Cât costă auditul PwC la E.On Energie
- Detalii
- Publicat în 02 October 2014
Cele câteva ore sau zile de audit extrem de bine plătite în anii trecuţi au făcut ca pe piaţa locală să apară tot mai multe firme de profil, până înainte de criză. Problema e că după apariţia crizei, companiile nu îşi mai făceau audit extern decât în cazurile în care legea o cere dar concurenţa, încurajată de preţurile mari din trecut, a rămas. Rezultatul a fost inevitabil: scăderea preţurilor de audit.
Astfel că dacă înainte de criză, firmele locale practicau preţuri care ajungeau la 50 – 60 de euro ora, acum multe firme percep frecvent 20 – 30 de euro pe ora de audit, preţuri de obicei mai mici însă decât cele practicate de firmele din Big Four.
De ieftinirea orelor de audit nu au scăpat însă nici vedetele din Big Four. În plus, dacă în trecut, acestea nu se prea uitau la lucrări sub 20 – 30.000 de euro, mai nou lucrează şi pentru 4-5.000 de euro. Cu atât mai mult cu cât se pot folosi frecvent de angajaţi începători slab plătiţi (1.500 – 2.000 lei net) şi, mai ales pentru că managerii au început să fie plătiţi şi proporţional cu veniturile încasate din orele de audit.
Nu mai insistăm asupra situaţiei de pe piaţă şi trecem la E.On Energie. Pentru anul 2014, AGOA a reconfirmat de curând PwC Audit pentru audit financiar. Contractul s-a încheiat pentru suma de 14.000 de euro fără TVA. Mai ieftin decât anul trecut.
Mai precis, anul trecut în octombrie, acţionarii E.On Energie au decis pentru auditul PwC din 2013 ca preţul să fie de 14.500 de euro fără TVA.
Pe de altă parte, din 1 iulie şi-a început activitatea compania E.On Servicii Clienţi S.R.L. care integrează într-o platformă de servicii comune activităţi specifice relaţiilor cu clienţii din cadrul E.on Energie România S.A., precum şi din alte companii ale Grupului E.ON din România. Pentru aceasta, în septembrie, E.On Energie România a transferat un număr de 33 de sedii secundare către noua entitate.
În noua companie au fost transferate activităţi care se referă în principal la relaţia cu clienţii rezidenţiali, serviciu realizat prin toate canalele de interacţiune – Centrul de Relaţii Clienţi (“CRC”), Contact Center şi Call Center, relaţia cu clienţii pentru accesul la reţea, facturarea/administrarea creanţelor pentru toate activităţile integrate legate de clienţii business, precum şi alte activităţi.
E.On Energie România a avut o cifră de afaceri netă de 4,55 miliarde de lei anul trecut, în scădere de la 5,26 miliarde de lei în anul 2012. Tot anul trecut însă, compania a revenit pe profit. Astfel, în 2013, profitul net a fost de circa 225 milioane de lei.
E.On Energie România a fost creată prin fuziunea companiilor de gaze naturale şi energie electrică E.On Gaz România şi E.On Moldova Furnizare.