Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri03292024

Last updateThu, 14 Mar 2024 9am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Piete Internationale Cerc virtuos sau vicios? Ieftinirea țițeiului este și cauză, și efect al deprecierii față de dolar a monedelor țărilor producătoare, altele decât SUA

Cerc virtuos sau vicios? Ieftinirea țițeiului este și cauză, și efect al deprecierii față de dolar a monedelor țărilor producătoare, altele decât SUA

Putin RosneftSupraoferta de țiței de pe piețele internaționale, coroborată cu un nivel slab al cererii, menține cotațiile la petrol la niveluri scăzute. Față de iunie anul acesta, prețurile s-au redus cu aproximativ o treime, respectiv la circa 48 dolari/baril pentru sortimentul Brent, de referință la Londra, și de 42 dolari/baril pentru țițeiul american. Comparativ cu vara trecută, cotațiile la țiței s-au prăbușit cu 60%.

Ieftinirea petrolului a făcut ca monedele statelor producătoare de țiței, altele decât SUA, să se deprecieze semnificativ față de dolarul american, de referință pe această piață. Însă acest lucru nu a făcut decât să stimuleze creșterea producției de țiței în aceste state, întrucât deprecierea monedelor locale față de cea americană le-a redus acestora costurile de producție. Iar creșterea producției intensifică în continuare reducerea cotațiilor la țiței.

Pe de altă parte, deprecierea acestor monede față de dolar pune o frână, în aceste state, ieftinirii produselor petroliere, denominate tot în dolari, cum ar fi benzina și motorina, ieftinire provocată de scăderea cotațiilor la țiței.

De exemplu, Rusia și Canada, al doilea și al patrulea producător de țiței al lumii, vând țițeiul extras din zăcăminte proprii în dolari americani, însă cea mai mare parte a cheltuielilor lor operaționale pentru producția de petrol sunt în ruble și dolari canadieni. Cursul dolarului canadian a atins, recent, minimul 11 ani în raport cu moneda americană, iar rubla rusească se tranzacționează în prezent aproape de minimul ultimelor 6 luni.

Potrivit datelor BNR, leul s-a depreciat masiv față de dolarul american în primele 6 luni din 2015, comparativ cu perioada similară din 2014, respectiv cu peste 22%, de la un curs mediu de 3,2572 lei/dolar la unul de 3,9861 lei/dolar.

În consecință, costurile de producție hidrocarburi ale OMV Petrom în România, exprimate în dolari, au scăzut în S1 2015 cu 25%, la 13,25 dolari/baril echivalent petrol, în principal datorită influenței favorabile a cursului de schimb, potrivit ultimului raport trimestrial al companiei. Costurile de producție ale companiei în România exprimate în lei au scăzut cu 8% în intervalul menționat, la 52,80 lei/baril echivalent petrol.

Spirală negativă

În pofida prăbușirii prețurilor de vara trecută încoace, producția mondială de petrol s-a menținut la niveluri solide. Producția în SUA este aproape de maximul ultimilor 40 de ani, cea a Rusiei a atins cel mai înalt nivel postsovietic, iar cea a Irakului a stabilit recent un nou record absolut. Supraproducția globală de țiței se va menține și anul viitor, se arată într-un raport recent al Agenției Internaționale a Energiei.

"Prăbușirea prețurilor la mărfuri și materii prime a afectat grav monedele statelor producătoare. Cu cât se depreciază mai mult aceste monede față de dolar, cu atât costurile de producție în aceste state scad, iar acest lucru pune presiune suplimentară pe prețuri și amplifică această spirală negativă", spune Mike Wittner, șeful departamentul de cercetare a piețelor de țiței la subsidiara Societe Generale din New York, citat de Bloomberg.

Monedele statelor producătoare de țiței și alte mărfuri și materii prime s-au depreciat cel mult față de dolar anul acesta, ca urmare a prăbușirii prețurilor și perspectivei primei majorări de dobândă-cheie a Federal Reserve din ultimii aproape 10 ani. Realul brazilian, dolarul neozeelandez și dolarul canadian au avut cea mai proastă evoluție față de dolar dintre toate valutele majore.

Screenshot 2015-08-18 16.47.35

Deprecierea monedelor compensează ieftinirea țițeiului

O depreciere cu un cent față de moneda americană a dolarului canadian îmbunătățește cash-flow-ul producătorului canadian de țiței greu Canadian Natural Resources cu 55 până la 60 milioane dolari canadieni, a declarat, recent, directorul financiar al companiei, Corey Bieber.

Costurile de producție ale producătorilor canadieni de petrol s-au redus cu circa 20% față de situația din urmă cu 12 luni, ca urmare a deprecierii dolarului canadian, spune Kyle Preston, analist la National Bank Financial din Calgary. Producția de țiței a Canadei ar putea crește cu 4% anul acesta, potrivit asociației profesionale a petroliștilor canadieni.

Efectele negative pentru economia Rusiei ale prăbușirii prețurilor la țiței vor fi compensate de deprecierea rublei față de dolar, potrivit Bank of America. Rosneft și-a majorat forajul cu 27% în primele 7 luni ale acestui an, potrivit datelor companiei, iar exporturile Rusiei sunt la fel de profitabile precum erau cu un an în urmă, când petrolul costa circa 100 dolari/baril, arată un raport recent al Citigroup.

O posibilă majorare de dobândă-cheie a Federal Reserve, cel mai devreme în septembrie, va duce la aprecierea dolarului și va reduce și mai mult apetitul pentru mărfuri și materii prime denominate în monedă americană. Cotațiile futures arată că există șanse de 48% ca Fed să majoreze dobânda la următoarea ședință a Consiliului său de Administrație, de la jumătatea lunii viitoare.

"Când Fed va majora dobânzile, este inevitabil că dolarul se va aprecia, iar cotațiile la țiței vor scădea. Petrolul se va ieftini nu doar din cauza dolarului, ci și a supraproducției", spune Michael Corcelli, șeful departamentului de investiții al fondului de hedging Alexander Alternative Capital LLC din Miami.

Tag Cloud