Energy Report

România s-a numărat în 2011 printre statele Uniunii Europene cel mai puțin dependente de importurile de energie, cu o pondere de 21% a resurselor provenite de peste hotare în consumul intern.

Cele mai scăzute rate de dependențî de importurile de energie din blocul comunitar s-au înregistrat în 2011 în Estonia (12%), România (21%), Cehia (29%), Olanda (30%), Polonia (34%) și Marea Britanie (36%), potrivit datelor Eurostat.

În schimb, Malta (101%), Luxemburg (97%), Cipru (93%) și Irlanda (89%) au fost statele cele mai dependente energetic din UE in 2011.

Singurul exportator net de energie a fost Danemarca, cu o rată negativă de dependență, de -9%.

5 state acoperă două treimi din consumul UE

În 2011, rata de dependență de importurile de energie a Uniunii Europene a fost de 54%, aproape neschimbată din 2008 încoace.

Cei mai mari consumatori de energie din UE au fost anul trecut Germania, cu 316 tep (tone echivalent petrol), Franța, cu 260 tep, Marea Britanie, cu 199 tep, Italia, cu 173 tep, și Spania, cu 129 tep,

Cele cinci state au avut, cumulat, o pondere de aproape două treimi în consumul total al UE27.

23 de state membre ale UE au înregistrat o scădere a consumului de energie în perioada 2008-2011, iar în patru țări a crescut consumul de energie.

Cel mai mare declin s-a înregistrat în Lituania (-24,5%), Irlanda și Grecia (ambele cu -12,3%), România (-10,2%), Spania și Marea Britanie (ambele cu -9,4%).

Cele mai mari creșteri au fost consemnate în Malta (+16,9%) și Estonia (4,8%%).

O fi bine, o fi rău?

Consumul de energie electrică în economie a crescut în 2012 cu 3,6% față de anul anterior, de la 34,42 miliarde KWh la 35,48 miliarde KWh, potrivit estimărilor Institutului Național de Statistică (INS).

Potrivit INS, anul trecut economia a consumat 35,48 miliarde KWh de energie electrică, reprezentând 67% din consumul total din România, în vreme ce, în 2011, consumul de energie electrică din economie s-a cifrat la 34,42 miliarde KWh, adică 65,2% din consumul total din acel an.
 
De obicei, majorarea consumului de energie electrică al companiilor este considerat un semnal de creștere a economiei, însă este foarte posibil ca nu acesta să fi fost cazul economiei românești anul trecut.
 
„După cum știți, creșterea economică în 2012 a fost aproape inexistentă, aproape de zero”, declara, la finalul lunii trecute, șeful delegației FMI în România, Erik de Vrijer.
 
În plus, intensitatea energetică a economiei românești, reprezentând consumul de energie necesar pentru a produce o unitate de 1.000 de euro de PIB, exprimat în kilograme echivalent petrol, este de aproape trei ori mai mare decât media Uniunii Europene, semn de ineficiență accentuată.
 
Astfel, potrivit Consiliului Fiscal, intensitatea energetică a economiei românești este de 396 de kilograme echivalent petrol/1.000 de euro, față de o medie UE de 146 kilograme echivalent petrol/1.000 de euro.

Proiectul construirii unitatilor 3 si 4 de la centrala nucleara de la Cernavoda poate fi profitabil si competitiv pe termen lung, analiza proiectiei fluxurilor de numerar pe o perioada de 50 de ani, corespunzatoare duratei de viata a unitatilor nucleare, aratand ca acestea au valori pozitive, potrivit studiului de fezabilitate intocmit de consultantii Ernst&Young si Candesco.   

„Analiza economico-financiara evidentiaza faptul ca, pe termen lung, proiectul Unitatilor 3 si 4 de la CNE Cernavoda este profitabil si competitiv pe piata de electricitate. Astfel, fluxurile de numerar nete actualizate, pe perioada de analiza (50 ani), corespunzatoare intregii durate de viata a unitatilor nucleare, au valori pozitive”, se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei.

Rezultatele studiului de fezabilitate au fost prezentate in cadrul unei intalniri dintre ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, si consultantii selectati de catre SC Energonuclear SA, Ernst&Young si Candesco.

„In cadrul intalnirii au fost prezentate rezultatele studiului, care arata ca proiectul este fezabil din punct de vedere tehnic, bazandu-se pe tehnologia CANDU”, se precizeaza in comunicat. 

Nita da asigurari investitorilor

,,Sectorul de producere a energiei necesita investitii in dezvoltarea de noi facilitati si modernizarea celor existente, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita.

„Pentru facilitarea acestor investitii sunt necesare masuri pentru diminuarea riscurilor asociate pentru investitori, in special cel al prognozei pretului la electricitate. Este nevoie de politici de reglementare a pietei prin mecanisme-suport care sa faciliteze investitiile pe segmentul surselor energetice cu emisii reduse de carbon - regenerabilele, nuclearul si combustibilii fosili curati”, a spus ministrul.

In comunicat se mai mentioneaza ca studiile efectuate arata ca proiectul unitatilor 3 si 4 de la CNE Cernavoda este unul prioritar pentru asigurarea securitatii energetice a Romaniei, cu beneficii directe in ceea ce priveste atingerea obiectivelor de schimbari climatice si mentinerea suportabilitatii pretului electricitatii la consumatorul final.

Potrivit Strategiei energetice pentru perioada 2011-2035, pana in 2020 trebuie scoasa din functiune si inlocuita 28% din actuala capacitate instalata, adica 5.544 de MW, iar pana in 2035 – 55% (11.066 MW).

Potrivit datelor ANRE, investitiile in unitati de producere care sunt luate in calcul pentru determinarea prognozei necesarului national de capacitate in 2020 sunt unitatile 3 si 4 de la Cernavoda (1.480 MW), modernizarea CE Turceni, Rovinari si Craiova (4,000 MW) si hidrocentrala de la Tarnita (1.000 MW), se mai precizeaza in comunicat.

Vosganian sustine ca nu sunt bani

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, recent, la Parlament, ca statul nu dispune de fonduri pentru investitiile necesare la hidrocentrala Tarnita (judetul Cluj) si la reactoarele nucleare 3 si 4 de la Cernavoda.

„Nu avem fonduri pentru reactoarele 3 si 4 si nici pentru Tarnita”, a mai afirmat Vosganian. Ambele proiecte sunt mentionate ca obiective in programul de guvernare al USL, dat recent publicitatii.

In noiembrie 2012, Catalin Vilt, consilier onorific al Comitetului National Roman al Consiliului Mondial al Energiei, afirma ca al treilea reactor nuclear de la Cernavoda nu va putea functiona fara hidrocentrala Tarnita.

„Este nevoie de Tarnita inca de la punerea în functiune a reactorului 2. Noaptea nu prea mai ai ce sa opresti, este nevoie de un consumator. Reactorul 3 nu poate merge fara Tarnita”, a declarat Vilt la o conferinta pe teme energetice.

Costurile pentru constructia celor doua reactoare sunt estimate la aproximativ 4 miliarde de euro, iar proiectul hidrocentralei de la Tarnita presupune investitii de circa 1,2 miliarde de euro.

In mai 2011, in mandatul de ministru al Economiei al lui Ion Ariton, de pe vremea guvernului Boc 2, ministerul afirma ca intentioneaza sa construiasca hidrocentrala Tarnita-Lapustesti pana in 2019, in parteneriat cu investitori privati.

Potrivit estimarilor ministerului de la acea data, contractul de executie a lucrarilor pentru Tarnita a fi trebuit semnat in partea a doua a anului 2012, iar punerea partiala in functiune a hidrocentralei urma sa aiba loc in semestrul al doilea al anului 2017.

In 2019, se preconiza ca unitatea va functiona la capacitatea maxima, respectiv 1.000 MW, producand 1,65 TWh de electricitate anual.

Vosganian a adaugat ca statul nu isi mai poate permite o participatie majoritara la compania care vrea sa construiasca reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda.

„Sper sa nu mai existe un resort populist, statul nu mai poate sustine o participatie de 50%, sa acceptam ca statul sa aiba pozitie minoritara”, a spus ministrul Economiei.

In mandatul sau precedent, la Ministerul Finantelor, Vosganian a acceptat in 2008 cresterea participatiei statului la compania care construieste reactoarele la peste 50%.

Statul a decis in 2008 sa isi majoreze participatia in acest proiect de la 20%, cat avea initial, la 51%. Decizia a fost justificata de Vosganian printr-un studiu social care indica faptul ca populatia s-ar simti mai confortabil daca statul ar detine un pachet majoritar.

Proiectul celor doua reactoare prevedea initial ca niciun partener sa nu aiba o participatie majoritara. In prezent, statul detine peste 80% din compania de proiect si a pierdut, la finele lui 2010, si sprijinul a patru investitori, nemultumiti de stagnarea proiectului.

Reprezentantii Statelor Unite nu obosesc sa repete, ori de cate ori au ocazia, ca independenta energetica trebuie sa fie un obiectiv zero al Romaniei si, de altfel, al intregii Europe. Si au dreptate. Problema este insa ca, pe aceasta tema, exista o imensa contradictie intre discursul public si politicile concrete promovate de americani.

Cel mai important proiect energetic eurasiatic, conducta de gaze Nabucco, menit sa reduca substantial dependenta unei bune parti din Europa de importurile de gaze naturale din Rusia, nu poate fi viabil economic fara cooptarea Iranului ca furnizor de gaze. Ceea ce, deocamdata, este imposibil, din cauza embargoului economic dur impus de SUA si Uniunea Europeana asupra regimului de la Teheran. Embargo al carui benficiar-surpriza este chiar Rusia.

Maniheism Est-Vest

Referendumul pentru demiterea presedintelui Basescu de anul trecut, ca si campania electorala pentru alegerile parlamentare din decembrie 2012 au readus in prim-plan tema maniheista Occident/SUA versus Rusia. Discursul a fost utilizat in special de cei considerati in mod conventional ca reprezentand dreapta spectrului politic romanesc, cu „sprijin logistic” de la reprezentantii Statelor Unite.

Transpus in domeniul energetic, discursul suna cam asa: Romania trebuie sa faca totul pentru a incuraja investitiile straine (in special americane) in energie pentru a scapa de dependenta fata de Rusia. S-a ajuns la afirmatii potrivit carora, de exemplu, oricine manifesta indoieli cu privire la autorizarea exploatarii gazelor de sist in Romania (indiferent de argumente si de natura respectivelor indoieli) este obligatoriu un agent de propaganda al intereselor Gazprom.

Evident, dupa alegeri, stanga victorioasa, ajunsa la putere, a preluat fara rezerve atitudinea fostilor adversari din campanie. Pana intr-acolo incat premierul Ponta a declarat, recent, ca exploatarile de sist au transformat America din importator in exportator de gaze naturale si, mai mult, ca cei care au cel mai mult de pierdut daca Romania scoate gaze de sist sunt cei de la Gazprom.

Cai alternative spre independenta energetica

Obiectivul independentei energetice poate fi insa atins pe mai multe cai. Una dintre ele, despre care se poate spune ca are deja o istorie in spate (chiar daca compusa mai mult din declaratii de intentie) este proiectul Nabucco. Proiectul vizeaza construirea unei conducte de gaz care sa faca legatura dintre furnizorii de gaze naturale din regiunea Marii Caspice si consumatorii din Europa.

Conducta ar urma sa plece de la frontiera turco-bulgara si sa tranziteze Bulgaria, Romania si Ungaria, ajungand pana la Terminalul de Gaze Central-European de la Baumgarten, Austria.

„Este recunoscut faptul ca Europa Centrala si de Vest se va confrunta in urmatoarele doua decenii cu o scadere considerabila a aprovizionarii cu energie si cu preturi ale gazelor ce vor creste dramatic odata cu scaderea productiei. In aceste conditii este cruciala crearea unei noi infrastructuri care să faca fata cererii viitoare si care sa asigure atat securitatea aprovizionarii, cat si diversificarea surselor de aprovizionare”, se spune, limpede, pe site-ul de prezentare al proiectului Nabucco.

Intreaga clasa politica romaneasca pare aliniata in sustinerea Nabucco.

La ultima intalnire cu ambasadorii, presedintele Traian Basescu s-a referit chiar in doua randuri la Nabucco, subliniind angajamentul Romaniei fata de proiect. In programul de guvernare al USL se vorbeste despre „implicarea activa” a Romaniei in proiectul Nabucco, dar si in cel complementar AGRI (Azerbaidjan–Georgia–Romania Interconnector), de transport al gazelor naturale provenite din Azerbaidjan, prin Georgia, catre Romania si mai departe catre piata UE.

Nu are sens fara Iran

Toate bune si frumoase, insa potrivit mai multor studii de fezabilitate economica a proiectului Nabucco, acesta nu are sanse sa functioneze in mod optim fara cooptarea Iranului ca furnizor, in conditiile in care aceasta tara detine cea de-a doua rezerva de gaze naturale a lumii ca dimensiuni, dupa Rusia.

Pentru ca Nabucco sa isi indeplineasca cu adevarat obiectivele, este nevoie de o cantitate suficienta de gaze naturale extrase care sa fie livrate si transportate prin intermediul conductei catre consumatorii din Europa. In plus, este nevoie de un flux continuu de livrare, fara intreruperi, intrucat, in caz contrar, exista riscul de a aparea acelasi tip de „goluri” in aprovizionare precum cele prin care au trecut o parte din statele UE in ultimii ani cu ocazia litigiilor dintre Rusia si Ucraina pe tema pretului la gaze impus de Gazprom partii ucrainene, ca si a datoriilor Ucraine fata de Rusia pentru gazul livrat.

Teoretic, planurile Nabucco prevad ca furnizori de gaze pentru conducta ar urma sa fie Azerbaidjanul, Turkmenistanul, Irakul si Egiptul. Practic, insa, in acest moment, singurul furnizor cat de de cat sigur pe care se poate conta este Azerbaidjanul, prin intermediul campului de gaze de la Shah Deniz. Actionarii Nabucco au semnat recent o serie de acorduri cu privire la dezvoltarea Shah Deniz, insa purtatorul de cuvant al Nabucco a declarat ca mai sunt multe de negociat, iar o decizie finala nu va fi luata mai devreme de jumatatea lui 2013. 

In plus, campul respectiv poate furniza insa numai 8 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, in timp ce, pentru a fi viabil economic, Nabucco are nevoie de livrari anuale de 31 de miliarde de metri cubi. Iar singura alternativa fezabila pentru acoperirea acestui deficit este Iranul, care controleaza nu mai putin de 16% din rezervele totale estimate de gaze naturale ale lumii.

Discursul american sufera de inconsistenta

Aici apare insa o imensa problema: Iranul se afla sub un extrem de dur embargo economic din partea Statelor Unite, iar Uniunea Europeana s-a alaturat si ea sanctiunilor fata de regimul de la Teheran, menite sa „franeze” pretinsele proiecte militare nucleare ale iranienilor. In aceste conditii, participarea Iranului la proiectul Nabucco este cu totul exclusa.

Problema s-a pus inca de la semnarea primului pact referitor la Nabucco, in 2009. Cu toate ca Iranul a dorit sa se alature proiectului, iar o buna parte dintre statele europene interesate de Nabucco au militat pentru cooptarea iranienilor, presiunile regimului de la Washington au lasat Iranul in afara Nabucco. 

La acea data, insarcinatul special al Statelor Unite pentru probleme energetice eurasiatice, Richard Morningstar, a declarat ca SUA se opune implicarii Iranului in proiectul Nabucco, intrucat acest lucru ar contraveni sanctiunilor internationale dictate impotriva regimului de la Teheran si ar avea un efect negativ asupra demersurilor de blocare a planurilor nucleare iraniene.

Mai mult, Morningstar a afirmat ca SUA nu ar avea nimic impotriva unui eventual scenariu in care chiar si Rusia sa devina furnizor de gaze pentru Nabucco, dar ca ipoteza cooptarii Iranului este cu totul exclusa!

Din primavara anului trecut, Morningstar fost numit ambasador al Statelor Unite in Azerbaidjan, stat-cheie pentru succesul proiectului Nabucco. 

Rusii profita

Stagnarea proiectului Nabucco convine de minune Rusiei, care a anuntat, in decembrie anul trecut, ca Gazprom a demarat lucrarile de constructie la South Stream, proiectul de gaze naturale care concureaza Nabucco. Gazoductul South Stream ar urma sa aiba 2.380 de kilometri si ar permite Rusiei sa livreze anual 63 de miliarde de metri cubi de gaze naturale catre Europa.

Mai mult, in primavara anului trecut, premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat ca compania ungara MOL s-ar putea retrage din proiectul Nabucco, din cauza problemelor de viabilitate ale proiectului, existand chiar posibilitatea ca ungurii sa se implice in South Stream.

In decembrie 2012, au aparut informatii potrivit carora si nemtii de la RWE iau in calcul parasirea Nabucco si vanzarea participatiei lor la proiect catre austriecii de la OMV.

In raport cu Iranul, Rusia face un joc dublu, care ii aduce beneficii atat economice, cat si geostrategice. Sustinand Iranul in conflictele sale (deocamdata doar diplomatice) cu SUA si Israelul, rusii intaresc practic determinarea americanilor in a mentine si chiar a inaspri sanctiunile economice impotriva Teheranului. Consecinta este eliminarea, cel putin momentan, a unicului concurent potential serios la dominatia regionala a Rusiei in domeniul exportului de gaze naturale.

Astfel, Turcia, confruntata cu o cerere interna aflata in plina ascensiune si neputand sa se aprovizioneze din Iran decat intr-o foarte mica masura, pe baza unei exceptii de la embargo acordate de americani, a fost nevoita sa se adreseze Rusiei pentru a-si satisface nevoile de gaze naturale.

In pofida anumitor probleme diplomatice, legate in special de raporturile cu Siria, Rusia s-a oferit sa-si suplimenteze livrarile de gaze naturale catre Turcia cu 3 miliarde de metri cubi.

In loc de concluzie: pentru americani, o Europa independenta energetic pare sa insemne, de fapt, o crestere a ponderii furnizorilor americani concesionari de resurse in UE in aprovizionarea Batranului Continent. SUA ar trebui insa sa inteleaga si sa accepte ca embargoul impotriva Iranului nu face decat sa intareasca dominatia energetica a Rusiei.