le implică (incendii, cutremure) şi a decis să-şi construiască propria casă la o distanţă cât mai mare de zonele locuite ale unei localităţi, va avea o mare problemă. Nu doar că nu va avea acces la reţelele de apă, canalizare sau de gaze, deficitare în mediul rural, ci nu va avea acces prea lesne nici la curentul electric, cu care intenţiona să compenseze absenţa celorlalte utilităţi. Problema apei o rezolva cu un puţ şi o pompă submersibilă, iar cea a încălzirii cu convectoare, aer condiţionat sau cu o centrală pe lemne (care la rândul său funcţionează cu curent electric).

Ordinul celor 100 de metri

Numai că, deşi cetăţeanul respectiv îşi poate construi casa în 6 luni, ca să locuiască în ea va trebui să aştepte mult mai mult. Motivul: un ordin al preşedintelui ANRE, nr. 59/2013, care impune o limită de 100 de metri de la reţea peste care lucrurile se complică foarte mult. În cazul în care distanţa de reţea este mai mare de 100 de metri, “la înregistrarea cererii de racordare pentru o locuinţă individuală având o putere solicitată mai mică de 30 kVA, operatorul de distribuţie concesionar are obligaţia să comunice solicitantului printr-o scrisoare de răspuns informaţii cu privire la demersurile efectuate până în momentul respectiv în scopul dezvoltării reţelelor de distribuţie pentru electrificarea localităţii sau pentru extinderea reţelelor de distribuţie în zona respectivă, inclusiv calendarul de realizare a lucrărilor.” Cu alte cuvinte, cetăţeanul respectiv va fi informat despre planurile companiei în zonă şi va putea să estimeze câte luni/ani/decenii mai are de aşteptat până va avea acces la curent (până când reţeaua va ajunge la mai puţin de 100 de metri de casa sa).

Cine ar trebui să suporte costurile?

Ceea ce nu-i spune nimeni este faptul că, potrivit aceluiaşi ordin ANRE, autorităţile locale care i-au dat autorizaţia de construcţie şi distribuitorii sunt cele două entităţi care ar trebui să suporte cheltuielile de extindere a reţelei. Numai că pentru aceasta este nevoie de colaborarea autorităţilor locale, care ar trebui să depună o cerere de extindere a reţelei către distribuitor. În cazul în care contribuabilul persoană fizică nu are pile la “primărie” (şi nu orice fel de pile), nu va depune nimeni nici o cerere. Cu banii necesari extinderii reţelei, autorităţile locale pot împodobi străzile de Crăciun sau organiza “paranghelii”, evenimente care aduc mult mai multe voturi decât cele ale unui sau eventuali mai mulţi lupi singuratici care au decis să-şi construiască casă la 150 de metri de reţea.

Ordinul preşedintelui ANRE pare să excludă posibilitatea ca persoana fizică să suporte costurile extinderii reţelei

Însă cel mai frustrant pentru contribuabilul persoană fizică este că ordinul preşedintelui ANRE nu-i oferă altă soluţie, ba chiar sugerează că nu poate suporta din propriul buzunar cheltuielile cu extinderea reţelei. Pentru că, probabil, acest ordin a fost unul “cu dedicaţie” pentru dezvoltatorii persoane fizice cu relaţii excelente la autorităţile locale, ca acestea să suporte costurile extinderilor de reţea, invocând faptul că “nu există alternativă, aşa spune legea”.

Ordinul preşedintelui ANRE este foarte clar: “dezvoltarea reţelelor electrice de distribuţie pentru electrificarea localităţilor sau pentru extinderea reţelelor de distribuţie se finalizează de operatorul de distribuţie concesionar şi de autorităţile administraţiei publice locale sau centrale”. Contribuabilul utilizator final nu apare nicăieri, nu are are nimic de spus. Sau cel puţin aşa i se comunică de către firmele autorizate să facă lucrări de extindere de reţea, dar numai la câteva luni după ce i s-au luat banii pentru proiect şi i s-a emis din partea distribuitorului un aviz tehnic de racordare (ATR) neclar, prin care i se solicitau alte documente şi apoi altele…

Distribuitorii se ascund în spatele legislaţiei neclare şi extrem de tehnice

De altfel, aceasta este tactica distribuitorilor (Electrica, ENEL, E.On sau CEZ, după caz) de a trage de timp. Invocă neclarităţi legislative, fac trimitere la diferite texte normative imposibil de înţeles de către un contribuabil obişnuit, pentru a solicita “completarea” documentaţiei. Distribuitorii evită să acorde un aviz de racordare negativ pentru un motiv pe care ei îl cunosc foarte bine, însă contribuabilul n-are de unde să-l ştie: ANRE recunoaşte că propriul ordin este incomplet şi îi obligă pe distribuitori să racordeze orice contribuabil, dacă acesta doreşte să cofinanţeze lucrarea de extindere în locul autorităţilor locale.

“Deşi reglementările în vigoare nu prevăd posibilitatea finanţării de către utilizatori a lucrărilor de dezvoltare a reţelelor de distribuţie, apreciem că, în cazul în care aceştia solicită în mod expres acest lucru, poate fi acceptată modalitatea de cofinanţare a lucrărilor prevazută în Metodologia menţionată mai sus, co-finanţator fiind utilizatorul în locul autorităţilor administraţiei publice. Operatorul de distribuţie are obligaţia de a suporta investiţia rezultată ca eficientă în urma calculelor efectuate conform respectivei Metodologii.”, se precizează într-un răspuns oferit de ANRE unuia dintre distribuitori şi care, mai mult ca sigur, a fost transmis şi celorlalţi.

Realizarea extinderii pe bani proprii poate dura luni, dacă nu chiar ani

Chiar dacă la prima vedere contribuabilului i s-a rezolvat problema, în realitate este nevoie de încă cel puţin jumătate de an pentru ca acesta să poată aprinde becurile în casă. Şi asta pentru că, în primă fază, va trebui să ia o hârtie de la Primărie, prin care aceasta refuză să suporte cheltuielile de extindere. Obţinerea acestei hârtii poate dura o lună. Apoi va trebui să elaboreze în locul primăriei o cerere care să cuprindă mai mult de 5 documente, printre care diferite planuri de urbanism (PUZ, PUG), autorizaţii de construcţie, număr de locuinţe, autorizaţii existente, număr de locuiţe final, număr de utilizatori, puteri necesare, etc, documente pe care trebuie să le obţină tot de la primărie. În cazul fericit în care le poate obţine, va trebui să depună o cerere la distribuitor (Electrica, Enel, E.On sau CEZ, după caz). Distribuitorul are termen de 60 de zile să elaboreze un studiu de fezabilitate şi un altul de 90 de zile pentru a trimite către ANRE cererea însoţită de studiul de fezabilitate. Ulterior informării ANRE, distribuitorul va transmite cetăţeanului care se substituie autorităţii publice în termen de 90 de zile de la depunerea cererii rezultatele studiului de fezabilitate, un deviz al lucrărilor estimate şi suma cu care va trebui să participe la proiect. Această sumă reiese din studiul de fezabilitate şi este egală cu valoarea totală a investiţiilor minus cea care reiese din studiul de fezabilitate ca investiţie eficientă a distribuitorului.

Distribuitorii umflă devizele pentru a descuraja autorităţile/persoanele fizice

Investiţia eficientă a distribuitorului este aceea pentru care valoarea actualizată netă (VAN) este mai mare ca zero, iar durata de recuperare a investiţiei (DRI) nu depăşeşte 20 de ani şi rata de rentabilitate a distribuitorului. Acesta poate fi explicaţia faptului că, la emiterea ATR (avizului tehnic de racordare), distribuitorii estimează o valoare a lucrărilor mult mai mare. Astfel, partea distribuitorului din respectiva investiţie va fi mai mică, iar cea care trebuie suportată de autorităţi/persoane fizice mult mai mare. Costul mare al proiectelor de racordarea îi descurajează pe mulţi să vină cu bani de acasă (doar o treime din ATR-urile emise sunt puse în executare), ceea ce micşorează şi “investiţiile eficiente” la care sunt obligate respectivele companii (Electrica, ENEL, E.On sau CEZ), potrivit legii.

O soluţie cu costuri “colaterale”: înfiinţarea unei firme şi închirierea clădirii

Dacă doreşte să mai evite aşteptarea unei alte jumătăţi de an (după ce în primă fază a mai aşteptat alte câteva luni până a primit răspunsurile distribuitorilor şi autorităţilor locale referitoare la ordinul celor 100 de metri), contribuabilul nostru persoană fizică mai are o soluţie: să-şi înfiinţeze o firmă şi să-şi închirieze casa acesteia. Şi astfel poate suporta tot costul extinderii de reţea, pentru că ordinul ANRE cu “suta de metri” se referă doar la persoane fizice şi nu juridice. În cazul acesta o ia de la zero, depune o cerere de emitere aviz de racordare, după 30 de zile îl primeşte, firma sa angajează o firmă specializată care să-i elaboreze proiectul, obţine autorizaţii pentru fiecare stâlp ca şi cum ar construi o casă (locale, de construcţie, de mediu, CNANDR etc). Distribuitorul îi avizează pozitiv proiectul (poate să nu o facă şi să ceară refacerea acestuia - alte luni întârziere), după care se semnează două contracte (contractul între firma contribuabilului şi distribuitor, şi între distribuitor şi firma angajată să implementeze proiectul) şi se efectuează lucrarea. Aceasta este verificată de experţii distribuitorului după care se semnează contract de furnizare şi după minim 3 luni, contribuabilul ar putea să-şi aprindă becurile în casă. Problemele lui însă de-abia acum apar, pentru că va trebui să se se descurce în hăţişurile contabile aferente costurilor suportate de firmă cu racordarea. Instalaţia este cedată distribuitorului, deci nu poate fi vorba de nici o amortizare a activelor. Este doar un tarif de racordare, de o valoare mare e adevărat (cam 10.000 de lei pe suta de metri de extindere, dar poate ajunge la zeci de mii de euro dacă implică şi un transformator), pe care ar face bine să şi-l refactureze pe persoană fizică. Pentru că, pe de o parte, orice încheiere a contractului de închiriere sau orice închidere a firmei înainte de sfârşitul termenului de deductibilitate (25 de ani) implică recalculări de taxe şi impozite achitate către ANAF. Pe de altă parte, începând de anul viitor, impozitul pe proprietăţi în cazul celor închiriate firmelor va fi suportat de persoana fizică sau juridică care plăteşte utilităţile. Iar impozitul pe clădiri aplicat firmelor este mult mai mare decât cel aplicat persoanelor fizice.

Şi pe întuneric şi cu banii luaţi!

În concluzie, dacă o casă se poate construi şi în şase luni, racordarea la reţea poate dura 3 luni (dacă reţeaua e la poartă), 3-6 luni (dacă e la sub 100 de metri de casă) sau peste 6 luni, în cazul în care reţeaua se află la peste 100 de metri de noua construcţie. În acest ultim caz, poate dura ani buni, pentru că, în primă fază, nimeni, nici distribuitorul, nici firma contractată pentru realizarea proiectului, nici ANRE, nu-ţi spune nimic, în a doua fază ţi se comunică că nu se poate, fiind invocat ordinul celor 100 de metri, în a treia, autoritatea locală şi distribuitorul trag de timp luni de zile, dacă nu cumva ani, în a patra distribuitorul umflă devizul pentru a descuraja utilizatorul, iar în a cincea vor umfla devizele firmele autorizate. Dacă optezi pentru rapiditate şi-ţi înfiinţezi o firmă, nu mai umflă facturile numai distribuitorii şi firmele autorizate, ci şi autorităţile locale care vor percepe un impozit local mult mai ridicat, locuinţa fiind închiriată firmei. Din aceste tărăgănări şi umflări de preţuri, toată lumea câştigă, mai puţin cetăţeanul!

Articol publicat inițial în publicația Profit.ro