Petroliștii americani presează tot mai mult pentru liberalizarea exporturilor, după ce au obținut ridicarea moratoriului pe țiței și gaze din Golful Mexico
- Detalii
- Publicat în 12 December 2013
ExxonMobil, cel mai mare producător american de energie, cere guvernului Statelor Unite să ridice restricțiile legate de exporturile de țiței, restricții care datează de pe vremea embargoului OPEC din anii 70, care au dus la una dintre cele mai grave crize ale petrolului pe plan mondial. Subiectul revine în prim planul agendei publice americane și mondiale la scurt timp după ce industria petrolului din SUA a obținut de la Congres ridicarea moratoriului pe lucrări de explorare și exploatare de petrol și gaze din zăcăminte offshore de mare adâncime din Golful Mexico.
Apelul celor de la ExxonMobil vine odată cu publicarea studiului anual al companiei cu privire la perspectivele energetice pe plan mondial, în care se estimează că SUA și întreaga lume vor avea parte de decenii întregi de producție abundentă de petrol, dar și majorarea cererii de țiței la nivel global.
"Nu avem de a face cu o perioadă de penurie, ci cu una de abudență. Este nevoie de regândirea reglementărilor cu privire la exportul de țiței", a declarat vicepreședintele Exxon responsabil cu afaceri publice și guvernamentale, Ken Cohen.
Proiecțiile Exxon arată că, în 2015, producția de petrol din zăcăminte neconvenționale din America de Nord va fi mai mare decât întreaga producție actuală a statelor OPEC, fără Arabia Saudită.
America se confruntă cu supraproducție
La nivel mondial, deși producția va crește substanțial an de an, la nivelul anului 2040, circa două treimi din rezervele totale mondiale de țiței ale planetei vor rămâne neatinse, mai estimează cei de la Exxon.
Producția va crește grație dezvoltării noilor tehnologii de foraj, care permit pe scară tot mai largă extracția din zăcăminte offshore aflate la mare adâncime, precum și nisipuri și șisturi bituminoase.
Boom-ul petrolier american rezultat din progresul tehnologic pune mari probleme companiilor americane de profil, întrucât, din cauza interdicției de a exporta, SUA se confruntă în prezent cu fenomenul supraproducției, ceea ce reduce prețurile de vânzare și marjele de profit ale petroliștilor.
Exxon susține demult ridicarea interdicției de export pentru producția americană de petrol și gaze, dar actualul apel în acest sens este cel mai radical. Alte companii petroliere de prim rang care au revendicat același lucru sunt Royal Dutch Shell și ConocoPhillips.
Consumatorii, procesatorii și ecologiștii se opun
Cel mai probabil, însă, demersul se va confrunta cu opoziția consumatorilor de energie, îngrijorați de perspectiva ca liberalizarea exporturilor de petrol să ducă la scumpirea carburanților, dar și cu cea a grupurilor ecologiste, care se tem de efectele creșterii producției de țiței asupra mediului înconjurător. Nu în ultimul, și companiile care operează rafinării și beneficiază în prezent de materie primă ieftină s-ar putea opune.
În prezent, autoritățile de la Washington permit ca anumite cantități de petrol să fie exportate în Canada, însă alte destinații sunt total interzise.
Exxon estimează că, la nivel global, consumul total de energie va fi în 2040 cu 35% mai mare decât în 2010, ca urmare a creșterii populației și majorării veniturilor în India, China și alte țări emergente. 60% din consum va fi asigurat din surse fosile, respectiv petrol și gaze, iar ponderea surselor regenerabile va fi de 7%, potrivit estimărilor Exxon.
Deși rezervele neaccesate de petrol ale lumii sunt, în estimarea Exxon, la niveluri mai mult decât îndestulătoare, acestea vor fi din ce în ce mai scump de exploatat. Asta din cauza localizării lor, care va necesita, de exemplu, construirea în Arctica de platforme petroliere marine care să facă față ghețarilor sau instalarea de sonde care să fie capabile să acceseze zăcămintele offshore aflate la mare adâncime.
Pe lângă asta, Exxon estimează că producția de petrol și gaze va deveni mai costisitoare și din cauza măsurilor luate de guverne pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, care vor face ca prețul unei tone de emisii de dioxid de carbon să ajungă la 80 de dolari.
Liber la exploatare în Golful Mexico
Subiectul liberalizării exporturilor de țiței revine în prim planul agendei publice americane și mondiale la scurt timp după ce industria petrolului din SUA a obținut de la Congres ridicarea moratoriului pe lucrări de explorare și exploatare de petrol și gaze din zăcăminte offshore de mare adâncime din Golful Mexico. Măsura face parte dintr-un acord de compromis între republicanii și democrații din Congres, menit să deblocheze negocierile cu privire la bugetul SUA pe 2014.
Anunțul cu privire la acord a dus la scăderea cu peste 1% a cotațiilor la țiței pe piețele internaționale.
"Este o veste bună pentru toată lumea. Industria vrea acces la resurse suplimentare și Golful Mexico e cel mai accesibil, e practic la noi în curte. Companiile americane dispun de tehnologie, mână de lucru, infrastructură și know-how pentru a exploata aceste perimetre", spune Fadel Gheit, analist la Oppenheimer & Co.
Acordul din Congres ridică moratoriul pe explorare și exploatare de hidrocarburi pe o suprafață de circa 600.000 de hectare din vestul Golfului Mexico, care au stârnit interesul unor companii precum Shell, Chevron sau BP.
Biroul pentru Administrarea Resurselor Oceanice de Energie estimează că zona cuprinde circa 172 de milioane de barili de petrol și 304 miliarde de metri cubi de gaze naturale.