Guvernul britanic anchetează prețurile și profiturile furnizorilor de gaze și îi amenință cu divizarea
- Detalii
- Publicat în 12 February 2014
Prețurile și profiturile companiei British Gas sunt verificate de ministrul britanic al Energiei, care sugerează că aceasta ar putea să fie divizată.
Într-o scrisoare adresată organismului de reglementare în energie, ministrul Ed Davey a transmis că marjele de profit atinse de cele șase mari firme de pe piața energiei, „The Big Six”, pe segmentul de furnizare a gazelor naturale, sunt mai mari decât s-a crezut inițial, relatează BBC.
Oficialul le-a cerut reprezentanților organismului de reglementare să verifice poziția dominantă a companiei British Gas, care a anunțat că va participa la orice discuție pe această temă.
Ed Davey vrea să declanșeze o investigație în piață, subliniind că British Gas a impus consumatorilor interni prețuri excesive. Dacă organismul de reglementare ar descoperi dovezi ale unui monopol, acesta ar putea lua decizia divizării companiei.
British Gas deține în prezent 41% din piața internă a furnizării de gaze naturale, cea mai semnificativă cotă dintre „cei șase mari”. Compania precizează că informațiile la care a făcut referire Davey au fost deja făcute publice integral.
„Gândește radical!”
Titularul mandatului Energiei a cerut autorităților din domeniul concurenței să investigheze marjele de profit ale companiilor energetice, aceasta fiind o parte dintr-o verificare în derulare.
El a scris instituției de reglmentare, Ofgem, precum și autorității de supraveghere în domeniul concurenței (Competition and Markets Authority – n.r), cerându-le să ia în considerare orice soluție posibilă, „inclusiv divizarea oricărei companii despre care s-a dovedit că are o putere de monopol în detrimentul consumatorilor”.
„Este o chestiune importantă pentru consumatori, care se luptă cu facturile la energie”, a spus Ed Day, la BBC.
El a spus că vrea să facă astfel încât să fie mai ușor pentru consumator să schimbe furnizorul, făcând referire la cei 15 furnizori independenți care îi concurează acum pe „cei șase mari”.
Ed Davey a subliniat că vrea ca organismul de reglementare „să gândească radical” în ceea ce privește o eventuală divizare a „celor șase mari”, adăugând că nu este în atribuțiile unui ministru să rupă companii.
Lipsa de transparență a fost o problemă în descifrarea marjelor de profit ale companiilor energetice până în acest moment, a spus ministrul.
Miză politică
Costul energiei este un subiect aprins de dezbatere în Marea Britaniei de când liderul laburist Ed Miliband a promis că, dacă ar fi ales, ar îngheța prețurile la energie timp de 20 de luni.
„Acest guvern a lăsat companiile energetice să scape basma curată cu mărirea profiturilor pe seama consumatorilor greu încercați de facturile tot mai încărcate”, a spus Jonathan Reynolds, ministrul pentru energie și schimbări climatice din cabinetul din umbră al opoziției laburiste.
„Dacă guvernul vrea să fie luat în serios în ceea ce privește facturile la energie, trebuie să impună o înghețare a prețurilor și să ia măsuri pentru a împiedica aceste firme să le crească excesiv în viitor, așa cum a propus Partidul Laburist”, a adăugat politicianul.
Mai multe creșteri ale prețurilor peste nivelul inflației, operate de marii furnizori de energie, au declanșat de asemenea, nemulțumirea consumatorilor.
Anul trecut, guvernul și-a schimbat planul privind introducerea unei taxe pe energia verde în industrie, pentru a convinge marile companii energetice să își reducă creșterile propuse ale tarifelor.
„Poziție de monopol?”
Ed Davey a explicat faptul că dezbaterea privind prețurile energiei s-a concentrat în principal pe piața electricității, dar gazele reprezintă mai mult de două treimi din cuantumul facturilor la energie ale celor mai multe gospodării.
„Analiza marjelor de profit ale companiilor energetice arată că marja de profit medie pentru gaze este de aproximativ trei ori mai mare decât cea pentru electricitate”, a arătat ministrul în scrisoarea sa.
„Există dovezi că British Gas, compania cu cea mai mare cotă de piață internă în domeniul furnizării gazelor naturale, a încercat să impună unul dintre cele mai mari prețuri în ultimii trei ani și că a fost, în medie, cea mai profitabilă”, a completat el.
Într-o analiză complementară, ministrul a notat: „Arată aceste date faptul că British Gas are o poziție puternică de monopol care îi permite să genereze marje de profit ridicate?”.
Ed Davey estimează că, dacă marjele la gaze ar fi similare cu cele aplicate la electricitate, o gospodărie ar economisi, în medie, până la 40 de lire sterline pe an.
De ce tocmai acum?
„În prezent este în derulare o evaluare de piață independentă, realizată de Office of Fair Trading, Ofgem și Competition & Markets Authority”, a transmis, printr-un comunicat, British Gas.
„Datele la care se referă secretarul de stat în scrisoare sunt total transparente și au fost făcute publice de câteva săptămâni”, a precizat compania.
Consumatorii sunt liberi să schimbe furnizorii, au completat ulterior oficialii companiei, iar patru din cinci clienți ai British Gas au trecut deja pe alt tarif sau s-au mutat la alt furnizor cel puțin o dată.
„Aproximativ două treimi dintre clienții British Gas cumpără și gaze naturale, și electricitate de la noi, iar prețul gazelor este același pentru toți clienții, fie că pe factură sunt incluse doar gazele sau ambele utilități. Marjele de profit ale British Gas sunt, în medie, de 5%, după aplicarea taxelor”, a explicat directorul British Gas, Chris Weston.
Potrivit lui John Moyland, de la BBC, faptul că informațiile au fost disponibile publicului de câteva luni a ridicat întrebări privind motivul pentru care instituția de reglementare, Ofgem, nu a acționat deja.
Instituția a comunicat că deja investiga chestiuni referitoare la concurență și că nu va transmite oficial nimic altceva până la finalul anchetei. Se așteaptă ca rezultatele să fie făcute publice în martie.
„Ofgem lucrează în prezent alături de Competition Market Authority și Office of Fair Trading la un raport anual independent privind situația concurenței pe piața energiei”, a anunțat un purtător de cuvânt al instituției.
„Vom analiza toate dovezile disponibile în elaborarea acestui raport, iar până când nu va fi finalizat nu vom mai comenta pe acest subiect”, au completat reprezentanții organismului de reglementare.
Comparație cu supermarketurile
Richard Lloyd, directorul executiv al grupului de apărare a drepturilor consumatorilor Which?, a declarat că intervenția este „extrem de importantă” și că ar implica faptul că Ed Davey ar fi fost de acord cu Which? că „structura celor mai mari companii energetice este parțial de vină pentru evoluția prețurilor cu care s-au chinuit milioane de consumatori forțați să le plătească”.
„Acest lucru va pune o presune enormă asupra instituției de reglementare, în decurs de câteva săptămâni, pentru a anunța primii pași în direcția unei eventuale divizări a celei mai mari dintre marile companii energetice”, a adăugat el.
Tabelele care însoțesc scrisorile ministrului Davey arată că Centrica, cea care deține British Gaz, a avut marje de profit de 11,2% pe segmentul de gaze naturale în 2012 și o cotă de 41% din această piață.
SSE a avut de asemenea o marjă de profit ridicată, de 11,4%, dar o cotă de piață mult mai mică, prin urmare nu a fost văzută ca o mare problemă.
„SSE se așteaptă să aibă o marjă medie de profit pe segmentul de furnizare a energiei de 5% pe termen mediu”, a comunicat un purtător de cuvânt al companiei.
„În ultimii ani, rapoartele noastre contabile arată că am realizat mai puțin de atât. Marjele de profit pentru furnizarea gazelor naturale, în special, pot fi puternic influențate de condițiile meteo în orice an, la fel cum temperaturile excesiv de joase pot crește cantitatea pe care o consumă clienții”, a adăugat oficialul.
Compania rivală EDF a avut o pierdere de 4,1% pe segmentul de gaze naturale în 2012.
Analiza compară această cifră cu marjele de profit ale supermarketurilor, care se încadrează de obicei între 3,5 și 5%.