Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu11212024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Contabilitate si Fiscalitate Rompetrol Rafinare: pierdere de 3,5 milioane de dolari în primele 9 luni

Rompetrol Rafinare: pierdere de 3,5 milioane de dolari în primele 9 luni

Rompetrol Rafinare a înregistrat o pierdere de 3,5 milioane de dolari în primele 9 luni ale anului, faţă de rezultatul net pozitiv de 168 milioane de lei din perioada similară a anului trecut, în pofida profitului de 30,6 milioane de dolari din trimestrul al treilea (şi el în scădere cu 70% faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut ca urmare a volatilităţii cotaţiilor internaţionale şi a plăţior efectuate la bugetul de stat, inclusiv taxa de solidaritate.

În primele 9 luni din 2023, compania a înregistrat rezultate financiare consolidate în scădere, cu o cifra de afaceri brută de 4 miliarde de dolari (scădere de 17%), un profit operaţional (EBITDA) de 214 milioane de dolari (scădere de 35%) şi un rezultat net negativ de 3,5 milioane de dolari.

Rompetrol Rafinare a continuat sa fie unul dintre cei mai importanţi contribuabili la bugetul de stat, plătind peste 378 de milioane de dolari în al treilea trimestru al anului şi peste 1,2 miliarde de dolari în primele 9 luni din 2023, 128 de milioane de dolari reprezentând contribuţia la taxa de solidaritate pentru anul 2022.

Cifra de afaceri brută a segmentului de rafinare a ajuns la peste 1,1 miliarde de dolari în T3 2023 şi 3,46 miliarde USD în ianuarie – septembrie 2023, în scădere cu 29%, respectiv 17% faţă de perioadele similare ale anului trecut.

Profitul operaţional (EBITDA) a scăzut cu 38%, până la 214 milioane de dolari, iar rezultatul net al segmentului a fost unul pozitiv, de circa 39 de milioane de dolari, pentru perioada ianuarie – septembrie 2023.

În primele 9 luni din 2023, Rompetrol Rafinare a realizat exporturi în valoare de 947 de milioane de dolari, iar cantităţile totale au fost la un nivel asemănător anului trecut, cu 1,26 milioane de tone în ianuarie – septembrie 2023.

Cifra de afaceri brută a segmentului de petrochimie, în primele 9 luni din 2023, a fost de 98 de milioane de dolari, iar profitul operaţional (EBITDA) şi rezultatul net au înregistrat valori negative, de 58,6 milioane de dolari, respectiv 64,5 milioane de dolari.

Cifra de afaceri brută consolidată pentru segmentul de distribuţie a înregistrat 2,6 miliarde de dolari în ianuarie – septembrie 2023. Profitul operaţional (EBITDA) a consemnat o valoare de 63,1 milioane de dolari în primele 9 luni din 2023, în timp ce rezultatul net a fost unul pozitiv, de peste 28,4 milioane de dolari.

Cantităţile totale de carburanţi comercializaţi de Rompetrol Downstream în perioada ianuarie – septembrie au fost de 1,67 milioane de tone, nivel în uşoară scădere, comparativ cu volumul consemnat în perioada similară din 2022.

Vânzările en-gros de carburanţi au scăzut faţă de perioada similară a anului trecut, dar pe segmentul de retail, compania a reuşit să comercializeze volume mai mari cu 17% faţă de aceeaşi perioada din anul 2022, că urmare a strategiei companiei de a răspunde, cu prioritate, nevoilor pieţei din România.

La sfârşitul lunii septembrie 2023, segmentul de distribuţie al Rompetrol Downstream cuprindea 1.312 puncte de comercializare, incluzând reţeaua de staţii proprii, staţii partener şi staţii mobile (expres şi baze interne), în creştere cu 77 de unităţi faţă de numărul consemnat la finele lui septembrie 2022.

Tag Cloud