Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri12062024

Last updateThu, 28 Nov 2024 6pm

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Contabilitate si Fiscalitate Liviu Voinea a picat într-o mare depresie și se tratează cu accize

Liviu Voinea a picat într-o mare depresie și se tratează cu accize

ministrul Liviu Voinea-662x600

Oficialii români se tem. Unii de inflație, alții de deflație, în funcție de Palatul unde locuiesc temporar. Niciunii, nici alții nu se tem însă de măsurile pe care le-au adoptat în ultimii cinci ani, de la majorarea TVA la cea a accizelor sau la nou introdusul impozit pe “construcțiile speciale”, care au anchilozat practic fragilul mediu economic autohton și au pus pe fugă sau au înmărmurit investitorii străini.

Paradoxal, nici președintele Traian Băsescu, nici ministrul delegat pentru buget n-ar trebui să se teamă de inflație, respectiv deflație. Economia e într-o stare prea proastă pentru ca prima să apară fără sprijinul nemijlocit al BNR, iar deflația, chiar dacă ar apărea, ar fi un lucru rău numai pentru guvern, nu și pentru consumatori.

"Îmi dau seama cât rău face această creștere a accizei la combustibil. Gândiți-vă, prețul combustibilului crește cu opt la sută. Îl vom găsi și în laptele pe care îl beau copiii dimineața sau în mâncare, în transport, în prețul la legume și fruncte, la orice, în prețurile din agricultură, în general", a spus Băsescu, la Radio România Actualități. "O spun în mod categoric, dacă nu se renunță la creșterea accizei, voi trimite înapoi bugetul de stat iar apoi îl voi ataca și la CCR. Cred că vom avea o creștere de inflație de cel puțin 3,5, adăugată pe inflația anunțată de Banca Națională", a mai spus Băsescu.

Cine înghite pe cine?

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu pare a nu fi de acord. "O să înghită de exemplu producătorul, de multe ori înghite producătorul, strânge cureaua, își mai micșorează din profit, își mai trece pe eficiență (...) Vă dau o listă foarte lungă cu ce poate să facă un producător care dorește să rămână în piață. Să-și crească și productivitățile, să mai reducă din birocrația internă, deci are metode. De la caz la caz, dacă aceasta era întrebarea anterioară, această viabilitate a trecerii pe costurile interne fără să o treci neapărat pe prețurile de la exterior se va dovedi mai apropiată de realitate sau nu. Și asta vom vedea. Nu?", a afirmat șeful băncii centrale, întrebat cine "va înghiți" costurile provenite din creșterea accizelor și a taxelor pe proprietate.

Președintele Traian Băsescu n-ar trebui să se teamă de inflație, însă nu pentru motivele invocate de guvernator, ci pentru că economia României este într-o stare atât de proastă, încât cererea internă nu va putea să valideze noile prețuri, cel puțin la nivel generalizat. Chiar dacă se majorează prețul carburanților, ceea ce pare inevitabil, ținând cont mai ales de reacțiile oficialilor OMV, dar și de “supărarea” Rompetrol legată de respingerea Memorandului de către Curtea Constituțională, acest lucru se va întâmpla în defavoarea altor prețuri din economie. Cu alte cuvinte, dată fiind avalanșa de noi măsuri fiscale adoptate în domeniul economic, dar și liberalizarea prețurilor la energie și gaze, în perioada următoare, prețurile la aceste produse se vor majora, în timp ce prețurile celorlalte produse se vor reduce.

Și tigrii pică în depresie, nu-i așa?!

Însă mult mai interesant este argumentul invocat de ministru delegat pentru buget, Liviu Voinea. Acesta crede că ocupă un fotoliu nu numai la Palatul Victoria, ci și în în Strada Doamnei, în sediul BNR. Se observă o interesantă inversare de poziții, dacă până acum BNR susținea că prin politicile sale monetare corectează problemele declanșate de politica fiscală pro-ciclică, acum guvernul susține că prin măsurile sale fiscale, corectează excesele politicii monetare.

“Deflația este un pericol real, nu doar pentru România, toată Europa este în pragul deflației, Europa își pune problema deflației începând cu Germania. Din deflație nu se iese, Japoniei i-a luat 20 de ani să iasă din deflație și apoi a venit peste ea criza globală. E mai periculoasă decât inflația", a afirmat Voinea după Forumul Economic și Comercial China - Europa Centrală și de Est. El a arătat că inflația ajută la creșterea economică, în timp ce deflația conduce la șomaj și recesiune. “N-am auzit de deflație care să ducă la creștere economică. În schimb, inflația câtă vreme este controlată ajută la creșterea economică, ajută veniturile bugetare”, a spus Voinea.

Florin Cîțu remarcă faptul că, în același timp doi membri ai guvernului, consilierul premierului, Cristian Socol, și ministrul pentru buget, Liviu Voinea, susțin două lucruri total opuse: Cum poate o economie sa fie în același timp "tigrul Europei de Est" dar să și riste deflația si recesiunea? Acest lucru arată mai degrabă lipsa de viziune de la Palatul Victoria, care mai susține și că majorarea de accize nu va majora prețul combustibililor și că totodată că ea este o măsură inflaționistă menită a îndepărta pericolul deflaționist.

"Justiția socială”, în varianta Vopinea: sa piardă echitabil și consumatorii și companiile

Ce nu explică Liviu Voinea este motivul pentru care crede că deflația e periculoasă pentru economie (pentru consumatori e avantajoasă - prețuri mai mici, pentru companii e într-adevăr o provocare, de a-și eficientiza lanțul de producție confruntat cu prețuri pentru propriile produse mai mici la costuri de producție similare) și nu și inflația "stimulată” de majorarea impozitării (care lovește și în consumatori și în companii, care vor beneficia de preturi mai mici pentru propriile produse - mai puțin prețurile din sectorul energetic - și de costuri de producție mai mari - umflate de costurile cu energia - a căror creștere a fost "stimulată” de majorarea impozitării).

Chiar dacă am accepta ipoteza ca "deflația" e un lucru rău, singurul argument în favoarea preferinței pentru inflație prin majorarea de taxe este unul ce ține de "justiția socială”, sa piardă echitabil și unii și alții, și consumatorii și companiile, nu numai companiile. Bizar din partea unui socialist, chiar și keynesistii când preferă să adopte măsuri împotriva deflației din cauza căreia nu pot dormi, prefera să o facă prin mijloace monetare, nu fiscale.

Tag Cloud