Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Fri10042024

Last updateSun, 31 Mar 2024 10am

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Transport si Stocare MOL investește 10 milioane de euro în Giurgiu într-un depozit automatizat de produse petroliere

MOL investește 10 milioane de euro în Giurgiu într-un depozit automatizat de produse petroliere

MOL investește 10 milioane de euro în Giurgiu într-un depozit automatizat de produse petroliere

Sectorul energetic este unul dintre puținele sectoare în care continuă să fie făcute investiții străine. Ultimul exemplu, grupul MOL a anunțat finalizarea unei prime faze de costrucții a unui terminal de produse petroliere la Giurgiu, parte a unui proiect ce va costa compania ungară aproximativ 10 milioane de euro. Proiectul presupune construirea unui depozit nou, cu o capacitate utilă de 7.000 de metri cubi, precizează un comunicat al companiei.

“România este inclusă în strategia de dezvoltare pe termen lung a Grupului MOL, iar deschiderea terminalului de produse petroliere de la Giurgiu reprezintă un pas important în acest sens. Alături de extinderea și modernizarea rețelei de benzinării, optimizarea lanțului logistic este o direcție importantă de creștere a eficienței atât pe plan local, cât și la nivelul Grupului MOL”, a declarat Kinga Daradics, Country Chairman MOL România.

Terminalul de la Giurgiu este amplasat în Zona Liberă, pe un teren cu suprafața totală de aproape 15.000 de metri pătrați, iar depozitul are acces direct la transportul fluvial. Prima fază a proiectului, inaugurată astăzi, prevede stocarea și comercializarea de motorină. 

Terminalul este dotat cu un sistem computerizat de încărcare a autocisternelor și cu tehnologie automatizată de aditivare. Întrucât funcționarea depozitului este automatizată, necesitatea implicării umane în procesele tehnologice legate de aprovizionarea cu produsele rafinăriilor Grupului MOL este minimă. În faza a doua, va fi finalizată construcția tuturor rezervoarelor depozitului, care va avea  o capacitate totală utilă de 7.000 de metri cubi. 

“Această investiție răspunde necesităților rețelei de distribuție în creștere a MOL România, care înregistrează volume de vânzări mai mari de la an la an. De asemenea, clienții și partenerii noștri beneficiază de produsele de înaltă calitate furnizate de rafinăriile Grupului MOL”, a adăugat Kinga Daradics.

Carburanții vor fi stocați în rezervoare supraterane, echipate cu cele mai moderne sisteme de siguranță și protecție, inclusiv sisteme automate de măsurare a volumului și temperaturii, sisteme fixe de stingere a incendiilor, inclusiv senzori de alarmare și avertizare timpurie.  Terminalul este de asemenea prevăzut cu echipamente de recuperare a vaporilor pentru a minimiza emisiile compușilor organici volatili,  în conformitate cu cele mai înalte standarde din domeniu. Rezervoarele pentru stocarea carburanților vor fi prevăzute cu pereţi dubli sau vor fi amplasate în cuve de retenţie impermeabilizate prin betonare.

Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 31.000 de angajaţi în întreaga lume. Grupul controlează cinci rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia, Croaţia şi Italia. Compania deţine, de asemenea, o reţea de peste 1.700 de beninării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 11 țări. Grupul operează o reţea de conducte de gaze naturale de înaltă presiune de peste 5.800 km în Ungaria. MOL activează şi în comercializarea şi distribuţia de gaze naturale la nivel regional. În România, MOL deţine 137 de bezinării şi înregistrează performanțe pozitive și pe segmentele de vânzări destinate companiilor, prin intermediul cardurilor de carburanți și soluțiilor en gros. Compania a semnat acorduri de concesiune cu Agentia Naţională pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul României, dintre care unul a fost ratificat de către toate autoritățile competente.

Tag Cloud