Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Tue12032024

Last updateThu, 28 Nov 2024 6pm

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Piete Internationale Imperiul Gazprom contraatacă: vrea să cucerească întreaga Eurasie, din Marea Britanie până-n China

Imperiul Gazprom contraatacă: vrea să cucerească întreaga Eurasie, din Marea Britanie până-n China

20130327 - Imperiul Gazprom

Gigantul rus Gazprom pare decis să treacă peste ultimii ani mai dificili, marcați de negocieri dure cu Ucraina și statele din UE, și concretizați în reduceri ale profitului și implicit cotațiilor pe bursă. Numai anul trecut, exporturile de gaze ale Gazprom s-au diminuat cu 7,5% față de 2011, ajungând la un volum de 138,8 miliarde de metri cubi. După ce săptămâna trecută a semnat un memorandul cu Compania Națională de Petrol a Chinei (CNPC), principalul acționar al PetroChina, în prezent negociază cu British Petroleum (BP) în vederea inundării cu gaz a pieței britanice.

Singurul element care rămăsese de stabilit între Gazprom și PetroChina era, așa cum a relatat Energy Report,  și cel mai important: prețul. Marele obstacol al punerii în practică a memorandumului era încăpățânarea Gazprom de a lega prețul gazelor de cel al țițeiului, pentru a contracara solicitările statelor europene de a primi noi discount-uri în cazul în care Chinei îi vor fi oferite condiții favorabile. Însă guvernul chinez nu pare dispus să ofere mai mult de 250 de dolari pe mia de metri cubi, prețul pe care-l plătește pentru gazul din Turkmenistan. Acesta este cu 40% mai redus decât media prețului plătit în 2012 de statele europene pentru gazul rusesc.

Pentru a-și asigura însă un client sigur menit a-i aduce venituri anuale de 12 miliarde de dolari, rușii par însă dispuși să negocieze cu chinezii. "Cred că până în iulie va fi stabilit prețul final (al gazului ce urmează a fi furnizat Chinei - n.r.) urmând ca până la finalul anului să fie semnate toate documentele referitoare la volumul și prețul gazului livrat", a declarat miercuri CEO-ul Gazprom, Viktor Zubkov, într-un interviu acordat postului de televiziune Rossiya 24, citat de Platts.

Istoria negocierilor ruso-chineze

Memorandumul semnat săptămâna trecută de cele două părți se întinde pe 30 de ani și urmează a debuta în 2018. Gazprom se angajează să furnizeze un volum de 38 de miliarde de metri cubi de gaz anual, cu posibilitatea majorării acestuia la 60 miliarde, a explicat CEO-ul Gazprom, care totodată a precizat că există și posibilitatea efectuării unor plăți în avans de către partea chineză. Agenția de rating Fitch a comentat semnarea memorandumului, susținând că acesta "îmbunătățește semnificativ poziția Gazprom pe piața asiatică, care în prezent se bazează doar pe o participație de 50% la proiectul de 9,6 milioane tone metrice pe an, Sakhalin-2".

Gazprom nu este la prima tentativă de a cuceri piața chineză, având semnat un contract încă din 2011 pentru furnizarea a 30 de metri cubi de gaz anual pe ruta vestică (actualul memorandum preferă ruta estică), printr-o conductă care ar fi legat Siberia de vest de vestul Chinei, însă proiectul s-a împotmolit la negocierea prețului.

La începutul lui 2012, Gazprom a construirea unei uzine de gaz natural lichefiat (LNG) în estul Rusiei, în apropiere de Vladivostok, care ar urma să intre în funcțiune în 2018, pentru a limenta cu LNG piețele asiatice.

Gazprom a pus ochii pe Perfidul Albion

Cu toate că în prezent se concentrează mai mult asupra extinderii pe piețele asiatice, Gazprom vrea să-și consolideze poziția și pe Bătrânul Continent, a declarat Zubkov. Noua piață țintă: Marea Britanie, care are un deficit de alimentare în valoare de 40 miliarde metri cubi de gaze naturale, deficit pe care Gazprom se oferă să-l acopere în totalitate. 

"Gazprom poate acoperi total această cerere de gaze", a explicat CEO-ul Gazprom. În prezent Rusia, furnizează 100% din gazele de pe piața britanică.

La finalul lui 2012, filiala moscovită a BP a anunțat că gigantul britanic caută soluții tehnologice pentru extinderea viitoarei conducte Nord Stream până în Marea Britanie. "Suntem implicați în mai multe discuții pe această temă însă deocamdată nu s-a decis nnimic concret, iar discuțiile sunt într-o fază preliminară", a declarat purtătorul de cuvânt al filialei BP din Moscova.

primele două linii ale conductei Nord Stream, care urmează a lega Rusi de Germania și vor străbate Marea Baltică vor avea fiecare o capacitate de 27,5 miliarde de metri cubi pe an. Potrivit proiectului inițial, ar mai trebui construite încă două linii cu o capacitate de transport similară, însă deocamdată oportunitatea construirii acestora se află în analiză.

"Cea de-a treia linie ar urma să fie funcțională în 2017, iar cea de-a patra, dacă vom decid e să o mai construim, în 2018", susține Paul Corcoran, manager financiar al Nord Stream.

Bătălia Angliei, purtată între ruși și americani

Gazprom s-ar putea însă lovi de o concurență puternică pe piața britanică. În această săptămână, potrivit Wall Street Journal, a fost semnat primul contract de furnizare de gaz natural lichefiat (LNG) între un producător american, Cheniere Energy Partners LP, și o companie de utilități britanică, Centrica PLC. Contractul este semnat pe 20 de ani și vizează importarea a 1,75 miliarde de metri cubi de gaze naturale anual de către compania britanică. Primele gaze naturale lichefiate americane vor fi furnizate către Cernica în 2018. Volumul este suficient pentru a acoperi cererea venită din partea a1,8 milioane de gospodării. Semnarea contractului a fost salutată de premierul britanic, David Cameron, care a subliniat importanța diversificării surseor de aprovizionare cu gaz a Marii Britanii. Potrivit Cheniere, Centrica a acceptat să plătească un premium de 15% față de prețul gazelor de pe piața americană pentru fiecare cargou, plus un onorariu fix de 3 dolari pe fiecare milion de unități de gaz termal. Cu toate acestea, la prețurile curente, prețul plătit de Centrica este cu 40% mai redus decât prețul de pe piața britanică.

Tag Cloud