Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu11212024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Contabilitate si Fiscalitate Purtătorul de cuvânt al lui Ponta a fost numit membru în CA la Electrificare CFR SA. Potrivit legii, compania ar putea fi dizolvată

Purtătorul de cuvânt al lui Ponta a fost numit membru în CA la Electrificare CFR SA. Potrivit legii, compania ar putea fi dizolvată

Electrificare CFR

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, a fost numit în funcția de membru provizoriu în Consiliul de Administrație al societății de stat Electrificare CFR SA, divizia de electrificare a CFR, în urma revocării din funcția respectivă a lui Ioan-Vasile Tarniță, directorul de patrimoniu al companiei-mamă, CN CFR SA.

Numirea s-a făcut printr-o hotărâre a AGA de la Electrificare CFR SA din 9 decembrie. Contactat de Energy Report, Corneliu Calotă a confirmat informația.

La precedenta AGA de la Electrificare CFR SA, din 21 octombrie, acționarul unic CN CFR SA a luat act de faptul că activul net al Electrificare CFR SA a scăzut la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris și a decis prezentarea unui raport privind situația patrimonială a societății în AGA de la CN CFR SA. Potrivit legii societăţilor comerciale, atunci când activul net al unei companii scade sub jumătate din valoarea capitalului social, acționarii trebuie să decidă dacă respectiva companie îşi va mai desfăşura activitatea sau va fi dizolvată.

Cât se câștigă în CA la Electrificare CFR SA

Consiliul de Administrație al societății este format din 5 membri. Potrivit unei informări din noiembrie 2014 a Federației Naționale a Sindicatelor din Transporturi ELCATEL, remunerația membrilor CA al Electrificare CFR SA cuprinde o indemnizație fixă, precum și una variabilă. Indemnizația fixă este de 4.068 lei/lună, respectiv 48.810 lei/an, iar cea variabilă – de 97.620 lei/an.

În septembrie 2013, purtătorul de cuvânt de atunci al guvernului Ponta, Andrei Zaharescu, a fost numit membru în CA al E.ON Gaz Distribuție SA, societate la care statul român deținea acțiuni, la propunerea Ministerului Economiei.

Corneliu Calotă a fost numit purtător de cuvânt al Guvernului de către premierul Victor Ponta în septembrie anul acesta, în locul lui Mirel Palada. La acel moment, Calotă ocupa și funcția de reprezentant al Executivului în CA al TVR, post din care a fost retras ulterior. De altfel, numele lui Corneliu Calotă s-a numărat printre cele vehiculate de presă în 2012 pentru ocuparea funcției de preșdinte-director general al TVR.

Cine este Corneliu Calotă

Corneliu Calotă s-a născut în Târgu Jiu, a absolvit Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București şi Universitatea Politehnică din București, deţine un doctorat în Relaţii Internaţionale şi predă la Universitatea Transilvania Brașov, fiind profesor asociat din 2011 până în prezent.

Corneliu Calotă a fost profesor asociat la Institutul Diplomatic Român, între 2002-2005, jurnalist, producător şi a moderat propria emisiune la TVR, între 1997 – 2006. El a mai ocupat funcția de director de Marketing la Astra Asigurări între 2001 şi 2002, de director de Comunicare şi PR la APAPS, între 2000 şi 2001, de expert parlamentar, între 1999 şi 2000, de director executiv la TVR International, în perioada 1994 -1997, şi de senior editor la TVR, între 1990 şi 1994. A mai fost editor la TVR în perioada 2006-2009.

Pierderi masive și risc de dizolvare

Electrificare CFR SA, divizia de electrificare a CFR, a încheiat anul 2013 cu pierderi de aproape 11 milioane euro. În intervalul 2008 – 2013, pierderile totale cumulate nete ale Electrificare CFR SA s-au ridicat la 489,12 milioane lei (116,26 milioane euro), singurul an în care societatea a consemnat profit fiind 2011 (10,09 milioane lei).

Tot în AGA din 9 decembrie s-a decis majorarea capitalului social al Electrificare CFR SA cu 75 milioane lei, prin aport în numerar al acționarului unic CN CFR SA, suma urmând să fie utilizată pentru achitarea obligațiilor restante ale Electrificare CFR SA către bugetul consolidat al statului.

La precedenta AGA, din 21 octombrie, acționarul unic CN CFR SA a luat act de faptul că activul net al Electrificare CFR SA a scăzut la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris și a decis prezentarea unui raport privind situația patrimonială a societății în AGA CN CFR SA. Potrivit legii societăţilor comerciale, atunci când activul net al unei companii scade sub jumătate din valoarea capitalului social, acționarii trebuie să decidă dacă respectiva companie îşi va mai desfăşura activitatea sau va fi dizolvată.

Tag Cloud